Outfit de poveste cu La Redoute

          Vine iarna… luna noiembrie stă să plece cu pași repezi și se va instala minunatul decembrie, luna cadourilor, luna sărbătorilor, luna fericirii și a generozității. Iarna îmi bate la ușă și cu acest prilej simt o nevoie nestăvilită de a-mi înnoi garderoba. Iarna aceasta vreau să adopt un stil diferit față de anul precedent. Vreau să fiu elegantă, frumoasă, la modă și bineînțeles cochetă. Iarna este cel mai ofertant anotimp în materie de modă.
      Mă pregătesc încă de acum de serile acelea minunate în care mă voi plimba pe trotoarele reci și aglomerate de lume, în căutarea unor cadouri minunate, să simt zăpada foșnindu-mi sub tălpi, să privesc prin ferestrele călduroase ale ceainăriilor, să salut Moșii Crăciun ce colindă pe străzi. Ce sentiment… ce frumusețe…
Untitledvs
         La Redoute este unealta magiei mele, modul prin care eu voi intra în spiritul sărbătorilor de iarnă și voi impresiona prin aspect, noutate și bun gust. M-am săturat de blugi, m-am săturat de puloverele anoste, pentru iarna aceasta îmi doresc cel puțin o rochie, o rochie drapată de jerseu sau cașmir, un pardesiu de lână, extrem de elegant, și neapărat o pereche de cizme din piele. Mă pregătesc din timp pentru că vreau să arat fabulos, fără cusur, fără să dau greș. Am căutat și-am găsit în magazinul online LaRedoute cea mai minunată ținută, cea pe care am visat-o, cea pe care o pot purta chiar și în ziua de Crăciun. Un outfit care ar stârni invidia și admirația deopotrivă.
    Probabil vă întrebați ce fel de magazin este La Redoute, ei bine, după părerea mea este unul din cele mai exclusiviste magazine care comercializează haine, încălțăminte, lenjerie intimă și accesorii, atât pentru femei cât și pentru bărbați și chiar copii. Diferența între LaRedoute și alte magazine de gen, este în primul rând calitatea materialelor din care sunt confecționate produsele, brandurile de unde provin produsele și modelele extreme de recente și de inovatoare. Mărci de firmă importantă se regăsesc în magazinul LaRedoute, branduri ca A L’HEURE ANGLAISE, ADIDAS, BALTIMORE LIGUE, CHEVIGNON, DIAB’LESS, EDEIS, FILA, GOLA, HAVAIANAS, LE COQ SPORTIF, LEVI’S, MATIN BLANC, NIKE, PUCCA, VICTORIA și multe altele. În LaRedoute, moda este la ea acasă. Iar prețurile sunt direct proporționale cu calitatea produselor comercializate, adică sunt niște prețuri cinstite având în vedere că aproape toată încălțămintea este confecționată din piele veritabilă, hainele sunt făcute și ele din țesături autentice, adică lână, bumbac, cașmir, mătase naturală, dantelă adevărată și așa mai departe. Dacă vă așteptați să plătiți 3 lei pentru un produs din piele sau din mătase naturală, veți fi dezamăgiți, pentru că prețurile sunt întocmai făcute pentru a respecta calitatea. Așa cum hainele ieftine sunt făcute mai ales din sintetice, acestea au un preț real și decent și sunt cât se poate de frumoase și de valoroase. Dacă o rochie din sintetic se decolorează, se rupe repede, se pleznesc țesăturile și se lăbărțează, ei bine produsele de la La Redoute, fiind confecționate mai ales din țesături naturale vor rezista în timp mult și bine, fără să se decolorize și fără să se lărgească. Eu una nu sunt adepta produselor ieftine și proaste, de genul celor de unică folosință. Prefer să dau un ban și să merite.
cats
