Învață să decoperi dragostea

            imagini_de_dragoste

           Trăim în secolul vitezei, ne grăbim să trăim, ne grăbim să creștem, ne grăbim să ne dezvoltăm și ne grăbim să iubim. Deși aparent suntem în criză financiară, am adânc implementată impresia că defapt suntem într-o continuă foame de iubire. Cu toții căutăm dragostea, cu toții visăm la o iubire idilică și pentru totdeauna, însă dilema este, câți dintre noi avem răbdarea necesară să ne convingem că acea iubire merită și este ceea ce visăm de o viață?!

          În graba noastră uităm de detalii, nu observăm semnalele de alarmă care ne sunt de foarte multe ori aruncate în văzul ochilor… nu observăm când merită sau nu să intrăm într-o relație cu sufletul deschis. Mulți dintre noi încă nu știm ce vrem, unii dintre noi vrem aventuri, alții dragoste pură, însă toate trec prin sita vieții. În fuga după dragoste adesea facem greșeli, greșeli pe care le regretăm de cele mai multe ori. Însă toate aceste greșeli au și o parte bună, ne dezvoltăm ca oameni, tragem învățăminte, ne formăm și astfel devenim mai puternici și mai virtuoși.

          Ideea este că dragostea, deși este la îndemâna oricui, trebuie să știm să o observăm, să o descoperim, să ne deschidem acelor persoane cu care simțim că rezonăm, cu care empatizăm, cu acei oameni care știm că ar putea să răspundă sentimentelor noastre așa cum noi ne dorim. Deseori ne lovim de eșecuri în dragoste, dar asta nu pentru că am fi niște ghinioniști sau că avem prea multe defecte; ci pentru că sufletul pereche sau jumătatea, cum vreți să o numiți, este întâlnită doar de câteva ori în viață. Noi oamenii suntem capabili să iubim de n ori de-alungul existenței noastre, dar acea jumătate, acea persoană care ne este hărăzită este numai una singură. Ce-ar însemna ca fiecare relație să fie încununată de o dragoste împărtășită, oare iubirea nu și-ar pierde farmecul, oare am mai știi să o prețuim la adevărata valoare?! Eu cred că nu. Ce este bun și frumos, se obține cu multă muncă și dăruire. Și atunci când întâlnim acea persoană trebuie să învățăm să îngrijim acea iubire, să o sporim și să o facem să crească, să avem grijă de ea întocmai ca de o floare fragilă.

          În disperarea de a iubi și a fi iubiți alegem persoane care de multe ori ne dezamăgesc, care ne înșeală așteptările și care nu este capabil să ne răspundă așa cum ne dorim. Dar asta nu pentru că nu suntem demni de iubirea celui pe care îl dorim, ci pentru că, poate, ceva mai bun ne așteaptă. Probabil că undeva acolo, stă să apară persoana cu adevărat valoroasă care să merite toată iubirea și dăruirea noastră.

          Dar pentru a ne întâlni cu omul potrivit trebuie să învățăm să alegem, să deprindem arta de a observa adevărata iubire și mai ales să învățăm să spunem nu tentațiilor, să avem răbdarea și inteligența necesară pentru a ne ține departe de tot ce ne-ar putea face rău.

         Un om care te iubește cu adevărat are răbdare cu tine, te așteaptă și nu pune sexul mai presus de apropierea spirituală. O persoană care are intenții serioase cu tine te pune mai presus de orice, va face tot ceea ce este necesar pentru a te face fericit. O dragoste adevărată implică comunicare neîngrădită, sinceritate, dăruire, devotament, sinceritate, înțelegere, iar presiunile, compromisurile înjositoare și alte neclarități nu își au locul. Nu vă gândiți că totul ar putea fi perfect, orice cuplu trece prin momente tensionante, dar dacă comunici cu sinceritate toate se pot rezolva. Ai încredere în feelingul tău, când simți că ceva este în neregulă, când ești cu sufletul înjumătățit, când ceva nu este cum ar trebui să fie, însemnă că destinul, conștiința sau poate Dumnezeu îți transmite un semnal de alarmă.

         Aproape niciodată sexul nu aduce dragostea împărtășită de ambele părți; în schimb conexiunea sexuală dintre două suflete care se iubesc, va face ca relația și iubirea să se consolideze mai puternic și poate mai trainic. Învață să ai răbdare înainte să accepți pe cineva în patul tău, pentru că e posibil că acel om să nu aprecieze gestul tău și să îl ia ca atare. Învață să spui nu, uneori câteva refuzuri potrivite va face ca interesul celuilalt să crească, încearcă să treci prin toate fazele unei iubiri, nu grăbi lucrurile, bucură-te de flirt, bucură-te să cucerești și să fii cucerită, savurează orice atingere de mână, orice gest fin, simte cu toată ființa primul sărut înainte să te hazardezi în vâltoarea unui act sexual pasional. Pasiunea nu este totuna cu dragostea. Iubirea tinde să reziste peste ani dacă o îngrijești cum trebuie, însă pasiunea se poate stinge și în câteva zile.

         Iubirea dintre două suflete este atât de sublimă și de vibrantă încât orice altă pasiune piere… de aceea este bine să alegem iubirea și nu calea ușoară a vieții, calea pasiunii și a distracției.

