Pe drumul nesiguranței…

    2812cuplu-1    Preț de câteva secunde ochii lor făcură dragoste… deși nu îndrăzneau să se apropie mai mult unul de celălalt, se priveau cu o pasiune și un dor greu de imaginat. Amândoi erau mistuiți de același chin, aceeași poveste de dragoste împărtășită, spulberată. Deși acum se văzuseră întâmplător, distanța și depărțirea îi făcură să se caute neîncetat. Niciunul din ei nu avusese liniște în acest răstimp, se simțeau goi și pustiiți… însă orgoliul și lupta pentru ”dreptate” fuseseră mai puternică decât iubirea lor.

      Trecuseră deja trei săptămâni în care nu se mai văzuseră, iar acum în holul acela rece al Băncii Naționale, între zeci de persoane agitate se mângâiau din priviri. El începu să își croiască drum printre persoane până la ea. În momentul acela Valeria se speriă teribil… n-ar fi știut cum să reacționeze, n-ar fi știut ce să îi răspundă… nu era momentul să lase de la ea, nu vroia să mai lase de la ea. Îl iubea nespus și ar fi făcut orice pentru el, dar deja era prea mult… încercările lui de a o schimba, o răneau profund. Nu înțelegea de ce?! Deși Patrick se îndragostise de ea așa exuberantă, deschisă, vesela și efervescentă… de ce acum vroia să o schimbe?! De ce acum nu mai era de ajuns felul ei colorat de a fi?! De ce spunea mereu că își dorește pentru el o femeie mai ponderată?!… când ceea ce îl făcuse să o iubească era extravaganța sentimentelor și manifestărilor ei. Fusese în viața lui un vulcan de fericire, însă o dată cu trecerea timpului el încercă din ce în ce să o facă să devină mai matură, mai serioasă, mai responsabilă… Ceea ce nu știa el este că ea era de o seriozitate ieșită din comun în dragostea lor, maturitatea cu care îl iubea pecetluia o dragoste pentru totdeauna, iar responsabilitatea relației lor nu o speria deloc, ba chiar se simțea împlinită alături de el. Prin modul ei jovial și acid de a fi, întreținea flacăra vie. Toți din anturajul lor o iubeau, toate fetele își doreau să aibe o fărâmă din personalitatea ei; iar bărbații de obicei visează câte o viață întreagă la o astfel de femeie… frumoasă, deșteaptă, veselă, sexy… 

     Însă Patrick se temea. Se temea să nu o piardă, știa că are o iubită perfectă și mai știa că afară, în jungla urbană, erau o mulțime de bărbați cu mult mai deosebiți lui. Și n-ar fi vrut s-o piardă, n-ar fi vrut ca într-una din zile să îi spună: ”știi Patrick, m-am plictisit, ești plictisitor, nu mă mai amuzi, nu mă mai mulțumești… tu prin felul tău de a fi, calm, m-ai plictisit teribil… m-am îndrăgostit de altcineva!” Acestea erau cuvintele care îl bântuiau de la o vreme. Când au început să iasă împreună el era destul de nedumerit cum de o fată ca Valeria, atât de minunată, ieșea cu el. Un ins aparent banal, cumințel, sufletist, galant, însă foarte metodic; un tip care nu și-ar fi asumat riscuri, căruia îi plăcea să trăiască sigur și nu periculos. 

       Valeria îi explicase în nenumărate rânduri că decepțiile anterioare din viața ei îi schimbase percepția despre bărbați… nu mai căuta masculi feroce, nu căuta teribiliști care să se dea în spectacol. Ea își dorea un bărbat cu suflet de artist. Iar el întrunea tot ce își dorise ea vreodată. Liniște, sensibilitate, iubire adevărată, siguranță, afecțiune, statornicie… calități pe care nu le întâlnești la tot pasul. Dar Patrick se simțea nesigur, credea că nu se ridică la nivelul ei. Lucrurile nu îi merseseră prea bine în pictură,  tablourile lui nu se mai vindeau ca altă dată… iar ea la douăzeci și nouă de ani, era o femeie de succes, cu o funcție importantă într-un trust cunoscut. Dar Valeria nu privea lucrurile așa… îl vroia pe el, să se dăruiască unul altuia într-o iubire de vis, într-o iubire de poveste care să țină toată viața.

   Cu timpul Patrick începu să devină suspicios, începu să fie gelos, îi sugera cu ce să se îmbrace, se supăra când ea ajungea târziu acasă de la câte o ședință, devenea bănuitor dacă o vedea prea veselă în preajma vreunui prieten de-al lor… tot ceea ce făcea ea lui i se părea deplasat, o ofensă la adresa lui. Și îl frustra, reușitele ei îl frustrau. O iubea și se bucura pentru ea, însă avea momente când se simțea un ratat în calea ei… un trecător care o va conduce în final spre bărbatul vieții ei. Habar n-avea cât de mult se înșela. Și într-un final, într-una din serile când ea întârzie acasă, mai mult decât de obicei, Patrick bău peste măsură. Când ea ajunse, el era deja beat criță… de cum o văzu începu să îi reproșeze vrute și nevrute, o insultă și o izgoni definitiv din viața lui, îndrugându-i ca motiv infidelitatea. Din acea seară ei nu mai vorbiseră…

      Văzându-l cum se apropie de ea printre oameni, Valeria ieși grăbită din bancă însă el o prinse din urmă la colțul străzii. O luă ușor de braț să o oprească… stătură așa tăcuți unul în fața celuilalt câteva minute. Ei îi dădură lacrimile, i se părea mai frumos ca niciodată… îl simțea dărâmat, trist… știa că și lui îi fuseseră dor de ea, la fel cum îi fusese și ei de el. Apoi dădu să plece…

          Valeria, te rog, nu pleca. Vreau să vorbim.

