Nimic mai mult…

Ce ușor pier jurămințile,

Ce repede se uită rugămințile,

Ce ușor se risipesc cuvintele,

Cât de repede se șterg dorințele.

Cândva o iubise,

Și-ar fi dat viața pentru ea,

O ceruse de soție.

Fiecare sărut era intens, ca primul,

Fiecare zi împreună părea unică.

Apoi o zări mângâind obrazul altcuiva,

Și-atunci, toată gelozia i se acumulă

În obraji. Făcându-l să fiarbă de furie.

Îmbrățișarea aceea, dintre acela și ea,

Îl stârni atât de tare, încât El

Plecă înnebunit de durere.

A doua zi o văzu,

O bruscă, o jigni, o plesni.

Fata plângea neînțelegând de ce,

Iar el îi reproșă episodul de ieri,

Umilind-o de parcă ar fi fost ultima

Femeie de pe fața pământului.

Se despărți de ea fără să asculte

Acele explicații ce nu trebuiau date.

Căci ea își consolase amicul,

Ce-și pierduse sora după o grea suferință.

Dar nemernicu-i nemernic până moare,

El nu o merita,

Uită jurămințile,

Dăduse uitării iubirea curată,

Și crezuse mai degrabă într-o iluzie,

Decât în sentimentele jumătății sale.

Un nemernic… nimic mai mult…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s