         Prețuiește-te și ia cele mai bune decizii pentru bunăstarea ta sentimentală, dragostea nu înseamnă suferință, dar trebuie să îți asumi tot ceea ce te așteaptă. Indiferent ce urmează, iubirea merită să te arunci în brațele ei cu toată ființa…

Articol scris de Gheorghe Alina

Teama de cutremur

419300_403529646329881_315945028421677_1804823_61624471_n          

        De câteva luni, de fiecare dată când mă așez seara în pat la culcare îmi tot vine în gând o temă care efectiv mă înnebunește. Tot butonând televizorul mă gândesc ce-ar fi dacă în acest moment s-ar declanșa un cutremur colosal. Sunt foarte temătoare când vine vorba de fenomenele naturii, dar stau și mă gândesc, de ce cutremure și nu altceva?! Probabil și pentru că este cel mai probabil fenomen care s-ar putea întâmpla în țara noastră. 

        Dacă ar fi să îmi analizez oarecum acestă temă probabil că aș reuși, de aceea am s-o fac aici, în scris, poate astfel voi scăpa și eu de acest gând care nu prea îmi dă pace în serile liniștite din casa mea. Scrisul este și o terapie și astfel poate mă voi elibera, mai ales că sunt genul de om care crede că dacă te gândești suficient de mult la un lucru, până la urmă ți se va întâmpla. Și să nu uităm și de celebrul proverb românesc: ”de ce ți-e frică, nu scapi” și sper să nu se întâmple și în cazul meu.

         Cert este că mi-e groaznic de frică de cutremure, gândul că pământul va începe să se zguduie puternic, imaginea pământului care se surpă, nebunia în care blocurile se clatină aproape frenetic, scârțâitul geamurilor, obictele căzute peste tot, pereții crăpându-se, toate mă îngrozesc. Dar de ce?! Trebuie să existe un substrat în mintea mea, nu?!

       Cred că primul motiv ar fi surpriza, întotdeauna cutremurele se declanșează pe neașteptate, din senin… iar eu urăsc surprizele dintotdeauna. Nu îmi plac indiferent că este vorba de ceva plăcut sau neplăcut. Gândul că nu dețin controlul, că nu sunt eu cea care dețin puterea este de-a dreptul copleșitor. Și cum elementul principal al cutremurului este surpriza și teama de a scăpa de sub control normalul, obișnuitul și liniștea sufleteasca, acest lucru mă înnebunește. Teama că aș putea pierde controlul asupra propriei vieți și că mi-aș putea vedea familia în pericol, nu m-ar lăsa să respir. Noroc că nu pățesc atacuri de panică, chiar dacă seara îmi imaginez tot felul de lucruri legate de cutremure, caut să mă controlez să îmi mut gândul, să îmi ocup mintea cu altceva și astfel reușesc să mă linișteasc.

         Mai asociez cutremurul și cu frica de nou și de viitor. Tind să cred că mă tem de un viitor sumbru, n-aș vrea ca nimic în lumea aceasta să îmi tulbure liniștea. Dacă pentru unii cea mai importantă este fericirea sau iubirea, pentru mine cea mai importantă este liniștea și echilibrul pe care îl dețin în prezent. Și cum un cutremur este exact inversul echilibrului și anume dezechilibrul și haosul, încep să înțeleg mai bine această fobie nesuferită a mea.

prapastie

       Cred că frica de cutremur mai vine și din teama acută de moarte. Eu personal nu mă tem de moarte, dar gândul că familia mea ar putea, Doamne ferește, să moară și eu să rămân singură, mă face să mă simt paralizată. Nimic nu mă îngrozește mai tare decât moartea unei persoane dragi; suferința aceea intensă și de lungă durată, liniștea înmormântală care se declanșează după, singurătatea aceea atât de goală, nimic nu mi se pare mai trist.

       La un moment dat cred că toți ne punem niște întrebări existențiale, întrebări care vin întotdeauna din frica unui lucru, moment, întâmplare și parcă îmi dau seama cât de nesigur poate fi viitorul. Oricând se poate întâmpla ceva și viața ni se poate da peste cap, ni se poate schimba la 360 de grade. Și îmi dau seama cât de norocoși suntem noi cei care suntem liniștiți, care avem tot ce ne trebuie, că suntem sănătoși, că suntem feriți de calamități naturale. Dar n-ar trebui să ne culcăm pe o ureche, ci ar trebui să fim recunoscători pentru tot ce avem bun în viața noastră, să conștientizăm frumosul din existența noastră și să încercăm să fim mai buni și mai conștienți de faptele noastre.

         Oricum ar fi în fața sorții nu ne putem pune și când este dat să se întâmple ceva, se întâmplă inevitabil…

Articol scris de Gheorghe Alina

Despre sinceritate

     masca

         Am observat că trăim într-o lume cenzurată, în care sinceritatea este de foarte multe ori ascunsă sau percepută ca fiind negativă. Unii nu o scot la suprafață din nepăsare, iar alții de teamă să nu supere. Iar dintre cei care sunt sinceri indiferent de situație sau conjunctură, sunt de multe ori considerați mitocani sau insensibili.

