Renunț…

        Dacă ai încredere în mine, oare de ce este nevoie să mă tot întrebi, să-ncerci să afli, să investighezi, să mă pui la încercare, să interoghezi și să-mi întinzi capcane?! Iubirea nu-i un joc, nu este un război pe viață și pe moarte, nu ai nevoie de teste și de-asigurări. Nu trebuie decât să crezi și să te lași purtat de valurile calde ale iubirii. Am început să obosesc, am început să vreau să nu mai vreau. Neîncrederea ta mă sleiește de puteri, mă face să fiu mereu în alertă, precaută și mereu prevăzătoare. În preajma ta nu mai pot fi eu. Trebuie să mă prefac, doar pentru a te simți tu în siguranță, doar pentru a fi tu liniștit.

       Eu sunt excentrică, exuberantă, veselă și sociabilă. Vorbesc, râd, zâmbesc, glumesc, dar toate acestea nu mă fac să fiu infidelă sau promiscuă. Îmi răpești pofta de viață. Nu mă lași să mă bucur. Deși nu mă oprești niciodată, prefer să mă înfrânez singură. Știu că vor urma întrebările, reproșurile și temerile tale, care nu ne lasă pe niciunul să respirăm. Mă întrebi de unde vin, unde mă duc, cât stau, ce-am făcut, ce-am vorbit, ce-am mâncat, cu ce m-am îmbrăcat. Ești posesiv. Spui că vrei să mă protejezi. Dar nu am nevoie de protecție, știu să îmi port singură de grijă. Nu am nevoie decât de încrederea ta și de puțină libertate.

       Ce-o fi atât de greu să înțelegi că stau lângă tine că vreau, că mă simt bine. Sau m-am simțit bine… pentru că încep să nu mai simt nimic. Încep să nu mai vreau nimic, nici de la tine, nici de la mine. Vezi doar greșelile mele. Dar oare ale tale nu sunt deloc atât de evidente? Nu vezi că mă sufoci, nu vezi că iubirea asta a ta mă sugrumă, iar gelozia ta îmi taie din avânt, din voință, din speranță, din judecată?

       Încet, încet… încerci să mă anulezi. Cu totul. Vrei să mă transformi într-un bibelou frumos și strălucitor, care să stea la loc sigur în casa ta, în camera ta, în patul tău. Nu poți trăi și viața ta și pe a mea. Nu mă poți lega de tine. Nu mă poți ține atât de strâns. Am nevoie de libertate, de aer curat, de un soare numai al meu.

       La început a fost frumos să fim nedespărțiți… dar acum… acum este deja prea mult. Fiecare atingere mă arde, fiecare sărutare mă otrăvește, fiecare șoaptă mă îmbolnăvește, prezența ta mă agită. Renunț! Acum cât încă mai pot! Acum cât încă nu e prea târziu! Acum ori niciodată! Citește bine aceste rânduri și vei înțelege! Adio!

Anunțuri

3 gânduri despre „Renunț…

      • Nu ai pierdut nimic…..aceea nu este dragoste…. poate fi posesie, sau obsesie și da este TOXICA și DA DOARE pentru ca odinioară o confundai cu DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ( necondiționată). Un act egoist care nu cultiva dragostea iar dacă nu ești TU „obiectul” posesiei, va fi in foarte scurt timp altcineva. Sa ne rugam pentru oamenii aceștia – poate Dumnezeu se indura de sufletele lor și le arata ce este dragostea – cea adevărată.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s