PR3MIAZĂ INOVAȚIA… Petrache Poenaru

              Mi-ar fi plăcut să fiu un geniu, mi-ar fi plăcut să las în urma mea mai mult decât niște amintiri și un morman de oase sleite de putere, un trup lipsit de suflet. Mi-ar fi plăcut să am o inteligență aparte, să am acele sclipiri care să mă scoată din anonimat și cu care să îmi pot aduce un aport puternic și unic în societate. Mai mult decât orice mi-ar fi plăcut să inventez ceva, să revoluționez lumea cu ceva care să nu moară și să nu se risipească în timp, niciodată. Ceva ce ar putea schimba în bine omenirea, viața și istoria. Însă nu oricui îi este dat să fie inventator, nu oricine se naște cu genialitatea în sânge și nu oricine are curajul să își pună în aplicare gândurile, ideile și visele toate pentru a-și materializa proiectul însuflețit de propriile convingeri. Un inventator este un revoluționar, este inovația însăși, este curaj, geniu și dăruire pentru oameni. Concepțiile și convingerile unui geniu sunt de vizionar, inventatorul vede mai departe de realitatea prezentului, el vede și simte viitorul, empatizează cu nevoile omului din viitor și intuiește cu succes ceea ce omenirea are nevoie. Calități care mie îmi lipsesc cu desăvârșire. Viziunea unui inventator nu are limite, sunt oameni aleși, meniți să facă lumea mai bună, mai frumoasă și mai ales, toate invențiile sunt făcute să ne ușureze viața și traiul.

         Fiind bloggeriță și fiind îndrăgostită de literatură și de scris, inventatorul sufletului meu este Petrache Poenaru.

 petrache_poenaru

           Petrache Poenaru s-a născut în Brănești, Vâlcea, pe 10 ianuarie 1799 și a decedat la 1875, acesta a fost pedagog, inventator, inginer și matematician român, membru al Academiei Române și inventator al tocului rezervor în 1827. A fost unul din organizatorii învățământului național românesc, s-a implicat în domenii legate de învățământ, administrație și inovație. A studiat la Viena, apoi la Paris unde a studiat filologia și politehnica, devenin absolvent al Școlii Politehnice din Paris. În timpul studiilor sale brevetează primul toc rezervor din lume, mai întâi la Viena, apoi la Paris cu titlul Condeiul portăreț fără sfârșit, alimentându-se însuși cu cerneală.

 stiloul-poenaru

 

           Stiloul este cel mai nobil instrument de scris, înseamnă stil și aristocrație,  și dă scrisului o eleganță aparte. Prin stilou omul face primul demers în realizarea visurilor sale, scrisul este mărturie și artă, iar stiloul este însuși întruchiparea măiestriei. Condeiul este fără doar și poate primul obiect folosit de om cu seriozitate, formează scrisul și îi dă acestuia personalitate. Primele stilouri au apărut odată cu inventarea papirusului cu aproape 3000 de ani înaintea lui Hristos. Însă stilourile egiptenilor nu semănau deloc cu cele existente astăzi, ele erau sub forma unor bucăți de trestie sau papură în mijlocul cărora se afla o gaură tubulară centrală în care egiptenii puneau o anumită cantitate de lichid colorat. Sursa lichidului?! Din natură, de-alungul malurilor fluviilor. Înclinat într-un anumit unghi, ”stiloul” funcționa fără probleme.

         Apoi au urmat penele introduse într-o călimară cu cerneală, tot din inima naturii; penele dădeau scrisului o precizie mult mai bună, astfel scrisul evoluând foarte mult. Chinezii în schimb foloseau pensule cu păr fin pentru scris, însă ele nu erau la fel de măiestoase în execuție așa cum erau penele.

         Penița din metal a fost instrumentul de bază pentru multe civilizații, însă la fel ca și penele trebuiau fi înmuiate într-o călimară cu cerneală. Cu dispozitivele de scris cu peniță, oamenii puteau scrie până la uscarea cernelii în vârf. Această situație a durat până în anul 1827 când românul Petrache Poenaru a inventat primul toc rezervor din lume. Invenția lui Poenaru a revoluționat domeniul instrumentelor de scris, astfel oamenii s-au bucurat de un stilou deosebit și foarte util. Cu stiloul ”Poenaru” oamenii au scăpat de neplăcerile pe care le provocau trestiile, penele și tocurile cu penițe metalice și astfel au scăpat de problema principală pentru astfel de ”stilouri”, scurgerile nedorite de cerneală. Iar noul stilou inventat de Petrache Poenaru asigura un flux constant al cernelii și posibilitatea înlocuirii unor părți componente.

