Suferința șlefuiește…

La un moment dat am crezut că dragostea nu mai este ce-a fost. Că s-a pierdut, undeva în neant. Că lumea a consumat-o pe toată cu mult înainte să mă nasc eu. Am crezut că este ca un bun consumabil, așa îmi spuneau toți: „până și dragostea se termină la un moment dat”. Și parcă mi-era teamă de ea. Nu vroiam s-o gust, și apoi s-o pierd. Mai ales că toată lumea îmi spunea, parcă voit, ca să mă descurajeze: „dragostea înseamnă suferință”. Și-am ajuns să înțeleg că și iubirea și durerea sunt fețele aceleiași monede. Dar nu puteam să înțeleg de ce. De ce dacă doi oameni se iubesc, de ce mai trebuie și să sufere?! „Pentru că nimic nu-i ușor în viață”. Altă replică care mă îngrozea. De ce nu putea fi viața lină și iubirea fericită?! De ce era nevoie și de obstacole și de încercări?! De ce greu înainte de a fi ușor?!

Și crescând, am ajuns să trec și eu prin viață, la început ca gâsca prin apă, fără să bag ceva la cap. Aveam senzația că în jur nu există altceva decât nedreptate. Până și pe Dumnezeu îl vedeam nedrept. Credeam în El, dar mă întrebam de ce îmi dă mie atâtea și-atâtea necazuri, ghinioane, nedreptăți și suferințe?! Târziu am înțeles că suferința șlefuiește, ea ne face oameni, ea ne deschide ochii, ea ne întărește credința și tot ea ne face să apreciem iubirea. Suferința sapă în noi, scorbolește, caută și găsește mizeria, o scoate afară, o aruncă departe, definitiv. Și înotând numai prin apă sărată sau amară, am dat și eu de apă dulce. Am găsit iubirea, dreptatea, liniștea și împăcarea, probabil că am reușit să le descopăr prin înțelepciunea dobândită prin durere. Fiecare decizie luată cu cap, mă ducea mai aproape de ceva bun. Și în sfârșit, mulțumirea și mândria s-au instalat și ele. Nu, nu mândria aceea, nu trufia, ci satisfacția de sine. Acea satisfacție care te face mândru de propria dezvoltare spirituală. Am bătut la o mie de uși, numai câteva mi-au fost deschise, dar ce-am găsit înauntru a fost mai frumos decât m-am așteptat. Am găsit oameni frumoși, prietenia și iubirea necondiționată. Eheee, și-am iubit și-am fost iubită, și-am pierdut iubirea sau s-a risipit pur și simplu. Dar știți de ce?! Pentru că ei nu au fost gemenii mei, nu erau sufletele mele pereche. El, sufletul meu, jumătatea mea, stă să apară. Probabil că mai am de învățat câteva lecții de viață. Dar știți, viața nu-i deloc amară, e dulce dacă știi pe ce căi s-o iei…

Anunțuri

3 gânduri despre „Suferința șlefuiește…

  1. Offf, Alina… Dragostea si suferinta uneori merg mana in mana. E o vorba…mai bine sa iubesti si sa suferi, decat sa ai sufletul gol, incapabil de sentimente frumoase… Si eu uram vorba asta. Ma deranja, nu eram de acord cu ea. Pana am ajuns intr-un moment, in care gasisem pe cineva de care sa ma indragostesc…dar nu puteam simti nimic. Si a fost tareeee ciudat. Si nu mi-a placut. Pur si simplu, eram seaca, nu simteam absolut nimic. Baiatul respectiv imi era total indiferent. Bineinteles ca nici sa sufar nu imi convine, dar asa ne maturizam, asa ajungem sa apreciem iubirea adevarata… Asa e viata… Dar sunt convinsa ca atunci cand ne vom gasi sufletul pereche, nu vom mai avea parte de suferinta niciodata. Stii cum e, trebuie sa pupi multe broase, inainte sa iti descoperi printul… 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s