Cine e de vina?

     orig

       Plânge adesea, se dă cu capul de pereți, își mănâncă nervii cum să-l lege definitiv de ea. Cică îl iubește, dar el o înșeală. Cică ar face totul pentru el, dar el n-ar mișca un pai pentru ea. Cică o iubește ca niciun altul, dar numai în pat. Cică e gelos, dar sunt numai impresii. Cică îi ține cont la orice, dar numai pentru a-și demonstra supremația. Iar vremea ei trece suferind după el și gândindu-se cum să se transforme pentru ca el să ajungă să o iubească iremediabil.

       Hm… prostii, nu? Și câte femei n-or face așa, câte nu s-or înjosi, câte n-or implora iubirea lui. Un el, un dobitoc, un egoist, un incapabil, un tip care habar n-are să iubească, dar râvnește la iubirea tuturor femeilor. Și da, îi iese, pentru că bărbații ca el știu să se facă plăcuți. Sunt frumoși de la distanță, dar de aproape sunt putrezi, miros a râncezeală. Cu toate astea, au trecere la femei. Dar câte nu cred că pot trezi iubirea într-o inimă moartă. Tâmpenii, mă repet. Dacă tipul nu se îndrăgostește din prima, n-o va face niciodată. Poți să devii și păpușa Barbie, el tot nu te va iubi și tot nu vei fi de ajuns.

        Dar femeia își face planuri, se gândește, se răzgândește, face strategii, întinde capcane, urzește o pânză mare, ca de paianjen, doar în speranța că îl va prinde în mrejele ei. În final se încolăcește singură, până la gât, în propria pânză. Și sfârșește, cum? Singură și înverșunată. În momentele acelea, el e cel mai mare criminal de pe fața pământului. A făcut-o să sufere și merită ce e mai rău. Mda… dacă ea a fost bleagă, el ar trebui linșat, cică. Ei nu-i chiar așa. Noi suntem de vină. Noi, femeile. Noi, pentru că ne încăpățânăm să iubim pe cine nu trebuie. Noi, pentru că obișnuim să confundăm, adesea, iubirea cu capriciul. Noi, pentru că ne dăm pe doi lei. Noi, pentru că ne vindem pe prima vorbă frumoasă și primul zâmbet cuceritor. Noi, pentru că nu avem un criteriu de selecție sănătos. Noi, pentru că adesea credem că tot ce zboară se mănâncă. Noi, pentru că habar n-avem să ne iubim și să ne apreciem. Noi și numai noi. Ei sunt bărbați, datori să încerce. Jongleri de meserie, farsori, cuceritori, vânători înnăscuți. Au ei vreo vină? Nu! Noi suntem de vină cu nu fugim mâncând pământul când mirosim câte un curvar.

        Eh… și uite așa ne merităm soarta. Dar în loc să plângem și să ne gândim la nefericirea imensă ce ne macină viața… ar trebui să mergem mai departe. Să lăsăm trecutul în urmă și să privim către viitor, cu lecția învățată și cu mai multă încredere în noi. Plângi? Hmm, ia o batistă, șterge-ți lacrimile și privește către viitor, râzând. Acolo undeva stă ascuns un suflet dispus să te iubească din toată inima. E la fel de idi ca tine, a fost încercat din toate părțile, dar te așteaptă și e numai al tău. 🙂

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s