Cum am aflat de Clinicco

Am primit un mail interesant de la un prieten. Iată ce mi-a povesti despre o clinică din Brașov:
 

„Acum ceva vreme și eu am avut nevoie să merg la un medic cardiolog însă în spitalele din București nu am avut cum să îmi fac testele necesare din cauza lipsei de fonduri a spitalelor care nu și-au putut achiziționa aparatură de ultimă generație. Este foarte gravă situația aceasta fiindcă sănătatea este lăsată pe ultimul plan și noi trebuie de fiecare dată să scoatem mulți bani din buzunar pentru a ne plăti analizele, chiar și cele care ar trebui să fie gratuite. Mulți prieteni m-au sfătuit să aleg Viena și să merg la o clinică de acolo, pentru a face niște teste. 

Eu, însă, am ales Brașovul în defavoarea Vienei chiar dacă acele clinici sunt renumite în toată lumea. Mie mi se pare Brașovul mai tare ca Viena, fiindcă la Clinicco sunt peste 20 de doctori specializați și probabil cei mai buni din țară. 
 
Aici am reușit să îmi fac teste și să mă tratez de o boală la inimă cu ajutorul unor medici foarte buni care au ales să rămână la noi în țară chiar dacă în afară ar fi priviți cu mai mult respect și plătiți mult mai bine. Este o clinică de calitate, au cele mai bune condiții și totul este mai ieftin decât la clinicile din Viena.”
Cred că este o informație utilă pentru noi toți, sigur în familiile fiecăruia dintre noi se află măcar un bolnav de inimă. Decât Viena, mai bine Brașov!
logo-clinicco
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s