Un alt început…

          Vă anunț oficial că am terminat-o cu Terapia Vojta. Nu era pentru mine. Nu mă simțeam bine, și nici nu cred că ar fi dat rezultate. M-am întors la o metodă mai cunoscută și mai sigură, Kinetoterapia. Ideea este că mie una, având atâta operații și proteze la ambele șolduri și genunchi, Vojta nu era potrivită. Nu vreau să critic, însă această terapie este relativ nouă la noi în țară și cred că terapeuții noștri încă nu sunt pregătiți așa cum trebuie. Marea lor majoritate fac „școala” la distanță. Merg două săptămâni la cursuri sau examene, apoi stau câteva luni acasa. Și tot așa timp de 2 ani. Eu nu cred că o terapie se poate învăța în câteva săptămâni. Oricât ar fi practica de practică, când nu ești tot timpul acolo, la școală și nu înveți așa cum trebuie, nu cred că omul acela devine atât de profesionist. Știu că am greșit, știu că nu se spune „mai mult sau mai puțin profesionist”, ori ești, ori nu ești profesionist. Așadar vă spun părerea mea sinceră, nu cred că avem încă profesori care să practice corect și profesional terapia Vojta. Poate or exista în țara asta vreo câțiva foarte buni, dar eu încă sunt reticentă.

        Am văzut mulți copii bolnăviori care nu pot merge, copii aduși la cabinetul de Vojta. Pe părinții îi înțeleg că speră, că își doresc să-și vadă copii bine, mergând, fiind independenți din punct de vedere fizic, dar nu cred că Vojta este cea mai bună soluție pentru ei. Poate nu gândesc bine, poate exagerez, dar am simțit-o pe pielea mea. La problemele mele, această terapie mai rău mi-ar fi înrăutățit situația. În primul rând terapia Vojta se aplică mai mult pe bebeluși. De stricat nu are ce să strice această terapie, nu afectează nimic, însă este probabil să dai niște bani degeaba și să nu se cunoasă nimic. Pozițiile Vojta sunt destul de grele și de complicate, este și destul de dureros. Când ai oasele tale, mă refer când nu ai tije, proteze, etc., Vojta nu are ce să strice, însă dacă ai proteze sau tije, presiunile și pozițiile Vojta pot „strica”, ca să spun așa, operația respectivă. Așa că înainte să faci o anumită terapie, interesați-vă bine.

        M-am întors la Kinetoterapie și este foarte bine, exercițiile și efortul fizic îmi fac bine, masajul îmi face extrem de bine. Am mai făcut și în trecut, dar cu Vojta am zis să încerc ceva nou, ceva care să facă minuni. Ei bine, nu există astfel de minuni peste noapte. În recuperările fizice, cea mai bună metodă este exercițiul și efortul fizic. Cu cât lucrezi mai mult, cu atât ai șanse mai multe și mai rapide să îți revii.

        Sunt mulțumită, vedem ce-mi rezervă viitorul. Oricum, am încredere, știu cu ce se mănâncă Kinetoterapia și sunt mult mai liniștită așa. 

Anunțuri

Un gând despre „Un alt început…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s