Destin furat…

               dragoste-si-durere_

            Sângele se scurgea din pieptul lui masiv ca dintr-un vulcan plin de lavă… abia mai putea răsufla. Ea apăsa cu palmele șiroaiele abundente care se revărsau din corpul lui, încercând din răsputeri să-l readucă în simțiri. Viața însă se scurgea din el cu fiecare picătură de sânge care invada parchetul alb. Îl strângea la piept și îi mângâia fața cu palmele ei murdare… îi tot striga numele dar în zadar. Cu ultimele lui forțe îi spuse ”te-am iubit, îmi pare rău” apoi își dădu ultima suflare. Plângea și-l rugă să nu moară, însă spiritul lui părăsi iremediabil trupul săgetat de cele trei lovituri de cuțit. 

          Te rog nu muri, te rog nu mă lăsa. Te rog, revino-ți! Te rog Liviu, te rog!

       Continuă să îl dezmierde și să îl privească minute în șir, însă trupul lui zăcea fără vlagă pe bodeaua plină de sânge. Ana tremura toată și plângea, nu știa ce să facă, era complet răvășită, durerea morții iubitului ei o devastase. Se hotărâ să sune la poliție, știa că niciun medic nu l-ar mai fi putut salva. Trecuseră deja două ore de când el muri, buzele i se învinețiseră, nu mai era nimic de făcut.

          112, centrala! Cu ce vă pot ajuta?

Printre lacrimi Ana spuse:

          Trimite-ți un echipaj la adresa… Iubitul meu este mort.

          Ce s-a întâmplat domnișoară, calmați-vă, spuneți-mi ce s-a întâmplat?

          Vă rog trimiteți un echipaj, iubitul meu este mort! Nu mai îmi cereți atâtea explicații la dracu! Și-i închise telefonul centralistei.

În mai puțin de 20 de minute o armată întragă de polițiști îi bătu la ușă, ea le spuse să intre… era deschis. Era culcată lângă el pe parchet, îl ținea în brațe de parcă el ar fi dormit. Era plină de sânge, cu fața distorsionată de durere. Unul din agenți o ridică de lângă el, nu vroia să îi dea drumul, cu greu o desprinse de trupul lui neînsuflețit.

          Domnișoară ce s-a întâmplat aici?! Cum vă numiți?!

          Mă cheamă Ana Iosif, el este iubitul meu Liviu Cseh. Este mort, spuse ea plângând.

          Dar ce s-a întâmplat?! Cine l-a omorât?!

          Am încercat să îl fac să-și revină, nu am putut, nu s-a putut… a murit.

          Dumneavoastră l-ați omorât?!

          Nu, nu, nu, nu… vă rog nu îmi puneți astfel de întrebări, vă rog lăsați-mă să stau cu el.

          Nu se poate, trebui să luăm trupul, dar înaintre trebuie fotografiat totul, strânse probele, apoi trupul lui va fi trimis la expertiză. Dumneavoastră trebuie să ne însoțiți la secție, trebuie să ne dați o declarație. Să ne spuneți ce s-a întâmplat.

          Nu, vă rog, nu mă despărțiți de el… spuse ea plângând isterică.

          Domnișoară, îmi pare rău, aceasta este procedura. Și fără să îi mai dea dreptul la replică, o luă de braț petrecând-o până la mașina poliției.

Poze Desktop Stari de Anxietate Durere si Chin Wallpapers

  

            În mașină își tot privea palmele tremurânde și murdare de sângele închegat. Bluza albă, pantalonii deschiși, era toată îmbibată în sânge. Pe trupul ei era impregnat mirosul lui. Plângea și-și spunea că nu mai poate. Se zvârcolea de durere.

La secție îi fu luate amprentele, îi luă toate hainele, adună după ea orice probă care putea fi examinată. Apoi o puse să își facă un duș și îi dădu un rând de haine adus de unul din agenți de la ea de acasă. Îi dădu un sedativ și o lăsă să doarmă într-o cameră preț de câteva ore. Când se trezi era deja noapte, fu speriată văzându-se într-un loc străin, dar într-o fracțiune de secundă își aminti tot ce se petrecuse. Vrând să iasă descoperi că ușa era încuiată. Apăsă pe butonul de lângă pat. În scurt timp veni la ea un tânăr care ținea în mână un pahar de cafea și un pachet de țigări.

