Proastă între deștepți…

Au fost momente în viața mea, când m-am îndoit de mine în asemenea hal, încât am lăsat șoaptele cârcotașilor să mă afecteze.

Târziu am înțeles că nu mă poate îndrăgi toată lumea, așa cum nu toată lumea mă poate iubi.

Dar ca orice om neînțeles, am suferit. Până ce am zis: STOP! De astăzi nu mă mai las afectată. De astăzi eu mă voi iubi și voi avea încredere în mine, și nu în gurile rele.

Voi încerca, chiar dacă o mie de voci îmi vor spune: NU POȚI! Voi încerca, chiar dacă 100 de mâini vor căuta să mă ține pe loc.

Felul meu de a fi nu plăcea tuturor, așa cum nici eu nu-i plac pe toți. Unii chiar mă irită. Dacă tăceam însemna că sunt proastă. Înălțimea mea deloc impozantă, îi făcea să mă trateze ca pe un copil. Dar nu eram un copil. Tăceam și îi analizam. Și când încercau să îmi dea peste nas, eu le dădeam lovitura de grație.

Tot de-atunci am ales să nu mă mai alătur proștilor. Să fiu deșteaptă între proști, nu mă aranja prea bine. Mult mai chic îmi stă să fiu proasta dintre deștepți. Măcar de la ei am ce învăța. Asimilând din cunoștințele lor, aveam și eu șansa să mă deștept.

Și Doamne ce-mi place să mă amestec printre oameni culți. Să tac și să-i ascult. În acele momente, prin venele mele curge miere… nimic nu-i mai frumos decât să asculți, cu băgare de seamă, din înțelepciunea altora.

Și-așa am ajuns la concluzia că iubesc oamenii… adevărații oameni. Printre ei mă simt minunat… mulțumesc lui Dumnezeu că a mai plămădit și oameni… nu doar…

Ce frumos e să mă simt bine în pielea mea, așa cum sunt, cu bune și rele…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s