Pe bază de pesimism nu funcționez

         Niciodată nu mi-au plăcut oamenii pesimiști sau veșnic nemulțumiți. Când ai o problemă, mai cu seamă de sănătate, speranța și credința sunt cele mai importante. Speranța este tot ce-i rămâne unui om atunci când și-a pierdut mare parte din sănătate. Dacă tu, ca medic, terapeut sau mai știu eu ce, te comporți ca și cum orice ai face este imposibil, atunci în mod clar blochezi pacientul și-i iei până și acea speranță.

       Știți că v-am spus că merg la un terapeut care practică Terapia Vojta. Ei bine… omul știe Vojta, nimic de spus despre felul cum își practică meseria. Însă la capitolul pozitivism și susținere, este aproape zero. Este genul de om veșnic nemulțumit, care mereu are ceva de spus, de comentat și de obiectat. Se întâmplă ca după ședință, să-mi spună că nu vede nimic, nicio schimbare în bine. Și-atunci mă gândesc, dacă tot nu vezi nimic, dacă tot nu ți se pare că dă rezultate, atunci de ce te mai plătesc?! De ce continui să vin dacă oricum nu se vede și nu se va vedea nimic?! Ce rost mai are?!

       Nu-mi plac oamenii cu care nu pot comunica. Păi când eu spun ceva și tu râzi, sau nu mă iei în serios, atunci din nou mă întreb, ce rost mai are totul?! Eu nu spun despre mine că sunt cea mai deșteaptă, dar știu ce simt, știu până unde să merg și cât să insist. Dacă spun că mă doare, înseamnă că mă doare și că ceva nu este în regulă, că ceva nu merge cum trebuie. Dacă tu ca terapeut nu poți să înțelegi asta și să o lași mai moale… atunci iarăși, simt nevoia să mă retrag.

         În dorința ca terapia să dea rezultate, aceste insistențe fizice nu-mi fac bine. Sunt genul de om care ia totul treptat. Cum să fac un lucru, dacă nu pot sau mă doare. O luăm ușor, nu? Până la punctul dureros. Eu știu că o relație profesională, cu atât mai mult cea medicală, se bazează pe profesionalism, încredere și comunicare. Dacă tu nu crezi când spun ceva, dacă iei totul în glumă, atunci relația se răcește și nici rezultate nu vom avea împreună.

        Nu-mi place să ard etape, când e vorba de o terapie totul trebuie luat treptat, încet și sigur. Nu dintr-o dată tare, greu și insistent. Și mai ales, urăsc să mi se taie craca de sub picioare. Nu-mi place să am lângă mine un nemulțumit sau un pesimist. Nu trăiesc într-un glob de cristal, dar oamenii negativiști îmi fură toată energia și pofta.

      Sinceră să fiu, nu știu ce să fac. Să renunț sau să continui. Să mai încerc sau să apelez la altcineva… în curând cred că mă voi hotărî. Dar deja încep să mă retrag. Fără să vreau, o fac…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s