Personalitatea lenjeriilor de pat

       Dacă minunatele lenjerii hotel ar putea vorbi, multe povești ar spune. Cele mai multe dintre ele de dragoste, altele de familie, unele tragi-comice, iar altele pline de suferință și lacrimi. Nu, nu pereții ar trebui să vorbească, ei numai aud și văd, ci lenjeriile de pat din hoteluri, căci pe lângă faptul că văd și aud, ele și simt pe țesătura lor zbuciumul sau fericirea celor ce s-au lăsat mângâiați de atingerea fină a lenjeriilor.

slide_6

     Dar știu că lenjeriile nu pot vorbi și nici nu pot simți, deși se spune că totul pe lumea aceasta este viu, însă… deși lenjeriile de pat nu sunt vii, au personalitate. Cine poate contrazice faptul că lenjeriile de pat au personalitate? Cred că nimeni. Eu am simțit-o pe pielea mea. În cele câteva călătorii pe care le-am făcut la viața mea, singură sau însoțită, mi-am dat seama că lenjeriile de pat sunt extrem de importante. Eu sunt genul de om care nu se poate odihni prea bine într-un pat străin și mai ales dacă lenjeria de pat nu mă atrage. Simt nevoia ca lenjeria de pat să aibă ceva special, să mă facă să mă simt ca acasă, altfel… situația devine un coșmar pentru mine. Nu sunt genul care să adoarmă oriunde, chiar și în apă, cum se mai spune, așa că înainte să mă cazez la un hotel, am grijă să mă interesez de modul cum arată camerele, de starea paturilor și de lenjeriile de pat. Dacă nu mă odihnesc sunt mai ceva ca un zombie, simt cum toată energia se scurge din mine și ajung să fiu, pe lângă obosită și irascibilă, și foarte tristă. Da, la mine lipsa odihnei naște o depresie oribilă.

     Și ca să fiu sinceră întru totul, dacă lenjeriile de pat nu sunt pe placul meu, nu numai că nu pot dormi, dar nici nu îmi pot trăi povestea de iubire. Pentru nimic în lume nu m-aș atinge de o lenjerie de proastă calitate. Sunt de părere că lenjeriile de pat din hoteluri ar trebui să fie de calitate și durabile, pentru că ele sunt o necesitate care fac diferența dintre un hotel respectabil și unul de duzină. În același timp ar trebui să fie ușor de întreținut, cu cât se spală și se calcă mai ușor, cu atât calitatea lor este mai mare. Cât despre țesături, important este să fie fine la atingere, să țină răcoare vara, să mențină căldura iarna și să lase pielea să respire. Sifon, percale, damasc, damasc satinat sau bumbac satinat, aceste materiale sunt printre cele mai recomandate și mai bune. Cât despre nuanțe, nu contează, albe sau în culori tari, dacă sunt de bun gust, este tot ce contează. Și în plus, camerele ar trebui amenajate după nevoia celor care urmează să se cazeze la hotel. Poate unii clienți au nevoie de un cuibușor de nebunii, alții vor o cameră office, unii își doresc o cameră care să semene cu „acasă”. Cei din domeniul hotelier ar trebui să țină cont de aceste aspecte. Oricum, cea care face diferența este lenjeria de pat, ea este tabloul camerei, personalitatea camerei. Lenjerii de pat romantice, elegante sau simple, ele dau personalitate unei camere de hotel.

     Și dacă aceste caracteristici lipsesc, atunci clar nu m-aș caza vreodată la un hotel ce nu îndeplinește aceste criterii importante. Dar i-a spuneți-mi, cum ar trebui să fie lenjeria de pat pentru a vă caza la un anumit hotel?

lenjerii hotel

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s