          V-ați trezit domnișoara Iosif?!

          Da… aș fi vrut să nu mă mai trezesc niciodată.

          Vă înțeleg… sunt inspectorul principal de poliție Luca Ștefan și am fost însărcinat să anchetz acest caz. La prima vedere am descoperit că nu au existat semne de intrare prin efracție, nu există semne care să demonstreze că a existat o luptă în apartamentul dumneavoastră, victima a fost înjunghiat de trei ori cu un cuțit de bucătărie. O dată în spate și i-a fost străpuns plămânul; și de două ori în piept unde i-a fost atinsă inima. Decesul s-a produs rapid, i s-a scurs din corp aproape tot sângele. Trag concluzia că a fost ucis de cineva apropiat…

          Opriți-vă, spuse ea cu fața în palme. De ajuns! Apoi ridică privirea, ochii ei erau plini de lacrimi. Abia își putea stăpâni plânsul.

          Atunci spuneți-mi dumneavoastră mai clar ce s-a întâmplat. Sunteți singura martoră, nimeni nu a auzit nimic. Niciun vecin nu a văzut pe nimeni suspect. Ce s-a întâmplat acolo domnișoara Iosif? Dar înainte să vorbiți, aveți dreptul la un avocat, vreți să sunați pe cineva apropiat?! Dacă doriți discutăm după venirea avocatului dumneavoastră. Dacă nu vă permiteți, primiți unul din oficiu.

          Nu am pe nimeni, nu am pe cine să sun, nu am familie. Iar un avocat ar fi inutil.

          Vreți să fumați o tigare, să beți această cafea?! Avem tot timpul la dispoziție…

          Da. Vă mulțumesc!

După ce sorbi mai bine de jumate din cafea și fumă trei țigări una după alta, Ana începu povestea ei.

          Ne-am cunoscut în urmă cu un an, eu eram într-o altă relație, l-am cunoscut întâmplător. Ne-am plăcut pe loc însă eu nu sunt genul care să umblu cu mai mulți bărbați, așa că l-am refuzat politicos. Însă el nu s-a lăsat și a continuat să mă caute, să îmi aducă flori, să îmi facă declarații și să mă roage neîncetat să ies cu el. Într-o zi am cedat, am ieșit cu el, a fost extraordinar, m-a cucerit din prima clipă. Două săptămâni mai târziu ne-am mutat împreună. Ne înțelegeam de minune. Era singurul om căruia îi puteam spune orice. Mă iubea, era afectuos, vorbeam mult, făceam dragoste cu orele. Plănuiam să ne căsătorim, să facem copii. M-a prezentat părinților lui, ai lui m-au adorat din prima clipă. Mă simțeam fericită și chiar eram. Niciun bărbat nu mai fusese cu mine așa cum a fost el. Era jumătatea mea, sufletul meu pereche, iubitul meu, amantul meu, confidentul meu, prietenul meu, omul pe care îl iubeam cel mai mult. Nimeni, niciodată nu m-a iubit atât de intens ca el.

          Și ce s-a întâmplat domnișoara Iosif?! Cine l-a ucis?!

          Spuneți-mi Ana, spuse ea aprinzându-și încă o țigară.

          Prea bine…

          S-a întâmplat că în urmă cu două luni s-a schimbat față de mine. Nu mai era același om, nu mă mai iubea ca la început. Eu nu mai eram lumina ochilor lui, privirea lui nu mai sclipea ca altă dată. Lipsea din ce în ce mai mult de acasă, nu mă mai suna să mă anunțe când întârzia, nu mai discuta cu mine la fel de mult, nu mai făcea dragoste cu mine la fel de des. Nu mai îmi făcea surprize… nu mai era el. Nu mai era Liviu de care mă îndrăgostisem. Atunci izbugni din nou în plâns.

          Vreți să luăm o pauză?! Te simți bine Ana?!

