Wishlist – 10 cărți psihologice pentru 2015

        Astăzi este 1 Decembrie. La mulți ani, România. La mulți ani, românilor! Am intrat pe ultima sută de metri a anului. Mai avem puțin până la Crăciun, puțin până la Revelion și gata, s-a scurs și anul acesta. Am avut un an frumos, plin de emoții, plin de întâmplări fericite, am trăit temeri și bucurii inimaginabile, am călătorit mai mult ca niciodată și am citit foarte multe cărți. La sfârșit de an toată lumea își face un bilanț pentru anul respectiv și un wishlist pentru anul viitor. Peste bilanț voi trece, tocmai v-am spus că am avut un an minunat în care m-am distrat și mi-am rezolvat multe probleme. Voi pune accent pe wishlist. Dar nu voi înșira obiectivele anului viitor, ci 10 cărți pe care îmi doresc foarte mult să le citesc în 2015. Vreau să încep anul în forță. Vreau să mă prindă 2015 cu o super carte în mână. Pentru mine este foarte importantă lectura.

        De curând am descoperit o librărie senzațională. O librărie aproape unică, plină de cărți nemaipomenite. Nu este un secret pentru nimeni că am terminat Facultatea De Psihologie, dar recunosc, am trecut prin ea cam ca gâsca prin apă. Nu mi-au plăcut teoriile, însă mi-a plăcut practica și mult mai mult mi-a plăcut să citesc cărți psihologice. Din cărțile psihologice și din practică se învață adevărata psihologie. Sunt de părere că psiholgia este mai mult pentru suflet decât pentru minte. N-ai cum să ajuți pe cineva, dacă nu te ajuți mai întâi pe tine. Psiholgia este mai mult despre empatie și mai puțin despre teorie. Probabil că ceea ce spun pare o prostie, însă numai pe baza teoriilor este foarte greu să „citești” și să ajuți un om.

        Eu încă sunt la stadiul în care mă ajut pe mine. Caut tot timpul să mă educ, să scap de acele câteva metehne care nu-mi dau pace, să mă vindec și să evoluez. Tocmai pentru că eu sunt într-o continuă căutare de autocunoaștere și autodezvoltare, astăzi vă voi dezvălui cele 10 cărți pe care vreau să le citesc în 2015 și care, cred eu, mă vor ajuta foarte mult. Ordinea lor este aleatorie.

* „Leac pentru sufletele vătămate” de Dr. David A. Seamands – cine nu are sufletul vătămat? Cine nu are un trecut care îl apasă? Cine nu simte vina sau regretul? Cred că nu există om. Această carte este drumul spre vindecarea rănilor sufletești nerezolvate de trecerea timpului.

*„Cum să ajungi să spui NU” de Erwin W. Lutzer – am o mare problemă cu această incapacitate a mea de a spune „NU”. Îmi este greu să spun nu. Uneori cedez chiar și atunci când nu vreau să cedez. Uneori ofer mai mult ajutor decât sunt în stare. Mă bag în prea multe proiecte, tocmai pentru că nu pot refuza pe nimeni și ajung să fiu copleșită. Ajung să mă neglijez pe mine pentru satisfacția altora. Această carte este un îndrumător eficient pentru a pune capăt obiceiurilor îndărătnice pentru totdeauna.

* „Limbajul trupului și mincinoșii. Cum să detectezi minciunile care ți se spun în fiecare zi” de Dr. Lilian Glass – cât de cât reușesc să detectez minciunile. Reușesc să miros mincinoșii, dar am prostul obicei de a lăsa mincinoșii în banii lor. Adică nu le dau aproape niciodată peste nas. Nu-i atenționez că mă mint, ci-i las să se simtă „bine”, să creadă că m-au păcălit. Nu sunt o justițiară ca să-i corectez, dar nici nu sunt o proastă încât să mă las păcălită. Însă uneori, dau greș. Oricât aș fi de pricepută în detectarea minciunilor, se întâmplă să mai pic în plasă. Această carte mă va ajuta prin tehnicile de comunicare și limbajul trupului, să detectez ușor minciunile care mi se spun în fiecare zi.

