Întunericul

           Cel mai frecvent întunericul mă sperie, mă face să mă gândesc la cele mai urâte coșmaruri, îmi așează în minte cele mai temătoare idei, amintiri dureroase. În mintea mea, în întuneric, se desfășoară tot felul de filme horror… unele șcenarii aparțin filmelor de groază văzute, altele sunt doar fantomele fricilor mele. Am impresia că oricând se poate apropia de mine o entitate malefică care mi-ar putea devora nu doar trupul, ci și sufletul. Care mi-ar putea dizolva spiritul în mii de părticele haotice care nu se vor mai putea întregi niciodată. Nu mi-e frică de moarte, am înțeles că moartea te îmbrățișează întocmai ca și somnul, vine pe neașteptate, pe nesimțite, și treci dincolo ca într-un somn dulce. Mai tare mi-e teamă pentru sufletul meu, că ar putea rătăci într-o beznă continuă, fără să cunosc Paradisul, fără să găsesc mângâierea unei vieți veșnice. Întunericul mă sperie, mă face să mă simt rătăcită, tot ambientul pare de groază, am impresia că atunci răul chiar se trezește la viață. Inima îmi bate cu putere și caut să îmi mut gândul de la ororile care se ascund în întuneric, știu că este doar rodul minții mele, dar atunci peste mine vin amintirile acelea triste care m-au făcut atât de mult să sufăr. Toate greșelile, toate umilințele la care m-am supus voit, toate acele fapte josnice pe care le-am înfăptuit cu ani în urmă, toate mă fac să mă rușinez și să cer iertare divinității, să sper că nu îmi voi mai permite niciodată să repet ce am săvârșit.

singuratate-in-intuneric-jpeg-1280x720

       Întunericul e dulce și amar, uneori mă ajută să visez, alte ori mă îngrozește. Îmi place să citesc pe întuneric, cărți electronice, atunci îmi intru mai bine în stare, sorb povestea de parcă aș fi parte din roman. Și visez, și mă gândesc, și plănuiesc să-mi îmbunătățesc viața fizică și spirituală. În întuneric îmi vin cele mai bune idei despre ceea ce ar trebui să mai scriu, uneori ideile îmi vin în timpul somnului. Știu că sună ciudat, dar visez și în timpul visului o revelație îmi aduce miezul articolului pe care urmează să îl scriu. Și a doua zi aștern pe hârtie gândurile… le las să curgă pentru mine, pentru voi, pentru lumea întreagă. În întuneric mă simt mai înțeleaptă, atunci simt și gândesc ca un filosof. Ziua sunt doar eu. Întunericul mi-e vitreg, alteori mi-e mai prietenos decât soarele. Nici eu nu mă înțeleg… m-aș teme să rămân într-o continuă beznă, dar știu că nu se poate. Cred că mai mult mă tem de întunericul din mine, el e prezent, dar caut tot timpul să îl luminez cu un strop de lumină, cu flacăra binelui. O singură flamă de lumină risipește toată bezna.

        Asociez întunericul cu singurătatea, nu știu de ce, probabil pentru că în umbră mă regăsesc pe mine și nu îmi place ce văd. De fapt îmi place ce văd, de ce să mint, îmi place această transformare pe care am dobândit-o în ani de meditație și de înfrânare. Dar încep să mă tem că nu sunt atât de puternică și nu voi reuși, când va veni ziua, să mă abțin să nu fac iar necugetări de care să mă rușinez. Întunericul poate fi frate sau dușman, inconștientul tău decide din care tabără face parte. Eu îl asemăn cu o monedă cu 2 fețe, uneori bun, alteori rău… Sentimentele mele dau culoare întunericului.

2 gânduri despre „Întunericul

  1. sarut mana!

    caut în continuare blogul convingator al unui psiholog

    nu aleg nici o fata a acestei medalii

    teama de intuneric, tot un sentiment, nu este colorata ?
    nyctophobia are nuanțe? pe ce bana sa le caut in rogvaiv ?
    weekend agreabil !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s