Diamantul rubiniu

Căutând printre rămășițele sufletului meu,

Încercând să-mi organizez sentimentele,

Căutând să-mi adun inima bucățică cu bucățică,

Tăindu-mă în cioburile ei sparte și ascuțite,

Aruncând ce-i stricat, de prea multă vreme,

Și păstrând ce e bun și frumos,

Am descoperit cel mai frumos dintre diamente.

Era mare, impresionant, rubiniu și multifațetat,

Iar pe una din fețele lui scria:

MAMA, cu litere mari de tipar.

Pe fiecare latură strălucitoare a lui,

Erau consemnate caligrafic,

Copilăria mea, adolescența mea,

Maturitatea mea și toate etapele alături de ea.

În toate avea chipul blând și bun,

Peste tot zâmbea sau râdea cu poftă.

Era frumoasă, deloc schimbată.

Căci pentru un copil, mama lui nu se schimbă,

Nu îmbătrânește și nici nu încărunțește.

Pe fiecare față a diamantului o vedeam pe ea,

La bine și la greu, era prezentă lângă mine,

La vreme de sănătate sau boală, ea mă îngrijea

Cu dăruire și maxim devotament.

La bucurii și tristeți, îmi era alături,

La vreme de griji și nevoi,

Mama îmi alina sufletul.

Fiecare sacrificiu, fiecare sărut, fiecare mângâiere,

Fiecare sfat, fiecare mustrare, erau desenate pe diamant.

Diamantul o reprezenta pe mama,

Trecutul și prezentul nostru,

Toată iubirea ei pentru mine

Și toată iubirea mea pentru ea…

Diamantul era cea mai de preț comoară

A inimii mele…

Restul bijuteriilor din sufletul meu,

Păreau să pălească

În comparație cu frumusețea lui.

Pentru că oricât de mulți oameni aș iubi,

Mama-i mamă, chiar și dincolo de moarte…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s