Portret neterminat

    cr.e-rusu.ro

       Astăzi voi încerca să-ți creionez portretul în amintiri. În culori pastelate și șterse, cu umbre și linii mai fine. La început, la prima imaginare, ești aproape viu, o aură luminoasă te înconjoară, mă orbește și mă face să-mi fie greu să-mi amintesc cu precizie trăsăturile feței tale. Căci știi doar, nu te-am mai văzut de mult… de prea mult timp. Dar încă-ți mai pot reconstrui chipul și sufletul în întuneric. Ai aceeași înfățișare simplă, care inspiră căldură și blândețe. Fața nu-ți este roasă de uitare, ci din contră, te percep mai senin ca niciodată. Mă poartă lumina spre tine, și mă îndrept pe calea ei cu pași mici, de teamă să nu stric fărâma de amintire. Ating gropile uitării cu tălpile goale, și totuși nu te risipești în abisul memoriei mele. Te-ating cu degetele în depărtare, ai încă trupul cald și parcă-ți simt și respirația adiată de vântul conștiinței mele.

        Sunt în fața ta, te văd perfect, acum. Strălucirea ți s-a mai domolit, ești clar și frumos, așa cum am bănuit că mi te voi aminti. Ba chiar, căteva detalii mă fac să cred că te-am idealizat, m-am îndepărtat puțin de realitate. Și știu că iubirea mi-a impus această reflexie a ta. Dar nici că-mi pasă, te desenz așa cum te văd, poate distorsionat, poate desăvârșit. Încă ai fruntea aceea lată ce emană inteligență, ochii nu-ți mai sunt căprui, acum se scaldă în nuanțele aurului lichid. Mă privești fix, printre genele blonde… acele gene dese și întoarse care mă fac să mă întreb dacă se împletesc cu fiecare clipire a ochilor. Nasul ți-e ușor în vânt, frumos, îți dă un aer enigmatic… pomeții rotungiți mă fac să îmi doresc să îi sărut. Pe obraji ți-au mijit iar firele de păr blonduțe… ce bine îți stă așa, la o simplă atingere te simt mai viguros ca niciodată. Cobor ușor spre buzele puțin palide, au culoarea piersicilor fragede, catifelarea cașmirului, voluptatea fructelor și parfumul florilor. Cu vârful degetelor, sfios, le ating cu teamă… mi-e frică de vraja ce s-ar putea risipi. Dar nu… te simt… și-mi place. Ți-aș da o sărutare. Mă apropii. Mă ridic pe vârfuri, îmi înconjor brațele după gâtul tău și-ncerc să mă înalț, să-ți pot atinge gura cu-ale mele flămânzite buze. Dar nu, nu se poate… mă trezesc îmbrățișând aerul, îmi pierd echilibrul și cad pe parchetul rece și tare. Te-am spulberat… n-am apucat să te sărut, nici să-ți simt bătăile inimii… te-ai dus în neant, acolo de unde ai venit. Și portretul a rămas neterminat, la fel ca visul meu neîmplinit…

Anunțuri

2 gânduri despre „Portret neterminat

  1. Pingback: Blog Friday 2013. Gala laureaților. | Blog Popa Țeapă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s