Despre oameni…

     

                   Iubesc oamenii! De când mă ştiu am fost atrasă de oameni, de frumuseţea lor, de caracterele lor, de complexitatea şi de spontaneitatea lor… mi-a plăcut să îi studiez, să îi privesc şi să îi cunosc… dar pe cât de tare i-am iubit, pe atât de tare m-au dezamăgit. În complexitatea şi varietatea lor, au un punct comun cu toţii, sunt slabi! Slabi în faţa durerii, slabi în faţa ispitelor şi a viciilor. Mi-am dorit şi-am încercat să nu-mi mai pun bazele şi aşteptările în ei, dar de fiecare dată am eşuat… încă mă atrag oamenii până la a-i idealiza… am învăţat să îi accept cu bune, cu rele; să le tolerez greşelile şi să îi iert, aşa cum şi ei fac cu mine. Dacă n-am ceda ispitelor am fi întruchiparea perfecţiunii, dar unde ar mai fi liberul arbitru?! Şi chiar dacă îi înţeleg şi le găsesc justificări, nu înseamnă că nu doare!

                    Și mă doare, sunt şi eu om… nu pot fi un exemplu de tărie… Şi mă uit în jur şi văd oameni sănătoşi, dar fără nicio ambiţie. Văd tineri extraordinar de frumoşi cu potenţial, nemulţumiţi de vieţile lor dar care se complac şi preferă victimizarea în locul luptei. Dar ce mă mai mir, e mai uşor să spui că nu poţi, că nu ai resurse, să dai vina pe alţii sau pe soartă şi să îl iei pe NU în braţe. Nu pot, nu merge, nu reuşesc, nu am voie… e mai uşor aşa decât să lupţi. Şi eu îmi găsesc scuze și piedici, cred că totul vine din frica de necunoscut şi de eşec.  Ne e teamă să ne hazardăm în nişte acţiuni care nu ne sunt garantate. Omul poate fi foarte uşor descumpănit şi dezamăgit. Dar dacă nu riscăm nu vom câştiga, nu ne vom atinge ţelurile şi visele. Dacă nu ne-am forţa limitele nu ar mai exista eroi, exemple, oameni istorici. Și o viață fără necunoscut ar fi de asemenea o viață plictisitoare, o viață care și-ar pierde din esență și din valoare.

                  Capacitatea noastră este mai mare decât ne-am putea imagina vreodată, totul este să vrei, să fii pozitiv, să fii ambiţios, să ai incredere în forţele proprii şi să nu te laşi influenţat de cei care ne trag spre mediocritate. Un mediocru nu va face niciodată lucruri măreţe. Ambiţia în parametrii normali este foarte constructivă, ea se materializează în ceea ce ne dorim. Totuşi aveţi grijă, din ambiţie să nu ajungeţi să călcaţi pe cadavre, impropriu spus cadavre. Mă refer să nu îi distrugeţi pe ceilalţi ca să reuşiţi voi.

                 Văd în oameni capacități de care ei nici nu bănuiesc, văd o forță atât de mare de care ei habar nu au, simt atât de multă iubire în oameni iar ei se sfiesc să o ofere, văd binele din ei și văd potențialul, mai trebuie doar să conștientizați și voi, oamenilor, de tot ce aveți și puteți face și oferi.

                  Am divagat cam mult de la subiect, această postare o dedic cu precădere oamenilor de tot felul. Nu sunt de acord cu încadrarea oamenilor în tipare, sau cu tipologii fixe. Fiecare om este unic şi complex. Reacţia omului la factorii externi este variată, fiecare simte şi acţionează în maniera sa proprie… în funcţie de educaţie, experienţa de viaţă, religie şi mai ales în funcţie de propriul set de valori. Setul de valori este instituit încă din copilărie de părinţii noştrii, apoi de școli, însă aproape niciodată doi oameni nu vor avea aceleaşi principii de viaţă.

