Toamnă gri

74104_10151183901131319_678757314_n

Ce toamnă gri, ce viață gri,

Ce sentimente gri îmi izbucnesc în piept.

Mi se oprește respirația, vocea mi se gâtuie,

Ochii îmi orbesc de atâta gri.

Plânge cerul ne-ncetat de două zile,

Să urce cineva la el să-l dea cu puțin ruj aprins.

Poate așa o să-nceteze să mai lăcrimeze,

Atât de abundent, atât de violent.

Plânge cu culoarea griului apăsător,

Căci ploaia e gri și ne îmbracă și pe noi în gri.

Toamna e și ea înveșmântată în gri,

Nicio rază de soare nu o pătrunde,

Frunzele nu mai sunt ca odinioară

Cărămizii și galbene, au putrezit,

Au trecut prea dintr-o dată din verde-n gri.

Copacii arată ca niște strigoi fioroși,

Se strâmbă la noi, ne-amenință cu ghearele crengilor

Ascuțite de vreme, ce siluete schiloade aveți.

Gri este culoarea tristeții, culoarea amărăciunii,

Culoarea durerii cele mai drastice din lume.

Afară-i vijelie, e frig, o atmosferă vitregă,

Vântul înțeapă și înjunghie, plesnește fața aspru,

Cântecul strigător al naturii este de-a dreptul sumbru.

Toamnă ploioasă, ești gri, ești urâtă, ești rea,

Cum ai putea tu să ne alini sufletele?!

Altă dată erai dulce și blândă, colorată, frumoasă,

Erai un cântec de privighetoare măiastră.

Acum ești gri, parcă ne prevestești tristețile,

Parcă ne anunți din timp bolile și problemele.

Mă faci să plâng, de ce te încăpățânezi să plângi cerule?!

Șterge cenușa, șterge griul din tine, înseninează-te.

Chiar dacă lași soarele să fie cu dinți,

Măcar tu să fii albastru pufos și senin.

O, toamnă gri, pictează-te iarăși în culori calde.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s