Paradoxal

Mă împiedic,

Mă împleticesc,

Mă lovesc,

Cad,

Sunt frântă.

Mă simt sleită,

De puteri,

De viață.

Mă sufoc,

Aerul nu-mi ajunge,

Pământul nu mă mai susține,

Mă trage în jos,

Mă vrea una cu el.

Dar nu vreau să mă las,

Mă împotrivsc gravitației,

Deși coloana mi se gârbovește,

Eu o oblig să stea dreaptă.

Voința îmi oferă verticalitate,

N-am putere,

Dar am voință,

Paradoxal, nu?!

Am stat atâta timp în iarnă,

În întuneric,

În frig și dezolanță,

Încât acum,

Primăvara cea însorită,

Mă rănește…

Ghioceii îmi zgârie auzul,

Soarele îmi arde chipul,

Aerul blând îmi încâlcește părul.

Abia mă obișnuisem cu întunericul

Și acum sunt nevoită să dau piept luminii.

Grea trecere,

Greu chin,

Greu mai este.

Dar trebuie să pot,

Trebuie să mă adaptez,

Stângaci, dureros,

Dar posibil.

Încet, încet…

Voi evolua de la stadiul de primată,

La cel de om.

Și cu cât va fi mai soare,

Cu atât mă voi îndrepta mai falnic.

Contrar durerii,

Sunt mândră,

Îmi ascund suferință,

O las să facă ravagii la interior,

Însă zâmbetul,

Nu mi-l șterg niciodată de pe chip.

Așa sunt eu…

Lupt… altfel nu știu să trăiesc!

Anunțuri

2 gânduri despre „Paradoxal

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s