De la viață la moarte…

     foto_25933

         Astăzi este o zi de doliu în cartierul meu. O femeie tânără a murit după o lungă suferință. Dumnezeu s-o odihnească!

         Din nou mă lovește moartea în piept, așa cum nici nașterea nu mă impresionează. Sigur că nașterea este o minune, iar moartea pare un necaz și este, mai ales pentru noi cei care rămânem în urmă, cuprinși de dor și de regrete. Știu că este o dovadă de egoism să te agăți de cineva, să implori divinitatea să îl țină în viață la nesfârșit, când acel cineva suferă și se chinuie. Deși moartea nu ar trebui privită ca pe ceva tragic, ci ca un act de eliberare și de trecere spre Viața de Apoi, noi oamenii nu putem rămâne impasibili în fața ei. Chiar dacă moartea este cea mai firească și sigură întâmplare a vieții, nu încetează să ne surprindă și să ne îndurereze. Pe mine una mă îngrozește, spre să îmi dea Dumnezeu putere să trec peste, când va fi cazul. Deocamdată, refuz să îi dai voie să mă sperie.

         Moartea nu alege după statutul social, după familie, după sex, culoare sau inteligență. Moartea te-alege în funcție de viața pe care ai dus-o. Cu cât ne îndepărtăm mai mult de menirea noastră, cu atât ea ne va îmbrățișa mai repede. Cu cât ne batem joc mai mult de viața noastră, cu atât ea se va grăbi să ne răpească pe cineva drag. Moartea ne pedepsește de fiecare dată, cu-atât mai mult când mângâie cu atingerea sa letală, un copil sau pe cineva tânăr. Și te întrebi, de ce a meritat acel copil să moară sau de ce așa tânăr?! Undeva acolo, deși pare de necrezut, este lucrarea lui Dumnezeu. Are El un rost pentru toate, nimic nu-i întâmplător în viață și cu atât mai puțin întâmplătoare este moartea. Căci ea are fel și fel de chipuri: pedeapsă, eliberare, ușurare, soartă, lecție ce trebuie învățată și așa mai departe. Motivele sunt infinite, dar niciun motiv nu o face mai ușor de suportat. Cu toate acestea, timpul alină durerea, vindecă rănile și rămân numai amintirile. Ce bine că există timp, căci fără timp, astăzi ar fi mai neîndurător ca niciodată.

         Mi-ar fi plăcut ca noi să fi fost familiarizați, educați și învățați de mici cu moartea. Un preot, un profesor de religie, cineva care cunoaște din secretele nebănuite ale morții, să ne fi învățat despre ea, să ne fi vorbit despre ea, despre ce înseamnă dincolo de trecerea în neființă, pentru că astfel poate am fi putut să o acceptăm cu mai multă ușurință. Poate că așa nu ne-ar mai durea atât de tare. Niciodată nu cred că suntem pregătiți să îi facem față, cu atât mai puțin când suntem martorii ei și nu personajul principal.

        Oricum ar fi, moartea este sora de sânge a vieții, sora aceea mai drastică, mai curajoasă, mai nemiloasă și mai aprigă. Acea soră care are drepturi depline asupra noastră. Să învățăm să acceptăm această soră și să nu ne mai temem, știu că este greu, dar nu avem încotro. Așa că până una-altă, să învățăm să trăim frumos și responsabil. Aveți grijă de voi și de cei apropiați vouă, încercați să-i aduceți pe drumul cel bun dacă ei au luat-o razna și nu fac altceva decât să se distrugă. Luptați pentru acel cineva care se apropie cu pași grăbiți spre moarte, căutați să îl întoarceți din drum și arătați-i că viața se poate trăi frumos, fără distrugere. Faceți totul pentru oamenii care se îngropă în vicii, ajutați-i să trăiască, oferiți-le sprijin și alinare, este tot ce au nevoie ca să se îndrepte! Până nu este prea târziu…

          Să fiți sănătoși, dragii mei!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s