Niciodata in trecut

10384456_695450387191343_805781341112098893_n

         Nici dacă m-ar obliga cineva nu m-aș mai întoace în trecut. 

        Nici dacă m-ar bate cineva nu m-aș mai întorce în trecut.

        În trecut nu mă așteaptă nimic bun.

Uneori mă rușinez cu el,

Alteori mă gândesc la el cu jind.

Dar sigur nu m-aș întoarce.

Dacă ar fi să o iau de la capăt,

Aș comite aceleași fapte,

Poate că aș îndrepta anumite greșeli,

Dar să îmi dea șansa Dumnezeu să mă întorc,

Niciodată.

Pentru că n-ar mai fi la fel,

Pentru că el nu m-ar mai iubi la fel

Și pentru că nici eu nu l-aș mai iubi la fel.

Pentru că mi-ar reproșa și i-aș reproșa multe,

Pentru că aș sta tot timpul cu frica în sân,

Pentru că aș fi suspicioasă,

Pentru că m-aș chinui

Și pentru că nu are rost.

Merg înainte,

Trecutul îl las în urmă,

A fost frumos,

A FOST, 

Dar nu mai este.

Și gata,

Dar startul unui nou început,

Cu altcineva,

Așa este mai bine.

Lui îi doresc fericirea,

Dar nu alături de mine.

N-am putut să îl fac fericit atunci,

Sigur nu aș putea să îl fac fericit nici acum,

Și nici el pe mine.

A fost frumos cât a fost,

Acum ne-au rămas amintirile

Și zâmbetele

Și chipurile senine când ne gândim la „atunci”…

Să vină viitorul,

Cu toată iubirea lui.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s