          Stiloul inventat de Petrache Poenaru a fost primul instrument din lume de acest fel care a fost perfecționat în 1863 de Brissant și Coffin, și mai apoi în 1884 de Watterman. Cu timpul, stiloul clasic a fost îmbunătățit de mai multe ori până la a fi un instrument de scris cu clasă, deosebit de elegant și indispensabil pentru un om care se respectă. Dacă stilourile au fost detronate la un moment dat de pixuri, în prezent ne-am reîntors la origini și astfel fiecare om are măcar un stilou cu care să se mândrească și cu care să își etaleze frumusețea și personalitatea propriului scris.

 9594987_2_1000x700_stilou-de-colectie-din-caseina-proteina-din-lapte-marca-poenari-fotografii

           România a născut mulți inventatori, foarte mulți, români cu care ne mândrim, care ne-au făcut cinste și au revoluționat întreaga lume, îmbunătățind-o fără doar și poate. Geniul românilor noștri este de invidiat, suntem inteligenți, însă pesimismul și lipsa de curaj ne împiedică de cele mai multe ori. Poate dacă am da curs propriilor idei cu mai multă încredere și am avea îndrăzneala să mergem până în pânzele albe cu propriile proiecte așa cum au făcut-o predecesorii noștrii, probabil că am ajunge foarte sus, și cu noi am duce și România în topurile celor mai ingenioase țări în domeniul invențiilor revoluționare.

           În prezent, se premiază inovația, se premiază geniul, proiectele serioase, munca, talentul și curajul de a spune lumii ceea ce tu ai realizat. Pentru toți inventatorii care vor să-și facă cunoscută întregii lumi invenția, a fost creat un concept unic de mediatizare, promovare și sprijin acordat inventicii românești, numit PR3MIAZĂ INOVAȚIA. 3M a creat PR3MIAZĂ INOVAȚIA pentru ca diplomele și medaliile inventatorilor să se transforme în adevărate afaceri de succes sau povești de viitor, să se audă peste tot de ei. Anual, sute de inventatori și oameni de știință români, din toate domeniile, se înscriu în concursuri de inventică de pe întreg globul pentru a demonstra lumii valoarea ”minții” românești. Milioane de oameni asistă revoltați la indiferența și nepăsarea celor care ar trebui să promoveze aceste adevărate valori ale României, cum ar fi autorități, societatea civilă și mulți alții. Acești români de excepție umplu vitrine cu medalii obținute la concursuri și astfel invețiile lor salvează vieți, modifică destine, îmbunătățesc performanțele unor afaceri, transformă astfel oameni și instituții. Însă pentru acești oameni deosebiți se fac prea puține. Acestea sunt motivele pentru care a fost creat PR3MIAZĂ INOVAȚIA care a decis să promoveze și să premieze inventica românească! Compania 3M promovează și pr3miază inovația cu succes.

         Așadar dacă ești unul din marii inventatori ai prezentului și vrei să fii premiat și să faci parte din conceptul PR3MIAZĂ INOVAȚIA te poți înscrie.

            Regulamentul este:

  • fiecare concurent se poate înscrie cu o singură invenție, iar documentația trebuie furnizată juriului de specialitate în perioada 1 mai- 31 octombrie 2013;
  • invențiile trebuie însoțite de fotografii, filme elocvente care să permită o evaluare cât mai corectă. Dosarul de înscriere trebuie completat în detaliu și să fie însoțit de alte documente care ar putea sprijini premierea invenției, cum ar fi premii internaționale, omologări, articole de specialitate, interviuri, etc.
  • Vor fi luați în calcul următorii factori: gradul de creativitate, efortul depus, impactul științific și social, impactul potențial asupra umanității, impactul asupra mediului, gradul de risc, aplicabilitatea și utilitatea.

Pe lângă recunoaștere și renume sunt oferite premii destul de motivante:

  • Premiul I – 2000 de euro;
  • Premiul II – 1500 de euro;
  • Premiul III – 1000 de euro;

Câștigătorii vor fi desemnați în cadrul Galei din noiembrie 2013!

           Vă instig pe toți să promovăm cauza PR3MIAZĂ INOVAȚIA și astfel să susținem împreună inventatorii români din toate domeniile și să îi încurajăm să își urmeze propriile vise, să se înscrie pe site și astfel să câștige bani și recunoaștere pe teritoriul României.

            Dacă susții cu sufletul inventatorii români scrie și tu pe blogul tău despre inițiativa PR3MIAZĂ INOVAȚIA, demers conceput de 3M!!

            Tot sufletul meu și toate gândurile mele bune le transmit tuturor românilor geniali care au realizat inveții de top.

 

 

 

 

Articol scris de Gheorghe Alina pentru Blogal Initiative…

Anunțuri

3 gânduri despre „PR3MIAZĂ INOVAȚIA… Petrache Poenaru

  1. Pingback: Creativitatea, motiv de mândrie naţională? | DISCERNE

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s