Escrocherii prin telefon

         cele-mai-raspandite-escrocherii-pe-internet-cum-sa-te-feresti-de-ele_size1

        O altă întâmplare pe ziua de astăzi… deloc nouă, dar la fel de șocantă. Lumea s-a cam întors cu susul în jos… am o problemă de sănătate în familie care necesită destul de mulți bani rezolvarea acestei boli. În disperarea mea am scris la vreo 20 și ceva de fundații, unele cunoscute, altele mai puțin cunoscute. Fundațiile serioase nu mi-au răspuns, în schimb cele mai puțin cunoscute m-au contactat și să vedeți ce răspunsuri am primit, vă voi da numai trei exemple din cele șase care m-au contactat.

        Prima fundație. La telefon:

          Bună ziua, domnișoara Gheorghe Alina?

          Da, la telefon.

          Sunt doamna Y și am primit mailul dumneavoastră. Sunt membra unei fundații din Italia. În urmă cu doi ani fetița mea a fost vindecată cu ajutorul acestei fundații. Mi s-au oferit 18 000 de euro. Și dumneavoastră puteți primi dublul sumei de care aveți nevoie.

          Ok, ce trebuie să fac?

          Păi eu vă pot ajuta în felul următor, trebuie să îmi trimiteți datele dumneavoastră, contul, problema de sănătate care trebuie rezolvată, iar noi vă trimitem banii. Problema este că înainte să primiți bani trebuie să plătiți actele care se fac pentru donație. Fundația nu achită costul actelor. Este o sumă infimă în jur de 300-400 de euro, în funcție de suma de care aveți nevoie.

          Și nu puteți să îi opriți din suma pe care doriți să mi-o trimiteți?

          Nu, nu se poate. Așa se fac demersurile, astfel ne convingem și noi de dumneavoastră, de cât de mult vă doriți să fiți ajutată.

          Vă mulțumesc pentru ofertă, dar eu nu dau bani dinainte… îmi pare rău.

În secunda următoare, poc, telefonul mi-a fost închis în nas. Clar țeapă.

        A doua fundație, defapt persoană. La telefon:

      –     Bună ziua domnișoara Gheorghe Alina?

      –     Da, la telefon.

      –     Am înțeles că aveți nevoie de niște bani pt o problemă de sănătate. Adevărat?

      –     Da, este adevărat.

      –     Eu sunt dispus să vă ajut. Dar știți, banii se câștigă greu, știu că aveți 26 de ani, vă rog să vă descrieți fizic. Pe mine nu mă interesează actele sau alte formalități. Mă interesează să știu cum arătați.

      –     Pentru ce este atât de important să vă spun cum arăt?

      –     Vreau să te cunosc, vreau să îți dau banii, dar trebuie să îmi plătești știi tu cum pentru ei.

      –     Nu sunt dispusă să îmi vând corpul pentru bani, vă mulțumesc pentru ofertă.

De aici s-a pornit un lung șir de înjurături, eu am fost cea înjurată, am închis, a tot continuat să sune câteva ore, însă într-un final s-a potolit.

         A treia fundație. La telefon:

      –   Bună ziua, domnișoara Gheorghe Alina?

      –   La telefon.

      –   Sunt X și sunt reprezentantul fundației lui Gigi Becali. Am revizuit mailul dumneavoastră și ați fost acceptată în programul nostru. De câți bani aveți nevoie?

      –   Costurile operației se ridică la două mii de euro, dar orice ajutor este bine venit.

      –   Noi am cântărit lucrurile și vrem să vă oferim 18 000 de euro, având în vedere situația atât de delicată. Dar trebuie să faceți ceva pentru noi.

      –   Ce anume?

      –   Comisionul băncii nu îl putem plăti noi. Trebuie dumneavoastră să o faceți și este destul de mare.

      –   Păi ok, îl plătesc, trimiteți-mi banii și din sumă plătesc comisionul, chiar de costă și 1000 de euro.

      –   O nuuu, nu se poate. Nu așa se fac demersurile, băncile nu acceptă așa ceva.

      –  Vă mulțumesc pentru ofertă, nu dau bani dinainte și am fost sunată de numeroși escroci până să mă sunați dumneavoastră… nu pic atât de ușor în plasă.

      –   Offf, să aveți o zi bună.

                                                        

        Această discuție s-a încheiat amiabil, fără insistențe. Omul, deși escroc a fost suficient de inteligent încât să înțeleagă că nu mă poată convinge. Conversațiile au fost mult mai lungi, mai complexe… însă eu v-am redat doar esența. Toate cele șase fundații care m-au sunat vroiau anumiți bani de la mine, cică pentru formalități. Cert este că am fost sunată de niște escroci, de niște oameni care profită de vulnerabilitatea și necazul unui om pentru a căștiga anumite sume de bani.

        Mă întreb ce o fi în mintea lor, de pot face așa ceva. Am tot văzut la știri oameni păcăliți prin telefon. Mult curaj au să facă așa ceva, dar mă întreb ce suflet au?! Defapt întrebarea este, au suflet?! Toți erau oameni care vorbeau realmente cursiv, corect, convingător, astfel încât să mă poată manipula și convinge, bineînțeles. Și toți se învârt în jurul aceleiași sume, 18 000 de euro.  🙂 Când mă gândesc că unii chiar sunt păcăliți, parcă mă apucă disperarea.

      Păcălelile prin telefon au luat amploare. Dacă aveți de gând să apelați la fundații, scrieți-le dar nu le dați acte doveditoare. Detaliile se pot da și fără acte. Și dacă sunteți sunați, în primul rând o fundație serioasă vă cere niște acte doveditoare și nu cer sub nicio formă nicio taxă. Ce fundație cere, în loc să dea?!

       Așa că nu vă lăsați păcăliți, mulți nebuni sunt pe lumea asta și mulți profitori care în loc să vă ajute, își urmăresc doar propriul interes. Aveți grijă, fiți cu cinci minute mai inteligenți și nu vă lăsați orbiți de sumele mari promise. Sunt numai vorbe.

 

Recomand asigurarile RCA de la elefant pentru bunastarea masinii tale…

Anunțuri

15 gânduri despre „Escrocherii prin telefon

  1. Şi pe mine m-au sunat nişte indivizi, de mai multe ori, cu diverse motive printre care şi un accident de maşină al fiului meu (n-am aşa ceva), 10.000 de euro câştigaţi la Romtelecom… e absolut jenant ceea ce fac oamenii aceştia. Sper să îşi primească pedeapsa bine meritată cândva!

  2. m-a sunat si pe mine ca am castigat la romtelecom (tipu a sunat de pe nr de cosmo, l-am dat eu la romtelecom cadou sa sape ei!), ba ca un avocat ca fiul meu a avut accident (care fiu nush ca n-am copii) si alte porcarii micute …toti au facut greseala sa sune cu nr vizibil (am clipit la romtelecom) si pe toti i-am raportat. din pacate, ramai cu raportatul ca nu se face nimic . se suna in general de pe cartele reincarcabile si in romania nu le cere nimeni acte cand cumpara asa ceva.

  3. Nu stiu ce sa spun, poate daca comentez o sa fiu luat de prost dar ma risc. Ai facut ceea ce trebuia, o femeie nu isi vinde trupul pentru bani. Pentru asta te felicit si multa sanatate tie si familie tale.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s