Somnul raţiunii naşte monştrii…

„Somnul raţiunii naşte monştrii”

De când lumea şi pământul umanitatea a fost chinuita de un soi de bântuire demonică sau de prostie. Că era vorba de răutate sau doar de idioţenie, omul a reacţionat în maniera sa proprie. Pornind de la citatul lui Goya m-am decis să dezvolt mai mult această idee. Oricum mare adevăr a grăit.

Celebrul pictor, Goya, adoarme într-o seară cu capul pe o masă iar gândurile sale încep să creeze nişte imagini aidoma celor care ne sunt descrise in iad; ororile din mintea lui ajung să prindă viaţă şi să se materializeze în lumea sa prin picturile sale. Se spune că după această noapte în care a fost „vizitat” de acele fantasme şocante, pictorul se îmbolnăveşte pentru o perioadă şi chiar surzeşte şi aşa rămâne. Însă abia atunci se naşte adevăratul său geniu.

Unii ar spune că a avut coşmaruri, însă alţii cred cu fermitate în autenticitatea şi realitatea viselor lui care l-au bântuit vreme îndelungată. Goya a fost unul dintre puţinii care şi-au focalizat tenebrele în scopul artei.

Însă istoria este plină de oameni care şi-au abolit cu bună ştiinţă raţiunea în favoarea răului. Însetaţi de putere, diabolici sau poate bolnavi mintal au întreprins războaie, bătălii, sau tot felul de atentate şi crime care s-au făcut auzite în toate colţurile lumii. Şi astfel au devenit nişte monştrii, nişte monştrii de care oamenii normali se tem şi nu vor cu niciun chip să-i înfrunte. Şi aici îi putem aminti pe fanaticul Stalin, Ku Klux Klan, sângerosul Pol Pot, celebrul criminal Jack spintecătorul şi muuulţi mulţi alţii care au speriat umanitatea prin nenorocirile care le-au împărţit în lume. Poate milioane de oameni nevinovaţi au murit din cauza demenţei acestor oameni de o răutate ieşită din comun. Dar curios, răutatea, crima, faptele crude şi sângeroase, sunt de multe ori însoţite de o inteligenţă aparte. Astfel de criminali sunt greu de prins. Geniul cu care îşi elaborează planurile întrec de cele mai multe ori gândirea omului normal. Foarte greu poţi anticipa planurile unei minţi criminale.

De partea cealaltă a baricadei se află prostia. Prostia care a astupat de atâtea ori urechile multora, care le-a răpit gândirea şi care i-a transformat în nişte creduli uşor de manipulat. Aceste marionete au fost dintotdeauna pionii altor persoane care au preferat să rămână în umbră pentru a se proteja sau pentru a savura plăcerea întâmplărilor…

Toţi avem coşmaruri, toţi avem idei delirante, porniri rele… dorinţe macabre poate, însă ceea ce trebuie să facem este să ne luptăm, să nu ne lăsăm conduşi de o forţă care ne-ar putea duce la pieire. Care ne-ar dezumaniza şi ne-ar împroşca cu noroi.

Vă instig pe toţi la gândire… vă instig să cerneţi orice informaţie primiţi printr-un filtru şi să alegeţi ce este bine şi ce este rău. Nu luaţi totul de bun, nu faceţi ceva fără să gândiţi. Nu vă lăsaţi influenţaţi. Aveţi puterea să gândiţi şi singuri. De ce să faceţi ceva negândit de voi, doar pentru că x sau y v-au îndemnat şi aveţi încredere în acea persoană. De ce să vă transformaţi în nişte marionete credeule când puteţi fi proprii voştri stăpâni.

Învăţaţi-vă copii să gândească, stimualaţi-le gândirea, puneţi-i să citească, să înveţe doar aşa îşi vor dezvolta inteligenţa. Învăţaţi-i să viseze şi spuneţi-le că nu există limite într-un scop nobil. Dacă crezi cu toată fiinţa ta în reuşita ţelurilor tale… atunci ele chiar se vor împlini. Nu este prea târziu pentru nicio vârstă să se autodepăşească, să se dezvolte spiritual, personal şi intelectual.

Dintotdeauna filozofii, scriitorii, poeţii, pictorii, mizicienii… şi-au canalizat întreaga existenţă pentru a dobândi o înţelepciune aparte, aproape de divin. Toţi şi-au pus spiritul şi creaţia mai presus de cele lumeşti. Toţi au gândit!

De ce să te simţi pierdut pentru că nu are cine să te îndrume?! De ce să fii blamat, jignit, stigmatizat sau pedepsit din cauza altuia care te-a îndemnat la rău?! De ce să gândească altul pentru tine când tu poţi fi un lider în ceea ce vrei să întreprinzi. Îţi poţi canaliza gândirea, talentul, dorinţa şi idealurile în ceva bun şi constructiv. Distrugerea este inumană… noi suntem făcuţi pentru a dezvolta binele, pentru a-l transmite mai departe.

Nu te poţi complace într-un univers fizic, metafizic şi intelectual, redus. Nu poţi fi precum caii care văd doar în faţă. Nu poţi trăi pe baza experienţelor altuia, trebuie să îţi asumi şi să rişti, să încerci… Nu te poţi mulţumi cu puţin. De asta eşti om, ca să gândeşti, să faci, să reuşeşti. Asta ne deosebeşte de animale, gândirea şi voinţa. Fără gândire, fără voinţă, fără idealuri şi fără aspiraţii venim de nicăieri şi ne îndreptăm spre nicăieri.

Aşadar dragii mei, vă provoc să GÂNDIŢI şi să vă AUTODEPĂŞIŢI!!!

                          Articol scris de Gheorghe Alina

Anunțuri

15 gânduri despre „Somnul raţiunii naşte monştrii…

  1. auzi, cand mai faci referire la personaje sau evenimente pune si link spre ei. ca dupa ce cineva ti-a citit articolul poate e curios sa vada si ce e Stalin, Ku Klux Klan, sângerosul Pol Pot. lumea e lensa. n-o sa caute pe google. daca le bagi link iti zic eu suta-n mie ca unii se vor duce pe ele de curiozitate.

  2. Societatea actuala balteste in indiferenta fata de sine sau fata de altii, fata de sensul existentei.
    Nu cred ca putem schimba asta cumva si oricum cei despre care vorbesc nu citesc bloguri si nu citesc, in general. Sa nu ne cream sperante inutile in fata culturii mediocre a unei societati prezente.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s