Probleme…

           Ce-ar fi să vorbim despre probleme? Câți dintre noi sunt în stare să-și recunoască propriile probleme?! Puțini își recunosc lor problemele, cu atât mai puțin celor din jur, apropiaților, oamenilor de încredere. Cu toții avem probleme, unii mai mari, alții mai mici, dar cel mai important este faptul cum le facem față, cum le depășim și ceea ce învățăm din acele probleme. Fiecare piedică a soarte este și o lecție de viață, nimic în viața asta nu este întâmplător. Nu există coincidențe, așa cum nu există nici nedreptate din partea lui Dumnezeu. Sper să nu ajung vreodată să mă întreb „De ce?”, „De ce eu?”, sper să nu mă simt niciodată atât de „pedepsită”. Ceea ce mi se întâmplă mie, sunt în stare să înfrunt totul. Punctul meu sensibil sunt apropiații mei. Cu moarte celor dragi mi-ar fi greu să mă împac. Dar cu toate acestea, tot ce pățesc eu, nu este niciodată de netrecut. Sunt un om mult încercat de soartă, mi s-a întins viața, sănătatea și spiritul, la maxim. Cu toate acestea, am avut mereu puterea să trec peste ele, să le depășesc, să învăț câte ceva. Nu mi-a fost ușor, nu sunt atotștiutoare, însă, nu am avut încotro, spritul de conservare m-a îndemnat să îmi doresc să-mi revin, să îmi doresc să lupt și să răzbesc.

         Orice, dar absolut totul, în viața aceasta se poate trece. Nu există limite atunci când îți dorești ceva cu adevărat. Adevărat că la început se instalează supărarea, revolta, negarea, dar apoi intervine acceptarea, mobilizarea și acționarea. Suntem oameni și trebuie să învățăm să ne adaptăm, indiferent de problemă sau obstacol. Poate că ni s-a trântit ușa în nas, dar sigur există undeva un ochi de geam prin care să ne putem strecura. Trebuie să existe o portiță, un drum, poate ocolit, dar care duce în acel loc pe care ni-l dorim. Știți, mintea este capabilă să găsească soluții nebănuite. În momentul când ne lovește o problemă, avem la dispoziție timp berechet să ne gândim și să găsim cea mai bună abordare, cel mi bun mijloc de a ne a atinge scopul.

         Se spune că scopul scuză mijloacele. Uneori așa este, însă, nu într-atât de mult încât să îi îngrădim și pe ceilalți, încât să le luăm altora ceva, numai ca să avem noi. Toți luptăm pentru ceva, toți căutăm să răzbim și toți avem probleme, dar modalitatea de rezolvare este unică, de la om la om. Problemele ne scot la iveală adevărata uminitate, problemele și suferința ne șlefuiesc, smulg din noi stricăciunile și ne lasă mai buni și mai curați, mai apți pentru viață.

         Nu există soartă fără probleme, la un moment dat tuturor ne vine rândul, cu toții suntem puși la încercare. Oricât ar fi de greu, totul este cu un rost. Trebuie să trecem prin toate ca să înțelegem adevărata valoare a vieții și a lucrurilor importante. Iubirea este importantă, familia, sănătatea, susținerea celorlalți, prietenii… restul sunt de prisos sau mijloace. Atât.

           Nu vă temeți de probleme, nu vă temeți că veți fi loviți, le veți înfrunta, trebuie, și ar fi bine să o faceți. Nu este o opțiune să rămâneți la pământ. Există soluții, important este să le vedem și să le dăm curs. Probleme, încercări… ale vieții valuri…

Anunțuri

2 gânduri despre „Probleme…

  1. Desi nu ti-am spus niciodata, eu te admir foarte mult. Ai fost pusa la incercare si ai reusit sa te ridici si sa le faci problemelor in ciuda. Esti un exemplu demn de urmat. Un exemplu de optimism si de „asa DA”. Imi trimiti pozitivismul din starea ta prin cuvintele de mai sus. Si chiar am nevoie de asta, mai ales ca nu am o dispozitie prea buna de ceva vreme.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s