De ce?

      shutterstock_53672173_1-480x319

       „Prea multă tristețe în jur, prea multă lume neiubită, prea mulți oameni singuri, prea mulți oameni neîmpliniți. De ce o fi așa scumpă la vedere iubirea împărtășită? De ce oamenii se feresc de ea? De ce o ocolesc? De ce nu se aruncă mai des în brațele ei. Ce-i oprește? De ce se țin departe? De ce le este frică? De ce… de ce… de ce?”

       Aceste întrebări și le tot pusese ea în ultimul timp. Iubise un bărbat din toată inima, dar dragostea nu fusese împărtășită. Îi oferise aproape totul… însă degeaba, ei nu erau făcuți unul pentru altul. El era un spirit liber, un cuceritor, un bărbat ce-și împărțea trupul și inima cu mai multe femei. Era infidel într-un cuvânt, iar ea nu putu accepta niciodată acest lucru. Așa că îl părăsi, dar se simțea pustiită, a nimănui. Și o tristețe nemărginită o cuprinse din momentul când decise să spună STOP. Nu era fericită, dar mai nefericită fusese în brațele lui. Momentele lor de iubire fuseseră inimaginabil de frumoase, dar ce folos dacă el le împărțea și cu alte femei?

       Numai gândul că aceleași atingeri, sărutări și șoapte le oferea și altora, o înnebunea. Așa că preferă să iasă din această relație dureroasă. Se lăsă pradă singurătății. În fond îi era mai bine așa, măcar nu se mai simțea trădată. Deși mintea îi zbura tot timpul la el și se gândea adesea oare ce trup firav dezmieardă el în acel moment, încerca din răsputeri să reziste. Obișnuia să își alunga gândurile nefaste cu ajutorul băuturii. Era la un pas de a fi alcoolică. Dar altfel nu ar fi putut rezista. Nu putea face față realității.

       Probabil că mulți ar fi spus despre ea că este slabă. Probabil că era o femeie slabă, dar numai o femeie ca și ea ar fi putut să sufere atât de mult cum o făcea ea. Era perfect conștientă că el nu merita toată această durere și râurile de lacrimi ce curgeau în urma lui. Dar era inevitabil. Spera ca în timp rănile să se cicatrezeze, ochilor să le sece lacrimile și inimii să-i treacă durerea. Dar încă mai avea de așteptat. Încă mai avea de plâns. Încă nu era timpul să-i treacă.

      Nu, el nu era un nemernic și nici ea vreo proastă, pur și simplu nu fuseseră făcuți unul pentru celălalt. Ea îl iertă din prima clipă, dar în același timp realiză că nu ar putea să rămână lângă el vreodată. Știa că el nu avea să se schimbe, cum nici ea nu avea să-și schimbe firea posesivă. Fusese educată în așa fel încât să nu accepte niciodată o relație liberă. Știa că relația numită prieteni cu beneficii este modernă, dar nu era pentru ea. Nu pentru ființa ei. Nu pentru o femeie ca ea, dispusă să iubească o viață întreagă același bărbat.

       Și oricât s-ar fi gândit și-ar fi căutat o soluție și o explicație plauzibilă la tot ce gândea, revenea mereu la același set de întrebări: „De ce o fi așa scumpă la vedere iubirea împărtășită? De ce oamenii se feresc de ea? De ce o ocolesc? De ce nu se aruncă mai des în brațele ei. Ce-i oprește? De ce se țin departe? De ce le este frică? De ce nu iubesc pur și simplu? De ce le trebuie mereu mai mult? De ce… de ce… de ce?”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s