Martie…

Martie… mi-ai adus numai lucruri bune,

M-ai făcut fericită,

Și mi-ai luminat calea

Cu florile tale minunate.

Februarie n-a fost prea generos,

M-a îndemnat să greșesc,

Și-am greșit…

Dar din greșeli omul învață,

Mi-am învățat lecția cât ai clipi

Și-apoi… ai sosit tu,

Cu soarele tău cald,

Cu starea de bine,

Cu veselia care mă caracterizează.

Tu martie m-ai făcut să cresc,

Să fac primii pași,

M-ai făcut să renasc

Și mi-ai arătat lumina succesului.

Oh, ce succes dulce,

Ce reușită nemaipomenită,

Deși n-a plouat,

Tu ai născut curcubeul

Numai pentru mine,

Numai pentru fericirea mea.

Nu mă gândeam vreodată

Că martie 2014 îmi va aduce atâtea

Lucruri bune și frumoase.

Frații tăi din trecut,

Din 2009 și până-n 2012

N-au fost la fel de generoși,

Uneori m-au speriat,

Alteori m-au făcut să sufăr,

Dar tu… tu te-ai întrecut pe tine însuți,

Nu-mi amintesc să fi avut vreodată

Un martie mai blând și mai frumos.

Ar trebui să consemnez în calendar

Această lună minunată,

Căci luna asta mi-a adus

Mai multă fericire decât niciodată.

Am renăscut,

Repet, o știu prea bine,

Dar nicicând nu m-am simțit

Mai sigură pe mine!

Tu, martie, te venerez,

Acum și pururea, pe vecie,

Căci ești o lună cum n-a mai existat

Vreodată alta…

Acum aștept aprilie,

Cu darurile zilelor senine.

Mă simt încrezătoare

Și știu că de-acum viitorul va fi mai sigur,

Făcut și pentru mine…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s