           Eu una sunt pro sincerității. Susțin sinceritatea până în măduva oaselor. O lume cenzurată și temătoare nu este cu nimic mai bună, ba din contră în timp duce la falsitate și la pierderea identității.

          De ce avem nevoie de sinceritate?!

  • pentru a fi mai buni;
  • pentru a-i ajuta pe cei din jurul nostru;
  • pentru o conexiune mai durabilă;
  • pentru un spirit și un psihic mai sănătos;
  • pentru că doar așa putem învăța din greșeli;
  • pentru că fiind sinceri ne binecuvântăm cu iertare;
  • pentru că vom fi mai apreciați;
  • pentru că vom greși mai puțin;
  • pentru prietenii și iubiri mai durabile;
  • pentru că devenim mai curați;
  • pentru o conștiință aproape de perfecțiune;
  • pentru dreptate;
  • pentru crearea unei lumi mai sigure.

Motivele sunt nenumărate și chiar nelimitate, dar pentru a fi sincer cu alții trebuie să fim în primul rând sinceri cu noi înșine, să facem cele mai bune alegeri și să avem un sistem de valori just. Nu poți fi sincer cu ceilalți și când vine vorba de tine să poți recurge la tertipuri pentru a te eschiva. Deobicei nesincerul se teme de sinceritate, el nu poate răzbi în viață fără o minciună salvatoare, fără o mică înșelătorie, fără curajul pe care i-l oferă o prefăcătorie. Dar nu uitați, minciuna are picioare scurte. Într-un final vor descoperi și ceilalți adevărata personalitate. Să lăsăm măștile și să fim noi. Fiind mai sincer te ajuți pe tine și-ți arați iubirea pentru aproape. Ce fel de prieten te poți numi dacă nu ai verticalitatea necesară pentru a-i arăta aproapelui tău unde greșește?!

         Susțin sinceritatea, dar haideți să fim sinceri într-o manieră frumoasă, fără să jignim, fără să anulăm personalitatea celuilalt, fără să îl rănim. Sinceritatea implică în primul rând coerență, adevăr și bunătate. Dacă vrei să fii sincer doar pentru a face rău cuiva sau pentru a-l răni, aceea nu mai este sinceritate ci răutate. Cu toți vrem să învățăm din greșeli, dar uneori noi nu vedem unde și când greșim, de aceea este bine să ne înconjurăm de oameni puternici care să aibă curajul necesar să ne arate unde nu facem bine.

        Adevărul doare de cele mai multe ori, dar cum să ne dezvoltăm și să creștem ca ființe spirituale dacă nu schimbăm în noi ceea ce este nociv și viciuos?! Mulți se tem să fie sinceri, mulți se tem să nu rănească, dar poți fii sincer și fără să ”lovești”. Minciuna și răul sunt cele mai credibile, dar de ce să alegem calea ușoară?!

         Cheamă persoana într-un loc ferit și explică-i unde greșește, nu pentru că tu ești cel mai deștept, nici pentru spiritul tău justițiar, ci pentru a-l ajuta și a-i deschide ochii. Sinceritatea este fundamentul oricărei relații.

        Dacă am avea curajul și verticalitatea necesară să trăim în sinceritate, lumea noastră ar fi infinit mai bună.

        Fii sincer cu tine însuți și cu aproapele tău, sinceritatea este cheia adevărului și înțelegerii!

 masca-1

 

 

Sursă foto Google

Articol scris de Gheorghe Alina

Bernar.ro, compania românului harnic

          Astăzi vă voi prezenta o companie care până nu demult și pentru mine era necunoscută, așa că mă simt datoare să vă dezvălui și vouă firma Bernar.ro.

          Cine este Bernar.ro?

SC BERNAR PROD SRL este o companie românească înființată în anul 1992, având ca obiectiv principal de activitate extracția pietrei ornamentele și a pietrei pentru construcție, ulterior obiectivele de activitate diversificându-se uimitor de mult.

În prezent sunt una dintre puținele firme din țară ce dețin cale ferată, largă și normală, cu rampă de descărcare și posibilitate de încărcare direct în camion. Echipa Bernar.ro se mai ocupă și de comercializarea produselor de balastieră, închirierea de utilaje, importuri Ucraina, exploatare forestieră, fabricarea de produse din lemn (grinzi, scândură și multe altele).

 12

Serviciile pe care firma Bernar le oferă sunt:

  • Transport național și internațional;

Bernar.ro efectuează transporturi feroviare și rutiere, național și internațional de marfă și utilaje cu:

          trenul;

          buzuri;

          autotractoare (MAN, Volvo și ERF);

          trailer de 50 și 25 de tone;

          remorcă cu prelată de 22 tone;

          remorcă Cardi pentru transport bușteni.

  • Tractări auto;
  • Importuri/exporturi UA/UE;
  • Închirieri:

          utilaje de construcții;

          mașini transport marfă;

          spații de depozitare;

 a

Iar produsele pe care Bernar.ro le oferă sunt:

  • lemn și produse din lemn:

          lemn de lucru esențe tari;

          lemn de lucru rășinoase;

          lemn de foc;

          grinzi din lemn;

          cherestea;

  • agregate de balastieră:

          balast de râu;

          sorturi ( nisip spălat, pietriș, refuz ciur);

          sorturi concasate (nisip spălat, piatră și amestecuri);

  • pamant de gradina Radauti;
  • fier: tablă, țeavă, cornier, sârmă, etc. toate importate din Ucraina;
  • cauciucuri HS; Cauciucurile sunt second hand pentru autoturisme, camioane, trailere, etc.

