Iubit sau temut?

Printre atâtea stări, povești și cuvinte, simt că m-am pierdut. Am zile în care nu mă mai recunosc, nu știu cine sunt… nu știu ce mai simt și nu mai știu nici ce vreau. Caut inspirația și se întâmplă să o găsesc… dar mă rătăcesc prin ea și simt că nu mai știu cine sunt de fapt. Sunt aspirațiile pe care le scriu, visele ce le creionez, sau sunt de fapt tristețea pe care o desenez în cuvinte ușoare. Cuvinte ușoare ca niște femei ușoare, trecătoare prin viață, fără sens, dar cu multe sensuri în spate. Nu caut plăcere, caut gândirea, mă caut pe mine, vreau să mă descopăr. Să văd cât de mult îmi pot deschide minte și să îmi dau seama ce stă ascuns prin cotloanele umbrite ale conștiinței. Sunt curioasă dacă mintea mi-e pe aceeași lungime cu inima… oare una o ia înainte și alta rămâne în urmă?! Stau și mă întreb, ce-o fi mai bine în viață, să fii temut sau să fii iubit?! Machiavelli spunea că nu se poate și una și cealaltă, se exclud una pe cealaltă. Frica exclude dragostea așa cum dragostea exclude teama. Dar poți fi de temut pentru lumea întreagă și iubit de o singură persoană, ar fi de-ajuns. Dar crezi că se poate?! Deloc! Cum să te iubească cineva, când tot restul lumii se teme de tine. Oare cel ce te iubește nu va ajunge și el să se teamă, văzând de câte răutăți ești capabil?! Ba cred că da…

          Iubirea-i complicată, dar moarte-i și mai complicată! Tu cum vrei să mori? te întreb cititorule! Știu că sună macabru, dar poți da un alt sens întrebării, un sens mai filosofic și mai sentimental, dacă vrei. Eu vreau să mor liniștită, de bătrânețe dacă se poate, deși este puțin probabil. Vreau să mor iubită, înconjurată de oamenii care m-au iubit și care vin lângă mine pentru un rămas bun sincer. Vreau să mor înconjurată de ființele dragi care să îmi ofere o mângâiere în ultimele clipe de viață. Vreau să mor văzându-i pe ei cu zâmbetul pe buze și cu ochii împăcați. Nu vreau să văd lacrimi, nu vreau să aud bocete, nu vreau să simt regretele, nici fricile lor. Nu rămân singuri, nici neprotejați, vreau să se aibe unii pe alții, iar eu să rămân în amintirile lor ca bătrânica care i-a iubit, i-a ajutat și i-a sfătuit așa cum a știut mai bine. Așa îmi văd moartea, este perfectă, puțin proabil să o obțin, dar nu pot decât să sper și să cred că așa se va întâmpla. Eu nu mă tem de moarte, cum nu mă tem nici de viață. Îmi pregătesc sufletul pentru momentul cel mare, să fiu împăcată cu mine, cu lumea și cu divinitatea. Iar viața mi-o trăiesc cum cred de cuviință, după vocea conștiinței care, sper eu, că mă ghidează corect și bine. Și uite așa am aflat răspunsul la întrebarea inițială, „ce este mai bine să fii temut sau să fii iubit?”, iar eu vreau să fiu iubită. Teama celorlați nu-mi conferă împlinirea, nu mi-ar aduce nici liniștea și nici mulțumirea. Nu m-aș simți împăcată și nici bine. M-aș irosi. Mai bine mă tem eu de alții, deși nu mă tem decât de Dumnezeu, decât să fiu pustiită și neiubită.

      Scriu despre dragoste căci este esența vieții mele… 

trilulilu.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s