Stăteai bine acolo unde erai,
Într-un colț uitat de suflet…
A trebuit să reapari aducând după tine,
Toată durerea feroce a neîmpliniri.
Nu-mi place și nici nu-mi face bine,
Pleacă, ieși afară din mintea mea,
Te izgonesc cu toată forța
Și cu toată violența de care sunt capabilă.
Nu vreau să te văd în fața ochilor,
Îmi afectezi vederea, mă dor ochii.
Nici vocea nu vreau să ți-o mai aud,
Îmi zgârii timpanele, îmi sângerează.
Nici nu vreau să mă gândesc la tine,
Simpla amintire îmi dă o senzație de nervi.
Ce rost mai are să îmi bat capul?!
Oare de ce am starea necesară,
Să mă complic cu aceste rânduri?!
Nu le meriți, ar trebui să le presar cu ură,
Nu te urăsc, dar nici nu pot să mi te amintesc
Cu zâmbetul gingaș pe buze.
În singurătatea mea, sunt mai lucidă ca niciodată,
Și-abia acum eu înțeleg ce bine-mi este singură,
Ce fericită sunt și cât de liniștită.
Așa c-ai face bine, să nu mai reapari în veci,
Să dăm uitării tot trecutul
Și să privim încrezători spre viitor.