DSCN0001 (5)

Prețurile pentru fiecare serviciu și produs variază în funcție de cantitate dar și de destinație, dar în general prețurile sunt accesibile iar gama de servicii și produse este extrem de variată și de bogată.

Așadar SC BERNAR PROD SRL este o companie importantă în România care colaborează atât cu firme mari dar și cu omul de rând, cu nevoi și un venit financiar modest.

Bernar.ro este compania românului harnic și inteligent!

DSCN5722

Invitații de nuntă și botez de la Invitații-Online

          În sfârșit sărbătorile au trecut, a trecut și post acesta lung și astfel s-a dat liber la nunți. Conform calendarului religios putem începe să ne căsătorim, putem înfăptui nunțile mult visate… Doamne și câte planuri nu se fac pentru realizarea unei nunți reușite, fiecare detaliu contează, de la rochia de mireasă, la costumul mirelui, până la local, muzică, meniu și așa mai departe. Eu sunt o fire poetică, pun foarte mult preț pe detalii, pe lucrurile de finețe; mai mult decât mâncarea, mult mai mult ar conta pentru mine florile și invitațiile de nuntă… Pentru orice s-au creat magazine, companii și alte cele, însă când vine vorba de invitațiile pentru nuntă lucrurile stau puțin altfel.

 30098-1

        În primul rând pentru că invitațiile sunt speciale, ele sunt prima dovadă că acea iubire există, că va avea loc nunta și că evenimentul va fi unul sublim. Prin invitațiile de nuntă invitații își fac o părere atât despre căsătoria care va avea loc dar și asupra personalității mirilor. Prin invitații, nuntașii vor descoperi lucruri neștiute despre miri, vor descoperi latura lor romantică, rafinamentul lor dar și intensitatea dragostei pe care mirii și-o poartă. În plus, invitațiile au un rol cât se poate de important pentru că ele conțin toate informațiile necesare localizării evenimentului în timp și spațiu.

 5379-1

        După invitațiile de nuntă, nuntașii își pot da seama de eleganța evenimentului, de felul cum va fi nunta, cât de frumoasă, cât de fastuoasă, cât de importantă și de superbă va fi. Invitațiile sunt cât se poate de valoroase, au un rol la fel de important ca celelalte elemente ale nunții, mai ales că aceste invitații dăinuesc și peste ani, pot fi o amintire de mare însemnătate atât pentru miri cât și pentru unii din invitați, cum sunt părinții mirilor, frații, surorile, nașii acestora… ce poate fi mai frumos decât să arăți nepoților, la bătrânețe, invitațiile de nuntă, albumul foto și filmările de la nuntă. Sunt niște amintiri neprețuite.

 50645-2

        Și în acest sens a fost creat site-ul Invitatii-Online care este întotdeauna în pas cu curentele trendului în care ne aflăm dar și în pas cu cerințele mirilor. Invitații-Online oferă invitații moderne, inscripționate în orice limbă, cu previzualizarea textului și aranjarea în pagină conform preferințelor dumneavoastră, cât și o paletă de peste 80 de culori pentru inscripționarea textului pe invitații.

        Invitații-Online ne pune la dispoziție cele mai noi modele de invitații de nuntă, invitații de botez, plicuri de bani, place carduri și meniuri din care putem alege ce modelele considerăm că ni se potrivesc cel mai bine stilului și personalității noastre. De aici putem alege invitații de nuntă clasice, invitații elegante, haioase sau romantice, în culori pastelate, tonuri de ivory , cu motive florale, fluturi și inimioare, cu aplicații de funde din organza și satin, toare reinterpretate pentru ca ele să se potrivească stilului dumneavoastră. Plicuri de bani și meniuri, invitații de botez pentru fetițe și băieței, personalizate, viu colorate, vesele, haioase, cu poză sau clasice, acestea sunt produsele pe care Invitații-Online ni le propun pentru cel mai important eveniment din viața noastră. Poți comanda orice dorești, prețurile sunt mai mult decât accesibile!!

 30103-4

 

         Frecvent sunt actualizate pe site reduceri și noutăți. Avem la dispoziție toate informațiile necesare pentru înfăptuirea celor mai poetice invitații, atât de nuntă cât și de botez.

         Iubești?! Fă lumii din jurul tău cunoscută dragostea pe care tu și iubitul tău o trăiți, prin niște invitații de nuntă cu adevărat desăvârșite.

Minunea vieții

geisha-buze-inima-th

Îmi folosesc sufletul să simt și să iubesc oameni frumoși…

Îmi folosesc ochii pentru a vedea creația desăvârșită a Domnului,

Să văd minunea, să mă bucur și să plâng când…

Sufletul mi-e mult prea plin.

Și nasul meu îl folosesc s-adulmec arome mult iubite,

Să inhalez parfum de fericire, cu mosc și ambră și migdală…

Și gura mea o folosesc degrabă, e vocea conștiinței mele,

Și buzele-mi fierbinți de dor și de visare…

Sărută acum prezentul și amintirile trecute.

