Agonie…

Mă mișcam în reluare,

Aveam senzația că merg,

Dar de fapt stăteam pe loc.

Aveam impresia că mă mișc,

Dar pămâtul parea să stea pe loc,

Niciun pomn nu mișca,

Nici o floare nu-mi zâmbea,

Nici o pasăre nu-mi șoptea.

Nici măcar pieptul meu

Nu dădea semne că ar pulsa viața.

Sângele meu nu se mai afla în vene,

Era undeva în afara corpului,

Îmi atârna pe piele nefiresc,

Șiroia din toți porii.

De unde atâta sânge?!

Era al meu?!

Era al altora?!

Nici eu nu știam,

Mă aflam în șoc,

Dintre copaci se auzeau vaiete.

Vaietele lor mă îngrozeau,

Mă umpleau de frică,

Nu știam ce să fac,

Unde să-i caut, unde să-i găseasc.

Nu mă temeam pentru mine,

Mă temeam pentru ei.

Lupii mișunau printre copaci,

Se fereau de mine,

Când de fapt trebuia să mă feresc

Eu de ei…

Urlau parcă în tandem cu ei,

Cu ei, cu apropiații mei.

Într-un final am început să simt mișcarea,

Dar mă rătăceam,

Agonizam în ceață și frig.

M-am așezat undeva, pe jos,

Am stat și-am așteptat,

Zăpada sub mine se înroșea,

Somnul mă toropea,

Și-am adormit…

Să fi fost oare somnul de veci?!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s