* „Pe culmile succesului” de Zig Zaglar – cine n-ar vrea să atingă culmile succesului?! Cine n-ar vrea să devină un om de succes?! Din nou cred că nu există om. Zig Zaglar este cel mai convingător și mai apreciat orator al timpurilor noastre, care a conceput acest manual pentru a ne ajuta să ne examinăm mintea și spiritul, pentru a elimina gândirea îmbâcsită și pentru a evita împietrirea atitudinii.

secretele_creativitatii_de_michael_michalko* „Secretele creativității” de Michael Michalko – creativitatea se spune că este o sursă inepuizabilă, însă uneori îmi mai îngheață mintea. Este o artă să știi să-ți lași mintea liberă și să o pui să lucreze în numele creativității. Vreau să-mi extind laturile creativității. Secretele creativității dezvăluie modul de a gândi al celor care s-au impus de-a lungul timpului prin ideile lor, familiarizându-se cu mecanismele logice de soluționare a problemelor pe care le foloseau Einstein, Darwin, da Vinci, Freud, Picasso, Edison, Mozart, Louis Pasteur, Galileo Galilei, Alexander Graham Bell, Michelangelo, Bach, Walt Disney și mulți alții.

* „Îndrăznește să câștigi” de J. Canfield, M.V. Hansen – este un fel de: îndrăznește să acționezi, îndrăznește să vrei, îndrăznește să încerci, îndrăznește să ai curaj, îndrăznește să muți și munții din loc. Îndrăznește să câștigi este cartea care îți va da impulsul să acționezi în loc să eziți, să spui ceea ce trebuie atunci când ești tentat să taci și să preiei inițiativa în loc să lași pe oricine altcineva să acționeze în locul tău. Această carte ne va dovedi că nu este suficient să ai aspirații și visuri, ci că deții cu adevărat potențialul să le atingi și să le împlinești, obținând rezultate uimitoare.

* „Ghid practic de negociere” de Peter B. Stark, Jane Flaherty” – nu știu să negociez indiferent că vorbesc despre bani sau despre altceva. Cedez mai repede decât ar trebui, las prețul mai jos decât ar trebui și astfel am de pierdut. Acest ghid practic de negociere este cel mai bun profesor care mă va invăța cum să-mi dezvolt abilitățile de negociator și cum să contraatac când ceilalți încearcă să mă manipuleze.

* „Vinde fără greșeli” de Todd M. Duncan – în viață vindem emoții, încercăm să clădim încredere în jurul nostru, vrem să fim convingători și demni de urmat. Asta înseamnă să vinzi. A vinde este o artă, o știință, un joc pe care poți să-l pierzi sau să-l câștigi în funcție de cât ești de dispus să înveți din propriile greșeli sau ale altora.

femei_care_iubesc_prea_mult_de_robin_norwood_1

* „Femei care iubesc prea mult” de Robin Norwood – fac parte dintre ele. Limita dintre iubire și obsesie este foarte subțire pentru mine. Toată viața mea se învârte în jurul lui. Sper la o schimbare, eu dau tot mai mult, iar el pare să nu ofere nimic. Această carte sper că mă va ajuta să mă schimb eu, în loc să-mi doresc să se schimbe el

* „Cum să-l păstrez doar pentru mine” de Dana Săvuică – eh, asta iarăși e o treabă. Cred că este o mare provocare pentru toate femeile din lume. În această carte autoare își propune să-și ajute cititorii să-și redescopere sexualitatea, prin sfaturi practice, într-o manieră originală și eliberată de tabuuri sau prejudecăți. Abia aștept s-o citesc să văd dacă mă poate ajuta cu ceva. 🙂

Cam acestea sunt, deocamdată, cele 10 cărți pe care VREAU să le citesc neapărat în 2015. Sunt sigură că după ce voi citi aceste cărți, voi reuși să mai schimb câte ceva la mine. Vreau să devin mai bună, întâi citesc, apoi trec la fapte. 🙂

logo-lib-psihologie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s