Iulia Vântur și Salman Khan

      iulia_vantur_a_renuntat_la_salariul_pe_doua_luni_pentru_salman_khan        

              Gata, ne-am lămurit, Iulia Vântur a venit în țară. A renunțat la știri dar va continua cu Dansez pentu tine. Ea spune că mai are și alte proiecte. Despre Salman Khan numai de bine… Iulia neagă cu vehemență relația amoroasă cu el, doar prieteni și atât. Sinceră să fiu am senzația că minte, părea că a revenit în România pentru a-și încheia socotelile cu PRO TV-ul. Dacă va continua sau nu cu Dansez pentru Tine, vom vedea, oricum pentru două luni cât ar trebui să stea în țară pentru emisiune, poate că nu ar fi așa un mare sacrificiu.

                Îi înțeleg atitudinea, înțeleg de ce nu recunoaște, până la urmă ce ar fi de recunoscut? Oricum chiar dacă sunt împreună, aceasta nu cred că este o relație care să se finalizeze cu o căsătorie, nu este o relație care să reziste peste ani… în primul rând din cauza diferențelor culturale. Religia lui nu i-ar permite niciodată să ia de soție o femeie creștină, oricât ar fi ea de frumoasă și de deșteaptă. Și chiar dacă ea s-ar converti… convertirea aceasta nu se face cu una cu două, această schimbare trebuie să vină din tot sufletul, demersurile nu sunt chiar așa ușoare, părinții lui ar trebui să o accepte în familie… Și chiar dacă el este un super star, familia pentru indieni este foarte importantă, la fel și religia. Arta cu arta, familia cu familia. Și în plus, chiar dacă s-ar căsători, chiar dacă ea și-ar schimba religia, lucru de care nu te poți lepăda cu ușurință, credeți că ar rezista împreună?! Oricât de mare este dragostea, diferențele culturale se simt și se vor simți întotdeauna. Oare Iulia dintr-o lume în care se afla în prim-plan, în show-bizz-ul românesc, oare ar putea să treacă de la femme fatale, la o femeie de casă?! Să devină oare ea o femeie supusă, care să gătească, să crească copii, să își aștepte acasă iubitoare și liniștită soțul…?! Cam greu o așa schimbare… Și mă îndoiesc că o femeie ca ea atât de inteligentă, oricât ar fi ea de mare dragostea, nu cred că s-ar putea lepăda de ortodoxie pentru religia hindusă. Ar fi fericită o perioadă… dar apoi ar interveni dorul de casă, de familie, de tradiție și de propriile-i meleaguri.

 w560xh316_Salman_Khan_si_Iulia_Vantur

              Normal că nu recunosc, ei trăiesc această dragoste liberi, neîngrădiți, fără așteptări… trăiesc momentul și atât. Poate că dacă ar recunoaște această relație el ar fi cel „șifonat”, imaginea sa, cariera lui și poate că și în familia lui s-ar isca discuții. Pe de o parte o invidiez, nu pentru relația cu Salman Khan, ci pentru faptul că a vizitat India, că a petrecut atâta timp acolo, pentru tot ce a văzut, a gustat și a simțit în India. Sunt sigură că această țară, țara paradoxurilor după cum spune ea, îi va aduce o bogăție spirituală de neprețuit. Cât despre Salman Khan, cine ar refuza o relație cu un asemenea bărbat. Nu neapărat că e un tip frumos, ci pentru faptul că este un artist, provine dintr-o altă cultură și sigur este fooooarte diferit de bărbații români. Fiind diferit, fiind indian și fiind artist, sunt sigură că iubește altfel, iubește poate mai pătimaș, poate mai profund, poate mai pasional și mai puternic. Poate că el tratează femeia altfel decât o fac bărbații noștrii. În filmele indiene, poveștile de dragoste sunt de-a dreptul idilice… în schimb la noi, dragostea noastră românească este de multe ori cu năbădăi. Femei violentate, bătute, folosite, oferite pe post de carne vie, cam acesta este prezentul nostru. În schimb India încă își păstrează romantismul, bărbații indieni probabil că sunt mult mai atenți, mai tandri, mai respectuoși și poate că mai iubitori decât românii noștrii.

               Așa că o înțeleg pe Iulia, o felicit pentru discreție și sper că își va trăi dragostea cu tot sufletul, atât cât va ține. Visul ei, este doar al ei. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s