Urechile-mi aud bătăi de inimă plăpânde,

Și sufletu-mi tresală când tot aud acorduri triste în timpan,

Viori ce cântă întocmai de sublim.

Cu mâinile ating iubirea,

dezmierd și mângâi și alin o poezie masculină…

Picioarele mă duc către-nălțare, mă duc acolo sus în nori,

Pe piscuri tot înalte să mă poarte,

Și mă petrec spre laurii succesului.

Iar mintea mea deși e încărcată la tot pasul de…

Aroganță, de trufie sau invidii,

Încă mai poate judeca corect și drept după bunul inimii.

Sunt un ocean de Rai și Iad și Purgatoriu, dar nu mă las,

Și nu m-nchin în fața relelor ce m-nconjoară…

Eu vreau să simt cu tot ce sunt, minunea vieții prea frumoase!

Paște Fericit

              Cum fericirea variază de la om la om, vă doresc să fiți mai buni, mai frumoși, mai fericiți, mai luminoși, mai sinceri și mai darnici! Luminați la minte, înțelepți și cu multă dragoste de oferit!

            Paște Fericit! Multă pace să aveți în case și multă voie bună!

wallpaper6

Să fiți binecuvântați!

Maini paste.

Cu drag,

Alina

CopilașCochet.ro, pentru copilașii mult iubiți

             Într-o dimineață, cu câteva zile înaintea Paștelui, mătușa mea Felicia ieși afară în fața blocului cu verișoara mea cea mică. Deodată grăbită nevoie mare ieși o vecină… acela fu momentul care dădu naștere unei discuții de pomină. Eu le urmăream de la balcon și mă amuzam de discuțiile lor, ca de mame adevărate, devotate. Îmi făcea plăcere să văd două femei care își iubesc atât de mult copilașii.

          Unde te duci Valentina?!

          Bună dimineața Felicia, uite mă duc în oraș să îi iau lui Rareș niște hăinuțe pentru Paște, să vină și la el iepurașul.

          Dar de ce ești tristă?! Sau mi se pare?!

          Nu sunt tristă Felicia însă nu am prea mulți bani pentru cadoul celui mic și mai este și foarte pretențios, își dorește neapărat niște hăinuțe cu Spiderman. Bărbate-miu deja i-a pregătit un robot Spiderman, el este cu jucăriile, iau eu cu hainele. Și nici nu știu dacă voi găsi ceva de calitate dar și la prețuri mai accesibile. Dar e frustrant, pentru că hăinuțele pentru copii care au pe ele imprimate desenele favorite ale copiilor noștri sunt cele mai scumpe. Măcar un tricou cu Spiderman de-aș găsi…

          Vali, nu fii necăjită, știu eu un site perfect pentru copii noștri. De când se ocupă Alina, nepoată-mea, de publicitate știe toate site-urile posibile. Site-uri serioase, cu marfă de calitate, la cele mai bune prețuri, nu chiciuri cum găsim noi în oraș. Și fiică-mea e înnebunită după Hello Kitty, dacă nu m-a disperat cu desenele ei și a trebuit să îi cumpăr și eu câte ceva de îmbrăcat cu Kitty, că de, ce nu face o mamă pentru copilul ei.

          Lasă-mă Felicia că nu mă pricep eu la site-uri, mă tem, nu cumpăr eu după internet, dacă mă păcălesc?! Dacă nu sunt bune materialele?! Dacă nu ajung și rămâne copilul fără cadou de Paște?!

          Vai dar ciudată ești, îi spuse mătușă-mea cu amuzament în glas. Hai mai bine să urcăm sus la mine, bem o cafea și îți arăt site-ul CopilașCochet.ro. Și dacă nu ți-o place ce-oi vedea, îi cumpăr eu copilului tău cadoul de Paște.

Intrară femeile degrabă în casă, turnă Felicia căte o cafea pentru ele, mi-o pasă mie pe cea mică și îmi ordonă pe un ton plin de satisfacție să aduc laptopul și să deschid la magazinul online CopilașCochet.ro. Am îndeplinit totul fără să crâcnesc, știam că urmează un spectacol în care mătușă-mea îi va ține prelegeri legate de magazin și-i va arăta cele mai frumoase hăinuțe, dar așa ce cu patos îi descria totul de parcă ar fi fost ea însăși patroana magazinului sau mai de grabă creatoarea hăinuțelor. Le-am lăsat laptopul pe masa din bucătărie, am ocupat fetița cu niște jucării și am început să le ascult, amuzându-mă de ardoarea cu care povestea mătușă-mea.

