Despre modestia mea…

        Am auzit de câteva ori zicala: „modest ești, modest rămâi”, practic are în ea și un sâmbure de adevăr, însă una este să ai un comportament modest și cu totul altceva este să rămâi mediocru o viață întreagă. Eu fac parte din categoria modeștilor… dar cum sunt eu modestă?! Nu îmi place să mă laud, nu îmi place să spun despre mine că o să fac și o să dreg înainte de a fi sigură și nu îmi place să îi înjosesc pe alții lăudându-mă pe mine. Prefer să fiu mâța blândă care zgârie rău, cea care nu arată dar care este capabilă să facă multe. Prefer să țin pentru mine ceea ce îmi doresc și dacă reușesc, atunci am tot timpul din lume să FIU lăudată. Prefer să îi las pe ceilalți să-mi observe calitățile. Decât să par plină de mine sau infatuată, mai bine stau în pătrățica mea.

downloadDar dacă sunt modestă, asta nu înseamnă că sunt mediocră. Ba deloc, am țeluri, am vise, am aspirații și mă zbat pentru ele. Fac orice îmi stă în putere ca să ajung unde îmi doresc. Nu știu dacă ambiția merge mână în mână cu modestia, însă sunt ambițioasă și modestă. În general mi-e urât de oamenii care se laudă înainte de a face ceva. Mi-e urât de cei care dacă au reușit un lucru, nu le mai ajungi cu prăjina la nas. Le recunosc meritele, îi laud eu dacă consider că am de ce, dar nu îmi place să o facă ei. N-am agreat niciodată omul narcisist sau egocentrist. Cu toate acestea unii sunt simpatici, alții de-a dreptul enervanți. Este ok să crezi despre tine că ești bun în ceea ce faci, este ok să-ți cunoști calitățile, este ok să-ți știi capacitatea, dar de aici până la a te considera centrul universului, este cale lungă.

      Deși superstiția este religia omului slab, am senzația că dacă spun dinainte că vreau să fac ceva, că sunt sigură că voi reuși x lucru, că pot și că nu-mi stă nimeni în cale, nu-mi iese. Am senzația că ceva se va întâmpla și nu voi reuși. Mai mult decât a mă lăuda, urăsc să mă fac de rușine. Nu îmi place să promit ceva și să nu reușesc. Prefer să spun încerc, sper sau mi-ar plăcea și să dau totul pentru a reuși, decât să spun fac, pot, reușesc și de fapt să nu nu-mi iasă nimic. Poate că mentalitatea mea este greșită, poate că eu greșesc luând această atitudine, știu că spunându-ți de o mie de ori pot, pot, pot, vei reuși într-un final să poți. Dar una este să îmi spun mie însămi că pot și cu totul altceva este să strig în gura mea, tuturor celor care mă înconjoară.

        Recunosc că prietenilor mei sau familiei mele le mai spun din dorințele mele, din reușitele mele, însă nu sub formă de laudă, ci pentru că uneori sunt atât de fericită încât simt nevoia să împărtășesc și altora motivul meu de fericire. Și uite așa, recitind acest articol, îmi dau seama că este departe de a fi un articol modest. Off, am dat greș, de fapt m-am lăudat. Damn!!! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s