       Așa am făcut și acum, de sărbători nu fac rabat de la bani, după un an de muncă merit măcar o ținută fabuloasă din magazinul La Redoute. Mi-am cumpărat încă de pe acum o Rochie Drapată de Jerseu cu un decolteu modern cache-coeur, cu mânici trei sferturi. Este extrem de frumoasă, elastică, rezistentă, foarte fină și moale, cu un luciu mătăsos excepțional. Este genul acela de rochie care se mulează pe corp după formele mele voluptoase, scoțând în evidență bustul generos, talia subțire și șoldurile pline. O rochie ce scoate din anonimat până și cea mai banală femeie. Deși nu există femei banale, ci doar femei care nu sunt puse în valoare. Culoarea rochiei, roșu bordeux, este culoarea unei cireșe coapte, culoarea sângelui înfierbântat, culoarea pasiunii și, de ce nu, chiar culoarea sărbătorilor de iarnă. Această rochie mă va face să arat sexy fără să cad în patima vulgarului, feminină, elegantă, veritabilă ca un rubin multifațetat. Este fără doar și poate o rochie veritabilă și elegantă de iarnă. Această rochie am accesorizat-o cu un Colier Fantezie vintage, cu lanț metalic și un aspect învechit pentru că ador bijuteriile vintage. Nimic nu se compară cu un lănțișor lung care să atârne până în zona sânilor, atrăgând atenția asupra decolteului fascinant.
cats1
          Rochia pasiunii cerea insistent un Pardesiu din lână cu un guler din blăniță ecologică. Ador pardesiele din lână, mai ales cele cu formă trapezoidală așa cum este acest pardesiu, are două rânduri de nasturi, pe piept și la baza mânecilor, cu o căptușeală fină din poliester. Poliesterul nu se decolorează și nu intră la apă. M-a atras mult acest pardesiu în primul rând pentru că are ceva din moda anilor ’70, constat cu plăcere că moda s-a întors. Întotdeauna am adorat hăinuțele mamei mele pe vremea când eram eu copil. Spre deosebire de alte paltoane și geci, acest pardesiu poate fi spălat și acasă la mașina de spălat la un program special pentru lână, cu o apă călduță. După ce am cumpărat și pardesiul, din coșul de cumpărături striga isteric la mine că s-ar potrivi cu o pereche de cizme din piele. Așa că mi-am găsit și cizmele potrivite. Am ales niște Cizme din piele din două materiale care se încheie cu un fiermoar lateral, cu căptușeală din material textil și branțuri din piele montate pe spumă. Talpa lor este din elistomer antiderapant, cu tocuri de 6,5 cm, foarte comode, călduroase și moderne. Se potrivesc excepțional de bine atât pardesiului cât și rochiei bordeaux.
        Îmbrăcată în acest fel arătam superb, ca o divă în toată regula. Stăteam în fața oglinzii și mă priveam, însă imaginea din oglindă m-a teleportat pe o stradă aglomerată din centrul Bucureștiului, printre oameni grăbiți și agitați în căutarea cadourilor perfecte. Luna străjuia cerul, iar din văzduh picau niște fulgi mari de nea care îmi mângâiau obrajii roșii și se așterneau pe pământ încet și sigur. În depărtare se auzeau râsete de copii, colinde și sunete de clopoței, un Moș Crăciun zgribulit făcea urări trecătorilor din strada luminată și înțesată de lume. Cofetăriile îmi făceau cu ochiul ademenindu-mă cu mere caramelizate și cozonaci aburind. Cadourile frumos împachetate și colorate din geamurile vitrinelor îmi mângâiau privirea. Ornamentele de Crăciun erau peste tot, beteală, clopoței, steluțe, îngerași, elfi, reni și pitici. Totul părea magic, nesperat de frumos, iar eu eram parte din magia momentului datorită căldurii din suflet, dar mai ales datorită ținutei mele de sărbătoare cu care celebram spiritul iernii. Mă simțeam frumoasă, elegantă și rafinată, iar oamenii întorceau privirea spre mine, unii îmi admirau cizmele negre ca abanosul, femeile erau vrăjite de roșul fascinant al rochiei, iar copilașii își întindeau mânuțele să-mi atingă pardesiul plin și catifelat. Împărțeam zâmbete în jurul meu, eram fericită…
     Sărbători fericite cu La Redoute!!!
La-Redoute

Abonează-te la newsletterul La Redoute și primești cadou 30 Ron. Fii primul care află de super ofertele de Black Friday! Profită de Black Friday și îmbracă-te la modă cu La Redoute!!!

Cu acest articol particip la Campania Blog Friday marca BlogAwards…

Anunțuri

8 gânduri despre „Outfit de poveste cu La Redoute

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s