Elogiu funebru

gethumb

Destinul prea brutal făr’ de noroc s-a dus,

Și capul tău măreț spre sol se înclină.

Asemenea aș vrea ca suferind spre mii de infinituri,

Norii posomorâți aduși de văzduhurile trecute

Să plângă când se arată zorii anunțând vestea.

Că trandafirului îi cad petalele, că privighetoarea își reînoiește

Plânsul de durere, că garoafa înnebunită de durere

Se smulge din tulpină și moare în aerul pierdut.

Că mireasma florilor, pe care regatul tău măreț

Îi amintește dușmanului parfumul de mosc, de chihlimbar și de trandafir.

Că floarea se închide în acea zi fatidică,

Că narcisa pură, se ofilește acum,

Că marea cu apa ei acoperă toată plaja

Atât de perfect ca muritor fu divin înțelept.

Oh, inima al cărui suspin răspunde suferinței mele,

Să ne unim hohotele de plâns într-un acord iubitor.

    Elogiul funebru dedicat lui Suleyman Magnificul de poetul Bâkî…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s