Acea zi de aprilie

Colindând printre orașele inimii,

Am găsit un pumn de amintiri

Și de clipe neterminate.

Le-am adunat pe toate într-o ladă,

Din lemn de mahon, masivă.

Uitasem de ele,

Sau le făcusem uitate,

Nici eu nu mai știam.

Dar scorbolind printre ele,

Mi-au dat lacrimile de emoție.

Cum putusem să uit acel pumn de clipe?!

Cum de reușisem să înăbuș

Ceva atât de frumos.

În ele erau revărsate copilăria mea,

Și-un strop din adolescență.

Primul sărut era aruncat

În pumnul cu amintiri refuzate.

Sărutul părea să aibe și-acum

Gustul dulce-acrișor de măr verde.

Fiori reci mă-ncercară pe piele,

Și parcă retrăiam momentul,

La infinit, pentru o eternitate.

M-aș fi întors pe loc în trecut,

Numai să pășesc din nou

Pe acea stradă ferită,

În colțișorul acela aglomerat

Între două case dărăpănate.

Acolo unde el mă luase de mijloc,

Și-mi sărută buzele pe nepregătite.

La vremea aceea simțisem fluturi în stomac,

Mâinile lui delicate îmi alintau obrajii,

Ochii albaștrii mă făcură

Să-ngheț de surprindere,

Iar buzele moi și ude,

Roz ca panseluțele primăvăratice,

Mă sărutară sfios, dar atât de intens.

Aveam cincispezece ani,

Iar el vreo șaptesprezece,

Eu îl iubeam în secret,

Iar el simțise…

Ce bine c-a aflat,

Altfel cine oare mi-ar fi dat

Primul sărut în acea zi de aprilie?!