          De ce Patrick?! Ce să mai vorbim?! Ai fost destul de clar… mi-ai spus că te înșel, că ceea ce fac mai bine este să te fac pe tine să suferi, m-ai jignit, m-a durut… cum ai putut?!

          Am fost un prost! Te rog, hai acasă să vorbim, vreau să îți explic ce-a fost în sufletul meu. Dar să știi că am înțeles că am greșit, am înțeles că doar eu sunt de vină, nu tu. Tu ești perfectă.

          Patrick, nu mai merge relația asta, tu nu ai încredere în mine. Fără încredere ne chinuim unul pe celălalt.

          Ba am încredere în tine, de mine sunt nesigur! Haide vino te rog, dă-mi șansa să îți explic… apoi poți pleca liniștită, nu te voi mai deranja.

Se urcară împreună în primul taxi care le ieșiseră în cale… jumătatea de oră până acasă păru o eternitate. Ei i se scurgea câte o lacrimă în colțul ochiului, iar el o privea simțindu-se ca un mizerabil, ca cel mai mare mizerabil.

Sus era o dezordine de nedescris, scrumiere pline cu mucuri de țigare, căni murdare de cafea… o carte mânjită de vopsele și două tablouri acoperite cu cearșafuri. El nu mai pictase de mult… se bucură în sinea ei când văzu că începuse să picteze din nou.

           Valeria se așeză în fotoliul de la geam, își aprinse o tigară și privea pe fereastră Bucureștiul aglomerat.

          Spune Patrick, te ascult.

          Valeria, îmi pare rău, să știi că nu tu ești problema, eu sunt. Mă simțeam trist, eram nemulțumit că nu mai reușesc să pictez, eram îngrozit că n-am reușit să vând niciunul din vechile tablouri… iar tu, tu ești o femeie de succes, tu câștigi cât pentru o familie întreagă. Eu nu produceam nimic. M-am temut că nu voi mai fi de ajuns pentru tine, m-am temut că va apărea alt bărbat care să îți ofere mult mai multe decât mine. Eu sunt nesigur, tu ești frumoasă, toți bărbații râvnesc la o femeie ca tine, ești deschisă, deșteaptă, ești sexy și amuzantă. Eu nu par decât un șobolan. Nu mă ridic la înălțimea ta. Când am văzut că ajungeai din ce în ce mai târziu am crezut că altcineva te-a prins în mreje… am crezut că sfârșitul meu se apropie. Și n-am vrut să-ți fie greu să mă părăsești. Am vrut ca eu să fiu nemernicul și tu să îți poți trăi viața în voie. Să rămâi același suflet liber și vesel.

          Bună părere ai tu despre mine Patrick!! Foarte bună. Ești un cretin! Asta ai înțeles tu în trei ani de relație?! Că banii contează pentru mine?! Așa slabă mă crezi încât să mă îndragostesc de unul și de altul?! Uite ce este, iubirea pentru mine nu este ca o răceală care trece și vine. Eu am ales să te iubesc pe tine, pentru sufletul tău nobil, pentru că ești un artist. Dar scuză-mă că îți spun, ești un pictor desăvârșit, însă nu mai dai viață picturilor tale de frică, ești nesigur până și pe arta ta. Ne potrivim, ne completăm… dacă erai ca mine nu ne-am fi atras… ceea ce nu am eu ai tu și invers. Cine mama dracului ți-a spus ție că eu vreau un bărbat cu bani?! Sau că vreau un tip superficial care se iubește doar pe sine. Eu te-am vrut pe tine, te vreau pe tine… însă tu singur ne pui piedici, tu cu temerile tale. Să știi că n-am să mă schimb într-o Betty cea urâta doar ca să fii tu liniștit. Te-ai îndragostit de mine așa, așa voi fi până la final. Pe mine seriozitatea acută mă întristează… nu pot să mă prefac. Asta sunt! Sunt colorată! Înainte îți plăceau culorile… acum te temi de ele?!

          Nu mă mai tem, am înțeles tot… vreau să îmi colorezi din nou viața Valeria. În astea trei săptămâni am înțeles că ești femeia vieții mele, muza mea. Am vrut înainte să te recâștig să mă remontez, să mă pun pe picioare. Peste o lună voi avea o expoziție, deja am vândut cinci din tablorile mele, dar proprietarii le vor primi după expoziție. Mai am de terminat alte două tablouri. Încep din nou să fiu recunoscut. Și totul datorită ție… plecarea ta m-a trezit din amorțeală. Te rog, vrei să ne mai dăm o șansă?!

          Meriți Patrick?!

          Poate că nu merit dar te iubesc al dracului de mult!

Iar Patrick se apropiă de ea și îi sărută buzele cu o foame pe care o resimțise acut în ultimele săptămâni. În sfârșit erau din nou fericiți, în sfârșit dragostea lor se reîntregise într-un singur suflet indivizibil.   poze-indragostiti-ultimul-sarut_e32d9a6253e17b

Poveste scrisă de Gheorghe Alina

Anunțuri

6 gânduri despre „Pe drumul nesiguranței…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s