Scriu…

       Dacă nu mă înec acum în scris… o să mor. O să mor de inimă rea, de ciudă, de necaz… de supărare. Scrisul este singurul remediu care îmi alină sufletul. Simt o stare de disperare… urlu pe dinăuntru. Țip, zbier, mă revolt. Lumea e nedreaptă, atât de nedreaptă încât am ajuns să cred că cinstea este mai rară și mai scumpă decât orice altă bogăție.

         Așa că prefer să scriu, ating uitarea de sine numai așa. Vreau să uit de mine, din ce neam mă trag, din ce mamă m-am născut, de unde vin, ce am făcut și încotro mă îndrept. Dacă aș putea mi-aș lăsa rațiunea într-un cui, mi-aș lăsa sufletul într-un coș de nuiele, doar să nu mai simt și să nu mai gândesc. Da, supărarea a pus stăpânire pe mine. Dar dacă nu mă descarc în scris, o să explodez. O să îmi explodeze inima în piept, la propriu. Eu nu regret prea multe în viață… nu am regrete și urăsc să regret că am făcut ceva. Dar așa îmi trebuie, pentru că îmi asum riscul, pentru că încerc chiar și când simt că e ceva putred la mijloc. Încerc marea cu degetul crezând că în loc de apă sărată voi găsi miere. Ce miere? Am dat numai de fiere. De amăreală, de oameni falși, mult prea ocupați să se încurce cu oameni mici, ca mine… ca noi…

         Unii au impresia că noi, cei care scriem, suntem niște nimicuri. Nimicuri venite de nicăieri care se îndreptă spre nicăieri. Niște oameni săraci din toate punctele de vedere. Cred despre noi că n-avem studii, că n-avem după ce bea apă și că nu suntem capabili să gândim și să cernem corectitudinea de incorectitudine. Au impresia că dacă scriem, suntem niște ratați. Nu percep scrisul ca pe un talent, ci ca pe o lipsă de ocupație. Habar n-au ei cât se muncește la un articol bun, corect și cu esență. Habar n-au ei că în fiecare postare ne punem părți din suflet și ne oferim lumii așa cum suntem. Suntem OAMENI, cu bune și cu rele, dar cu suficiente calități încât să scriem frumos. Scriem pentru că ne place, pentru că scrisul pornește din cel mai adânc și mai curat cotlon al conștiinței noastre.

       Și dacă nu ne cred în stare de nimic… e pierderea lor. Un șut în fund, un pas înainte. Așa că scriu să-mi înec amarul… poate așa voi uita dezamăgirea și-mi voi vindeca sufletul. 1 aprilie… ce crud aprilie…

Anunțuri

2 gânduri despre „Scriu…

  1. Nu e vorba ca se incurca cu tine, cu voi, ci ca au (temporar) putere asupra voastra si asa inteleg romanii sa o foloseasca: discretionar.

    In alta oridine de idei, ceea ce ai scris tu este ori ceva profund (tag-uri constiinta, corectitudine, inima rea, ratiune, suflet, uitarea de sine) ori un nimic, un fleac (tag: nimicuri)?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s