Lacrimi, ca niște mărgăritare

       Cândva lacrimile îmi ardeau obrajii veștejiți de dureri nefondate, neîmplinirile mă înjunghiau printre coaste. De atunci și până acum s-au schimbat multe, m-am schimbat eu, mi-am schimbat viața, sufletul meu a suferit transformări și mintea pare să judece cu adevărat. Obrajii mei nu mai par veștejiți, sunt rumeni, acum înțeleg valoarea unei lacrimi fierbinții. Ochii mei nu mai lăcrimează ca altă dată din orice nimic, ci își păstrează râurile pentru adevărata durere, pentru pierderile fizice și spaimele care însoțesc un astfel de eveniment nefericit. Refuz să mai plâng din orice nimic, prefer să îmbrac nesimțirea decât să îmi las sufletul pradă deznădejdii. Prefer să nu-mi pese, decât să îmi macin mintea întrebându-mă de ce. Dacă n-am reușit sau dacă am pierdut, înseamnă că așa trebuie să fie, că altceva mai bun mi se pregătește doar pentru mine. Și este pe drum, vine încet, dar sigur.

420226_2403381622924_1802622951_1491156_782774898_n

       Nu mai sunt pustie, lacrimile nu mi se mai adună ca altă dată sub ploapele grele de-atâta amar. Am găsit echilibrul. Echilibrul unui trai care îmi asigură liniștea sufletească. Sunt liniștită pentru că am învățat să pierd înainte să câștig. Și lacrimile sunt prea prețioase, ca să le las să curgă lin sau valvârtej pentru prima neîmplinire sau părăsire. Pe mine mă bucură micile fericiri ale vieții, am învățat să prețuiesc răsăritul de soare, nopțile cu tăcerile lor strigătoare la cer, adierea vântului tăios, căldura primelor raze de soare, zâmbetul mamei și aprecierea familiei. Ce-mi pasă mie ce-i în afara globului meu de cristal solid?! Ce-mi pasă mie cum mă vede lumea din-mprejur? Eu știu cine sunt, cât valorez și ceea ce pot. Și nu mă dau pe o mie de fețe frumoase. Eu sunt eu, așa cum sunt. Și mă accept și mă prețuiesc. Nu îmi dau voie să plâng după nimeni dintre cei care nu mă vor. Dragoste cu sila nu se poate, iar eu nu oblig pe nimeni să mă iubească, prefer să inspir iubire, decât să impun. Am impus și am pretins și eu cândva iubirea, dar mult mi-am mai ars obrajii cu lacrimi fierbinți de foc. Mult am mai pătimit până am înțeles. Multe întrebări fără răspuns îmi roiau în minte. Și când colo, răspunsul se afla în mine, eu eram cea care alegea greșit și care înțelegea conceptul de iubire în mod eronat. Iubirea este la o distanță de-un sărut. Dar sărutul să fie născut din adevăr, nu din minciună sau pasiune.

      Cândva lacrimile erau doar o apă sărată care îmi ardeau ochii, azi sunt mărgăritare născute dintr-o durere întemeiată sau o iubire neîntinată…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s