          Uite Vali ce magazin frumos, au de toate, pentru copii de orice vârstă și cu toate personajele din desenele animate. CopilașCochet.ro este un sie destinat părinților care doresc să doteze garderoba copiilor loc cu hăinuțe imprimate cu personajele de desene animate preferate. Aceștia importă produse marca Disney, Sanrio, Marvel, mărci pentru care dețin și licență de comercializare. Personaje ca Mickey Mouse, Fulger, Minnie Mouse, Prințesele Disney, Ștrumpfii, Kitty, Zâna Clopoțica, Spiderman și mulți alții, de parcă și-au dat cu toții întâlnire în magazinul CopilașCochet.ro spre încântarea celor mici. Știi și tu Vali cât sunt de pretențioși copii noștri, când le pică pe o hăinuță, pe aceea o poartă oricât ar fi de uzată sau de veche; pentru ei au o valoare sentimentală acest gen de hăinuțe, sunt copii, dragii de ei. Pe CopilașCochet.ro găsim o gamă foarte variată de hăinuțe pentru copii, de la pijamale buclucașe, la tricouri, pantaloni scurți, geci de iarnă, mânuși, căciulițe, chiloței, maiouri, rochițe, hanorace, până la banalii ciorăpei și șosetuțe, toate imprimate cu personajele de desene animate îndrăgite. Produsele sunt de cea mai bună calitate, din cele mai bune materiale, sunt testate pentru că ai noștri copilașii sunt sensibili, nu pot purta orice material… sunt așa de viu colorate și chiar sunt pe placul tuturor copiilor. 

          Vai Felicia dar câte știi despre acest magazin, ori ești partener și te ascunzi de mine?! Îi spuse vecina zâmbind.

          NUUUU, Dumnezeule nu! Dacă eram, era bine, ți le făceam cadou. Însă m-au impresionat mult produsele lor, prețurile sunt accesibile și fata mea e îndrăgostită de hanoracul cu Hello Kitty! Alinaaaaa, mă strigă ea impacientată. Adu hainele pe care i le-am luat micuței de pe CopilașCochet.ro, să vadă și vecina cu ochii ei. Nebuna, crede că am un interes ascuns, spuse ea râzând.

I-am dus eu comorile frumos împachetate, iar ea i le trânti în brațe vecinei.

       –    Ia uită-te vezi ce ca lumea sunt?! Ce materiale bune?! Hanoracul și l-a ales singură, i-a plăcut din prima fiicei mele. I-am luat și pijama de vară și am cam scăpat de gura ei. Dar nu m-am îndurat și i-am mai luat și o rochiță de vară și o șăpcuță pentru la toamnă să o poată lua cu hanoracul. Ce se fălea ea prin casă în pijamaua ei. Îți plac?!

 sweatrzch-245x245

 pijvaracharmmy-245x245

 casqwhthellok-245x245

   chkitdressres-245x245   

        –     Da, de plăcut îmi plac Felicia, se vede că materialele sunt foarte bune, din bumbac 100%, calitatea se vede cu ochiul liber. Dar nu mi-ai spus nimic de prețuri. Prețurile cum sunt?!

        –      Prețurile sunt accesibile femeie, unde ai mai văzut tu hanorac la doar 45 de lei?! Și din bumbac 100%?!

        –      Da ai dreptate, dar oare or ieși la spălat?!

        –      Vali nu cred, în timp s-or decolora ele că doar nu or ține o veșnicie, dar nu cred că ies la spălat. Hanoracul nu a ieșit, rochița încă nu a apucat să o îmbrace, dar nu cred. Tu nu vezi ce calitate?!

        –   Da, ai dreptate! Ia arată-mi și mie ce au cu Spiderman, poate îi iau și eu lui Vlăduț ceva.

        –   Ia uite, au de toate, și pijamale cu Spiderman și tricouri și seturi, până și chiloței. Uită-te tu singură mai atent și alege ceva, dacă vrei.

       –   Pfff, ce frumoase sunt și deloc scumpe, comandă tu pentru mine pijama aceea, setul acela portocaliu format din tricou și pantaloni lungi și cred că mai vreau și tricoul după pagina doi. Alocasem pentru cadoul lui exact 120 de lei. Dar nici nu mă așteptam să îi iau atâtea. Dacă găseam un tricou și o pereche de pantaloni aș fi fost mulțumită. Dar uite că tu și CopilașCochet.ro m-ați scos dintr-un mare impas. Nici nu mă așteptam să fie așa super site-ul, așa calitate pe bani puțini.

 pijspidgri-245x245

 JA-063-245x245

 spideryellowtshirt-245x245

       –   Dacă ți-am spus, măi Vali?! Și nu mă credeai…

       –   Dar nu mi-ai spus nimic de transport, mai plătesc și transportul?! Spuse Vali temătoare.

      –    Nu, nu, deloc. Dacă comandai de 85 de lei aveai transport gratuit prin Poșta Română, dar valoarea comenzii tale este de 123 de roni și astfel te încadrezi perfect la transportul gratuit prin firma de curierat Cargus și astfel în maxim 48 de ore ai acasă cadoul perfect pentru copilul tău. Ce fericit va fi Vlăduț. Mie a doua zi mi-a și venit coletul.

     –  Ce bine că nu mai plătesc și transportul, parcă mi-e peste mână să mai dau bani și la transport. Dar văd că magazinul CopilașCochet.ro s-a gândit la toate.

     –   Oricum Vali, site-ul acesta este de foarte bun augur, nu doar pentru că ai noștri copii sunt pretențioși dar și pentru că azi le place Hello Kitty, mâine le place Mica Sirenă și tot așa. Și fiind prețurile atât de accesibile se merită să le facem plăcerile copiilor noștri, mai ales că frecvent sunt actualizate promoții și oferte. Merită, până la urmă câte un copil avem, nu mai mulți.