          Nu, nu mă simt bine, dar nici nu luăm o pauză. Vreau să scap de această povară din suflet. Acum o săptămână l-am urmărit, devenise mai distant ca niciodată. Am descoperit că avea altă relație. Cu o femeie căsătorită. Se culca cu ea de mai bine de trei luni. Am rămas șocată. Unde rămăsese dragostea noastră?! A rămas acolo în trecut pentru el?! Nu credeam că e adevărat. I-am văzut împreună sărutându-se, intrând într-un hotel. Iubitul meu aparținea altei femei. Nu ar fi fost o mare problemă dacă mă înșela, l-aș fi înțeles, este bărbat. Dar o iubea. Am încercat să îmi impun că nu am văzut nimic. Am încercat să îmi spun că îi va trece. Însă el era și mai distant. Lipsea și mai mult de acasă. Am rugat pe cineva să afle ce e cu femeia aceea și ieri am aflat că ea s-a despărțit de soțul ei. Că și-a luat fetița și s-a mutat într-un apartament închiriat pe numele iubitului meu. Liviu urma să se mute cu ea. Să mă părăsească. Și azi, nu știu dacă ați văzut, el își făcea bagajele. Ne-am certat, mi-a spus că nu mă mai iubește. Să îl iert, dar că s-a îndrăgostit de altcineva. Iar eu i-am spus că… i-am spus că sunt însărcinată în trei luni. Înțelege-ți domnule?! Imediat după ce am conceput această creatură care crește în pântecele meu, el a cunoscut-o pe acea femeie. Visele mele și lumea mea s-au năruit când mi-a spus că se va muta cu ea. Dar că își va asuma răspunderea pentru copilul nostru. Că mă iubește ca pe o prietenă, că nu îmi va lipsi nimic și nici copilului nostru, dar că el nu mai poate sta cu mine. Într-o fracțiune de secundă am înnebunit. L-am rugat să nu plece. Să nu mă lase singură. Să ne creștem copilul împreună, dar n-a vrut. A fost de neînduplecat. Apoi Ana tăcu.

          Și ce s-a întâmplat apoi? L-ați omorât?

Oftă și începu să plângă, printre șiroaiele de lacrimi spuse:

          Mi-am pierdut mințile și am luat un cuțit din bucătărie, în timp ce era aplecat peste hainele lui făcându-și valiza l-am înjughiat în spate. A căzut jos, m-a întrebat ce i-am făcut, i-am spus că îl omor, că nu îl las să fie cu alta, că nu îl las să crească fata alteia când noi vom avea un băiețel. S-a târât spre telefonul de lângă noptieră, mi-a spus că nu îl voi putea opri. M-am năpustit asupra lui și l-am mai înjunghiat de două ori în piept. M-a privit într-un fel în care nu voi uita niciodată. I-au dat lacrimile, abia mai putea respira… mi-a spus că m-a iubit. Când l-am auzit mi-am dat seama ce greșeală imensă am făcut. Nu trebuia să îi iau viața. Mă blestem pentru asta. Trebuia să îl fi lăsat să fie fericit cu ea. Acum copilul meu nu va mai avea tată. Mă va condamna toată viața că i-am răpit șansa de a-și cunoaște tatăl. Îmi pare atât de rău. Totul este un coșmar. L-am iubit și-l iubesc… gelozia m-a orbit. Trebuie să fiu pedepsită. Îmi voi pierde copilul, copilul meu va crește la orfelinat din vina mea. Sunt distrusă…

          Ana, îmi pare rău să aflu că ai făcut asta… totuși nu a fost o crimă cu premeditare… vei fi judecată cinstit, mă voi îngriji să îți găsesc cel mai bun avocat.

durere

            Ana fu condamnată la 15 ani de închisoare, născu băiatul în închisoare și-i dădu numele David, apoi îl dădu în îngrijire părinților lui Liviu care erau devastați de moartea fiului lor. Renunță la drepturile de mamă și își rugă foștii socrii să nu îi spună niciodată lui David că ea trăiește și că îi omorâse tatăl. Renunță la el din dragoste de mamă. David crescu crezând că părinții lui muriseră într-un accident de mașină imediat după nașterea lui… Ana decedă în închisoare cu câteva luni înainte de a fi eliberată. Se îmbolnăvi de cancer la plămâni. Refuză tratamentul și muri singură cu inima plină de durere și remușcări.

Morala: gelozia ucide!

Articol scris de Gheorghe Alina

Reclame

12 gânduri despre „Destin furat…

  1. Multă lume ar crede că e „doar un fel de proză” – ceea ce e cu adevărat trist e faptul că e 90% inspirat din realitate şi că ne-am dori ca Ştirile de la Ora 5 să fie doar ficţiune 😦

  2. Pingback: Recomandarile zilei: linkuri recomandate | Blogatu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s