                 Cred că cu toţii pe cât putem fi de buni pe atât putem fi de răi. Oamenii se nasc cu toţii buni, însă cu trecerea anilor, datorită vieţii, al experienţelor şi al mediului în care au trăit şi au fost educaţi, oamenii dobândesc pe parcurs o răutate care se manifestă divers. Faţa răului este atât de variată şi ne înşeală prin atât de multe înfăţişări încât unii dintre noi nici nu mai disting răul de bine. Nici nu-şi mai dau seama când rănesc, când umilesc, sau când nimicesc. Feţele răului se oglindesc în criminali, pedofili, violatori, hoţi, mincinoşi, sadici, trufaşi, avari; curvie, preacurvie, falsitate şi câte şi mai câte, unele mai rele ca altele. Oricum exista oameni care sunt forma solidă a răutăţii şi oameni care sunt încarnarea binelui, însă cei mai frecvenţi suntem noi, cei care avem în noi amprente ale răului, dar care căutăm să ni-l stăpânim şi să facem lucruri bune, constructive, să nu ne lăsăm dominaţi de calea uşoară dar nefastă a vieţii.

                    Cu toții purtăm măști, cu toții avem fețe de rezervă care ne ajută să ne adaptăm situațiilor cu care ne confruntăm. Ca să înțelegeți mai bine, cu anumite persoane suntem amabili, cu alții doar ne prefacem că suntem amabili sub masca interesului; cu unii suntem buni, cu alții ne prefacem că suntem buni tot ca să ne atingem anumite scopuri; pe alții îi iubim sincer, altora le oferim o dragoste iluzorie, de moment… însă țineți minte cu cât veți folosi măștile mai des, cu atât ele își vor face apariția mai des, și vor deveni părți din voi. Vă veți pierde din adevăr și veți institui falsul și prefăcătorie… în timp vă veți pierde pe voi înșivă.  

                      Nu catalogaţi niciodată lumea, nu îi băgaţi pe toţi în aceeaşi oală, nu există “toate femeile sunt la fel” cum nu există nici “toţi bărbaţii sunt la fel”. Probabil că tuturor ni s-a întâmplat să ne placă cineva sau din contră să nu ne placă deloc o persoană, fără niciun motiv, dar totuşi ceva să ne facă să respingem acea persoană. Ideea este că fiecare avem o energie care ne înconjoară, iar acea energie emană de obicei o încărcătură pozitivă sau negativă, în momentul în care două personae se plac energiile lor rezoneaza. Oricum, deşi prima impresie de obicei înşeală, să ştiţi că instinctul nu vă va trăda niciodată. Când inima este îndoită, atunci când nu eşti sigur de o decizie, când ceva îţi spune că nu faci bine, că nu îţi va fi bine, atunci inconştientul îţi dictează calea cea bună.

               Cel mai bine este să acţionezi atunci când mintea şi inima sunt în aliniament, adică şi inima şi raţiunea spun acelaşi lucru.

               Oamenii în general sunt minunați, nu ai cum să nu îi iubești… nu ai cum să trăiești fără ei, de aceea este cel mai bine să înveți să te adaptezi oricărui tip de caracter și să înțelegi motivele celuilalt. Să fii singur înseamnă să fii trist, amărât, frustrat… omul este făcut să trăiască în grupuri, să caute armonia alături de ceilalți.

              Nu mi-aș închipui viața în singurătate de aceea oricât de tare m-ar dezamăgi oamenii, apropiați sau străini, știu sigur că voi găsi mereu în ei calități care să mă intrige, să mă atragă și care să mă facă să îi ador în continuare, să îi studiez și să îi vreau aproape. Dacă veți găsi cheia de înțelegere între voi și ceilalți atunci veți stăpâni arta comunicării și nimic nu vă va împiedica să relaționați și să fiți fericiți împreună, fie într-o prietenie, fie in iubire, în sânul familiei, în afaceri sau locul de muncă.

                      SUCCES!!!

        Articol scris de Gheorghe Alina

Un gând despre „Despre oameni…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s