      –  Auzi, dar dacă nu îi vor plăcea lui Vlăduț, le pot returna?!

      –   Da, sigur că se poate, dar numai dacă produsul nu l-ai uzat sau purtat, altfel nu. În termen de 10 zile poți returna produsele în ambalajul original și astfel îți primești banii înapoi sau compensezi cu altă comandă, alegerea este a ta. Oricum ar fi, CopilașCochet.ro pune satisfacția clientului pe primul plan.

      –   Și plata cum o fac?!

      –   Plata ramburs adică la primire sau prin transfer bancar. Tu decizi!

      –   Felicia, eu până acum nu am comandat niciodată după internet dar mi se pare mult mai ușor decât să bântui tot orașul în căutare a ceva. Interesant mod, mă face să îmi dau seama cât de în urmă sunt cu tehnologia. Oricum ar fi, eu îți mulțumesc că m-ai ajutat, că ți-ai rupt din timpul tău pentru a mă lumina, că mi-ai făcut comanda și mai ales pentru că mi-ai dezvăluit acest tărâm minunat Disney. Îți mulțumesc mult.

     –    Vali eu te aștept oricând pe la mine, când ai o nedumerire sau vrei să cumperi ceva original, mă întrebi pe mine, oricum Alina știe toate site-urile importante.

     –   Bine, te-am lăsat, nu pot să cred, ce fericit va fii Vlăduț.

Vecina plecă în scurt timp, iar mătușă-mea avea o expresie de maximă satisfacție, era mândră de ea că o ajutase pe Valentina.

        CopilașCochet.ro este magazinul mămicilor devotate, magazinul copilașilor fericiți!

E-advertising: web hosting, web design și optimizare SEO

Toată lumea vrea optimizare SEO, toată lumea vrea să fie fruntaș în motoarele de căutare, dar întrebarea este, câți dintre noi reușim să facem optimizarea, câți dintre noi știu să facă asta și câți au priceperea necesară?! Vă spun eu, puțini… eu una nu știu să fac aceste treburi pentru site-ul meu. Dar optimizarea este necesară, este ideală… cuvintele cheie nu sunt de ajuns, de aceea este important să apelăm la oameni pricepuți, iscusiți în arta tehnică IT. De ce spun artă?! Pentru că nu este la îndemâna oricui.

e-advertising

Dar pentru toate acestea a fost creat site-ul E-advertising, un site profesional care ne poate scoate din impas, care ne poate așeza site-ul în locurile fruntașe ale căutărilor. Portofoliul E-advertising este impresionant, cuprinde toate cele necesare pentru un site de invidiat. E-advertising face pentru noi toți optimizare SEO, web design dar ne poate oferi și web hosting.

Și cum spuneam de optimizarea SEO, web design, domenii și web hosting, dacă dai un click pe portofoliul pe care l-am pus mai sus vei descoperi o multitudine de site-uri pe care E-advertising le-a realizat, le-a făcute să crească, le-a personalizat original după cerințele consumatorului și astfel au fost create niște site-uri de talie mondială. Este foarte important ca blogul/site-ul pe care îl deții să aibe optimizate toate funcțiile, este important să arate cum trebuie… în fond un site-este ca o carte de vizită, trebuie să grăiască exact ceea ce tu oferi și la ceea ce ești talentat. Și pentru asta ai nevoie de o echipă profesionistă care să facă toate aceste schimbări pentru tine.

           Web design, web hosting, domeniu propriu, optimizare SEO, toate formează un tot. Un tot prin care tu te descrii, te oferi publicului, îți arați respectul pentru oameni și astfel dai frâu liber a ceea ce tu știi să faci mai bine. Site-urile în ziua de astăzi sunt prelungirea personalității noastre, asul din mânecă, vocea noastră, o putere, o carieră, un job sau poate doar un hobby. Dar ca să faci toate acestea, că să te evidențiezi din mulțime trebuie să fii la zi cu schimbările pe care tehnologia le cere. Într-un fel arată x.wordpress și într-un fel arată x.roDomeniul propriu este ca o garanție pentru cel care apelează la serviciile tale, optimizarea SEO te duce mai aproape de realizarea viselor tale, îți oferă notorietate și popularitate; web designul face site-ul mai atractiv; web hostingul este acel suport care nu doar că te găzduiește, dar îți oferă și suport tehnic 24 din 24. Iar E-advertising poate și vrea să te scoată în față…

Deocamdată și eu la fel ca mulți alții activez pe un blog obișnuit, marca wordpress, dar am de gând în viitorul apropiat să urc această traptă în ierarhia bloggerilor de top și să trec pe domeniul propriu. Datorită prețurilor accesibile dar și seriozității de care echipa E-advertising dau dovadă, aleg fără niciun dubiu E-advertising.. Sunt o nepricepută în ceea ce privește web hostingul de aceea am nevoie de suport tehnic, de niște oameni iscusiți care să facă pentru mine ceea ce eu nu știu. Este un pas mare pentru un viitor strălucit!

Un brand de renume se creează cu o echipă de nădejde, dezvoltă-te cu E-advertising!!

Iubiți sau defapt amanți?!

