Bizcaf, anunțuri gratuite pentru omul inteligent

           Prima dată a fost ca toate primele dăți în orice, dezastros, de tot râsul… ridicol, dar amuzant cu trecerea timpului. Vorbesc de prima dată când am cumpărat ceva prin intermediul unor anunțuri la mica publicitate, nu la aceaaaaa primă dată, pentru că aceea nu vă privește, deloc!!

         Aveam vreo 15 ani și eram un dezastru în ale internetului, mergeam la internet cafe, nu aveam acasă calculator, știam să deschid cu măiestrie mirc-ul, să verific de unde vorbește” interlocutorul și cam atât. Și la un moment dat mi-a intrat puternic în cap ideea de a-mi cumpăra un telefon, eram singura ”amărâtă” din grupul meu de prieteni care nu avea telefon. Ai mei nu își permiteau să îmi cumpăre unul nou și eu crezând că voi face o afacere profitabilă, zic: ”lasă că am să găsesc eu pe internet un telefon șmecher”. Și da, am zis că voi face mare afacere și când colo mi-am luat țeapa vieții mele, pentru că după acest incident m-am învățat minte să fiu mai inteligentă și să mă informez înainte de a cumpăra ceva second-hand.

 Ericsson T28s GSM Tetris Retro Phone

         Am început întâi să caut pe Google, habar n-aveam de cuvinte cheie, în loc sa scriu anuțuri gratuite sau telefon Sony Ericcson T28, eu am scris telephone, de parcă urmam să caut cine știe ce tratat în engleză; și orice căutam, ce scriam, ce făceam, că mi se deschideau numai pagini în engleză. Vă dați seama ce bleguță eram?! :) Habar nu aveam unde să mă uit, ce să fac, unde să dau, eram ignorantă în adevăratul sens al cuvântului, dar mult inteligentă mă credeam. :) Într-un final am dibuit un site odios de anunțuri, am găsit Buzăul și anunțurile din Buzău și într-un final mi-am găsit și telefonul visurilor mele. Sau așa credeam eu că va fi, dar când colo, habar n-aveam ce păcăleală voi lua. Un oarecare George vindea un Sony Ericcson T28 la prețul de 600 de mii, 60 de lei în banii de azi. Am luat de acolo numărul de telefon și m-am dus acasă să îmi bat la cap mămica să mă lase și să îmi dea bani să cumpăr minunatul telefon. Mama m-a refuzat din start, parcă intuia, apoi seara mi-am luat un arsenal puternic de argumente și am apelat la sensibilitatea tăticului meu pe care am și reușit să îl înduplec. El era mai ușor de convins. Mi-a dat banii, l-am sunat pe ”George din povești”, ne-am întâlnit, mi-a dat telefonul, se aprindea. :)) Da atât am verificat la el, să văd dacă se aprinde, pentru că nici SIM nu aveam. :) Era frumos, albastru… eram încântată de culoare. Da, știu, să aleg un telefon după culoare este chiar idioțenie curată. Dar eu am făcut-o, și ce bine mi-a mers. :))

 ericsson_t10s1

          M-am dus acasă, i l-am arătat mamei, ei i-a plăcut, dar oricum ea nu se pricepea și mi-a spus: ”ar fi bine să meargă că altfel te mănânc”. Mi-am cumpărat și cartelă, am băgat-o în telefon, l-am lăsat să se încarce complet și am ieșit afară entuziasmată de noul meu telefon. Afară l-am cam înnebunit un pic cu prietenii mei și după o oră mi s-a închis. Când colo o oră ținea bateria, da. Foarte speriată și necăjită că mă vor certa ai mei am tăcut mâlc. Seara l-am băgat din nou la încărcat și îl țineam mai mult închis, îl deschideam numai acasă, de ochii părinților mei. Prietenii îmi dădeau numai beep, la vremea aceea nu ne permiteam să ne sunăm toată ziua bună ziua așa cum o facem astăzi; și într-o zi, pe când mama era în oraș m-a sunat să îmi spună ceva. Am răspuns și când colo, nu auzeam nimic. I-am terfelit tot creditul mamei încercând să comunic cu ea, dar eu să aud ceva, nimic. Și da, era defect, nu se auzea nimic și bateria dintr-o oră, după vreo trei luni ținea numai o jumătate de oră. Acest fapt nu îl mai puteam ascunde de ai mei. A trebuit să le spun tot și drept răsplată m-au lăsat să păstrez telefonul în toată splendoarea lui timp de un an. Îl țineam numai în priză și dădeam doar mesaje. Știu… țeapă de prima clasă. Mult timp au râs prietenii mei de mine de pățania cu telefonul.

