Spre capatul lumii…

Mă îndrept spre capătul lumii,

Cu tălpile goale,

Cu mâinile strânse pe lângă corp,

Cu buzunarele rupte

Și cu inima descusută.

M-au jefuit în druml vieții mele,

Mulți nelegiuiți,

Au vrut de la mine multe,

Le-am oferit totul,

Tot ce-am putut,

Iar ei n-au făcut altceva,

Decât să fure.

Să mă fure,

Să stoarcă din mine,

Și viața și sentimentul.

Mă îndrept spre capătul vieții,

Mă duc să mă întâlnesc cu moartea.

Nu fac nimic excepțional,

Nu vreau s-o forțez să-mi iasă în cale,

O las pe ea să se apropie,

O dată cu timpul,

Nu vreau să mă fur singură,

Ci vreau să găsesc firescul.

Mă simt jefuită,

M-au deposedat de tot,

M-au lăsat goală și pustiită,

Sunt ca o cârpă plină de praf,

Dintr-un bumbac uscat și scorțos.

Ce mă mai poate readuce acum

Pe linia de plutire?!

Poate doar dragostea,

Dar în cine să mă mai încred,

Cui să mai dăruiesc simțire,

Când toți n-au făcut altceva…

Decât să mă păcălească.

Sunt o victimă,

Nu sunt o victimă,

De fapt am fost doar proastă,

Am căutat în locuri unde nu era nimic,

Am dăruit oamenilor

Care nu aveau nimic de oferit.

M-am dăruit și celor care nu m-au vrut…

De ce?

Din prea multă iubire.

Dar a secat și dragostea…

Am trăit s-o văd și pe-asta…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s