          Astăzi am hotărât să scriu despre un subiect care probabil va deranja multă lume. Totuși înainte să continui să scriu vreau să vă asigur că nu vreau să jignesc sau să judec pe nimeni, ci doar să vă deschid un picuț ochii, să priviți viața din altă perspectivă.

        Subiectul pe care îl voi aborda astăzi sunt așa zisele amantlâcuri. De ce?! Păi din punctul meu de vedere, al femeii, este un făgaș greșit din toate punctele de vedere care nu aduce decât suferință. Deși aparent, relația dintre un bărbat și o femeie sunt o formă de iubire și de libertate neîngrădită, când unul dintre ei este angajat într-o altă relație sau într-o căsnicie, lucrurile nu mai sunt atât de roz și de transparente. De bărbați nu mă voi lega prea tare, ei au o scuză, sunt datori să încerce, deși nici ei nu sunt lipsiți de vină. Nu sunt lipsiți de vină pentru că instigă femeia, o incită și nu își văd de relația lor, acea relație știută de toată lumea.

image060

        Amantlâcurile se desfășoară întotdeauna pe ascuns, asta e clar. Deși în grupuri restrânse aceste relații extra sunt cunoscute, ceilalți nu știu sau nu îndrăznesc să emită vreo părere. Acest gen de relații există de când lumea și pământul. Totuși mă întreb de ce?! De ce să recurgi la așa ceva când ai acasă o femeie sau un bărbat pe care îl/o iubești. Nicio relație nu este lipsită de probleme, cu toții trecem prin neajunsuri, prin neînțelegeri, prin rutină, pasiunea se mai stinge în timp, dar de ce trebuie ca totul să se rezume la sex?! De ce să nu luptăm să remediem ceea ce nu merge, în loc să căutăm stropul de pasiune și de adrenalină în altă parte.

         Nu înțeleg femeile tinere, libere, care deși nu au niciun angajament și nu înșeală pe nimeni intră într-o relație cu un bărbat însurat sau logodit. Oare s-au terminat bărbații buni?! Oare cei căsătoriți sunt mai deosebiți decât cei liberi?! Oare numai un bărbat însurat poate oferi acel ceva pe care femeile și-l doresc?! Asta este iubire sau este doar sex?! Se spune că ceea ce este bun, este deja luat. Așa o fi, dar oare nu mai există bărbați speciali, liberi?! S-au terminat cu toții?! Eu cred că nu. Cred că cea mai mare greșeală este atunci când ne încălcăm principiile, o dată făcut un compromis, vei comite mereu aceeași greșeală. Cred că problema este în alegerile pe care le facem, alegem bărbați nepotriviți; cum se face că ne atrag mereu bărbații interziși. Dar oare de ce?! Fructul interzis este mai gustos, mai savuros?! Probabil! Totuși când te compromiți o dată într-o astfel de relație, o vei face mereu. Obișnuindu-te să fii mereu a doua, uiți cum este să fii prima și singura. Barbații însurați inspiră siguranță?! De ce?! Cum și-a înșelat soția, crede-mă el va înșela și amanta… este un lanț care nu se termină niciodată. Uneori femeia crede că dacă a ales-o pe ea, el un bărbat însurat, este mai specială. Greșit, nu ești deloc specială, ești doar porția lui de nou, de interzis, acea respirație care el o asociază cu libertatea sau potența. Tu ca femeie te dăruiești într-u totul, iar el seara merge acasa și-și iubește soția. Tot acasă este fericit, tot acasă este el. Cu tine poartă doar o mască, sunteți doar amanți. Amanți, un cuvânt greu de pronunțat pentru multă lume. Toți amanții se ascund sub denumirea de iubiți…

4b827e21c59cf

        Mă întreb, au parte de vreun strop de liniște femeile care își împart iubiții însurați?! Cum se simt știind că seara adoarme îmbrățișat cu soția lui?! Astfel de relații aduc doar suferință și chin.

         E păcat ca o fată tânără să își irosească viața astfel. E păcat să ne complacem într-o astfel de relație. Toate merităm ceva mai bun, un bărbat numai al nostru, un bărbat cu care să ne întemeiem o familie, un bărbat care să ne facă fericite pe deplin. Problema este când ți-ai făcut o obișnuință să fii iubita unui tip însurat, uiți cum este să ai o relație adevărată, întreagă. Femeile se vor simți presate, sufocate, nesigure, pentru că nu mai știu să aibe o relație normală. Și e păcat.

         Cu toții comitem greșeli, fapte necugetate, important este să învățăm din ele și să ne redresăm pe parcurs. Trecutul ne urmărește tot timpul, o reputație este greu de reabilitat, așa că este bine să știm când să ne oprim și să învățăm să iubim adevărat și responsabil. O relație cu un bărbat căsătorit nu duce la nimic bun.

       Ai dreptul la un bărbat numai pentru tine, învață să îl găsești, să îl cucerești, să îl păstrezi pentru tine. Dacă vrei, poți!! Este greu, dar nu imposibil.

        Respectați-vă și iubiți-vă dragi femei, nu vă mai compromiteți, nu vă mai desconsiderați astfel. Iubirea este aproape dacă vei învăța să o vezi și să o sporești.

       Succes!!

Surse foto, Google…

Articol scris de Gheorghe Alina