           După un an, mi-a luat tăticul meu o cărămidă de toată frumusețea, cu care nu ieșeam afară de rușine, un Nokia 5110. L-am avut și pe acesta tot un an… după care am avut niște telefoane bunicele dar pe care nu le voi menționa, pentru că voi face articolul plictisitor. :))

 PRODPIC-1797

 

         Cu timpul m-am lecuit de anunțuri publicitare și am început să fiu mai pricepută în ale căutărilor pe internet; cel puțin de cumpărare m-am lecuit definitiv, că de vândut am mai vândut câte ceva, dar toate bune, nu am păcălit pe nimeni. Ideea este că e greu să găsești un site de anunțuri publicitare serios, care să verifice cât de cât veridicitatea produselor de vândut și mai ales, anunțurile să fie grupate pe orașe, pentru că unora dintre noi nu ne convine să ne deplasăm într-un alt oraș sau să plătim curierul pentru produsul dorit. Atunci când îți cumperi ceva, mai ales second-hand, fiecare bănuț contează. În prezent sunt o mulțime de site-uri publicitare, dar puține sunt cu adevărat atât de detaliate și atât de ușor de utilizat.

         Bizcafeste unul din site-urile de anunțuri gratuite locale care chiar merită toată osteneală și este cu adevărat o mană cerească pentru oamenii din toată țara, care au nevoi și probleme multiple. Bizcaf îți oferă posibilitatea să publici anunțuri gratuite în orașul tău și în împrejurimile sale. Vei găsi ușor pe Bizcaf.ro anunțuri interesante și vei putea intra rapid în legătură cu cei care le-a publicat. Aici te așteaptă locuri de muncă, apartamente și camere de închiriat, mașini second-hand și telefoane mobile la prețuri mici. Dacă vrei să vinzi ceva, vei putea să adaugi foarte ușor anunțuri. Iar când vrei să cumperi, site-ul de anunțuri gratuite Bizcaf.ro te ajută să găsești produsele care te interesează, la prețuri mai mici decât în orice magazine. Toate aceste anunțuri se publică gratuit și fără să ai nevoie de crearea unui cont de utilizare.

          Veți găsi totul foarte ușor pentru că toate anunțurile sunt structurate pe categorii bine stabilite și anume:

  • Vânzare și cumpărare;
  • Auto și vehicole;
  • Animale;
  • Comunitare;
  • Imobiliar;
  • Servicii;
  • Evenimente;
  • Locuri de muncă;
  • Anunțuri gratuite agricole;

Și mai ales toate anunțurile sunt structurate pe oraș, selectezi orașul și o mare de anunțuri îți vor apărea în fața ochilor.

 anunturi

 

 

            Voi profita de anunțurile din orașul meu, Bizcaf Buzău și o să caut pentru unchiul meu o mașină, o mașină pentru care el are multe pretenții și exigențe. O să caut și sunt sigură că am să găsesc.

            Așa că dacă nu vreți să pățiți ca mine și să fiți feriți de eventualii escroci, puneți mâna și interesați-vă dinainte de ceea ce vreți să cumpărați, învățați să testați produsul înainte să îl luați și mai ales alegeți un site de anunțuri gratuite care să vă pună în evidență produsul pe care vreți să îl vindeți sau să îl cumpărați. Astfel șansele de reușită cresc. Un site de anunțuri gratuite care are optimizările SEO așa cum trebuie, va face ca anunțul dumneavoastră să fie în topul căutărilor pe Google!

          Alegeți Bizcaf pentru o afacere reușită și rapidă!

           Bizcaf.ro, anunțuri gratuite pentru omul inteligent!

 

 

 

Articol scris de Gheorghe Alina pentru Blogal Initiative

Anunțuri

13 gânduri despre „Bizcaf, anunțuri gratuite pentru omul inteligent

  1. Inainte puneam anunturi pe Okazii, era la moda, dar de vreo 2 ani incoace m-am orientat pe site-urile de anunturi, sunt mult mai utile. Asa am aflat si de concursul de de Merita Citit unde Tabara de Tenis ofera un antrenament cu initiere in tenis, poate ca te intereseaza daca iti place sportul. Ulterior am vazut si pe Facebook evenimentul. Imi place ca BizCaf este bine organizat pe categorii si judete, gasesti rapid ce cauti – sau invers, anuntul tau este usor gasit, daca se publica asa cum trebuie.

  2. Frumoase amintiri ! Cand ma gandesc ca nu vroiai sa participi 😀 ! Cel mai mult mi-a placut ca ai verificat atent 😀 primul telefon, iar Nokia 5110 e telefon super !Succes !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s