Religia si Biblia pentru copii

         Religia a devenit sau urmează să devină o materie opțională în școli. Și totuși consider că este necesară. Eu am făcut religie din clasa a I-a până în clasa a XII-a. Nu mi-a stricat, ba din contră, consider că m-a ajutat foarte mult. Și nu doar pe mine, la fel considerau și colegii mei. Într-adevăr am și avut parte de niște profesori buni, de niște oameni speciali care au știut să ne ajute și să ne călăuzească. Pe lângă faptul că ne-a învățat religie și a reușit să ne interpreteze biblia astfel încât să fie înțeleasă de toți, profesorii noștri de religie ne-au ajutat să devenim oameni de bine. Religia este importantă, consider că ne dezvoltă liberul arbitru și ne ajută să facem diferența dintre bine și rău. Deși mulți spun că este o materie inutilă, afirmație extrem de dură și de urâtă; gândiți-vă ce-ar fi lumea dacă n-am avea și puțină frică de Dumnezeu, gândiți-vă cum ar fi copiii dacă nu ar ști de existența lui Doamne-Doamne?! Oare lucrurile n-ar fi mai complicate și mai greu de strunit?! Ce-i drept, este foaaarte, foarte important ca profesorul să fie unul bun, cu har, să predea dogmele religiei așa cum trebuie, altfel ideile nu doar că nu vor fi înțelese, dar ar putea fi interpretate greșit.

biblia pentru copiiMulți tineri nu ne cunosc tradițiile și obiceiurile, deși acestea sunt strâns legate de religie. Nu ne știu sărbătorile, sfinții, nu știu să se închine și nu știu nici măcar câteva rugăciuni elementare – cum ar fi Tatăl Nostru sau Crezul. Religia face parte din cultura noastră și dacă spui despre tine că ai cultură generală, atunci clar trebuie să știi și ceva religie, altfel nu te poți numi român adevărat. Recunosc, nici eu nu știu toate sărbătorile și toți sfinții, nu cunosc toată istoria religiei, dar am o bază. Și dacă parlamentul are de gând să scoată religia din școli, atunci părinții ar trebui să facă altceva, să cumpere copiilor lor biblii. Dar nu orice fel de biblii, ci biblii potrivite vârstelor lor. Nu poți da unui copil de 10 ani Vechiul Testament, consider că nu este o carte potrivită pentru vârsta lui. În schimbi îi poți pune în mână o biblie pentru copii, ar înțelege-o și nu i s-ar părea absolut deloc dură. Spun dură pentru că până la urmă Biblia reprezintă istoria creștinătății, cu toate faptele bune și mai puțin bune pe care poporul creștin le-a făcut de-a lungul anilor. Sunt câteva lucruri însemnate în Biblie care sunt marcante, deci nu mi se par potrivite pentru un copil de 7-12 ani. Abia mai târziu cunoștințele dobândite din biblia copiilor pot fi completate cu cele din biblia pentru adulți.

        Una peste alta… vă recomand să luați copiilor voștri biblii pentru copii. În plus, dacă veți cumpăra din MagazinulDeBiblii.ro, veți ști că banii din vânzări se duc în cazuri umanitare, în special în ajutorarea copiilor bolnavi de cancer și leucemie.

magazinuldebiblii.ro

Anunțuri

2 gânduri despre „Religia si Biblia pentru copii

  1. Nu vreau sa fiu nesimtit, dar, faptul ca am facut religia in scoala m-a speriat extrem de tare. Mai ales cand profesorul ne spunea tuturor ca orice am face, tot vom ajunge in Iad, pentru ca asta este natura omului. Mai tarziu, am fost atat de indoctrinat incat am dorit sa devin preot. Vis care a ramas pana in clasa a XI-a. Din clasa a XI-a am inceput sa fiu atras din ce in ce mai mult de stiinta, si am aflat raspunsurile tuturor intrebarilor care ma bantuiau pana atunci. Modul in care Biserica Romana se comporta, si mesajele si ideile transmise prin Biblie, m-au transformat din crestin convins in ateu. Aceasta este povestea mea cu religia. Daca stau si ma gandesc bine, nu mai pot crede in asa ceva. Este foarte bine totusi, sa ii invatam pe copii istoria religiilor si cateva idei, dar nu mai mult. Diferenta dintre rau si bine se poate invata si din orele de civica si etica.

    • Nu esti deloc nesimtit, ba din contra, iti respect parerea.
      Problema sunt profesorii, nu religia. Este o linie fina intre credinta si fanatism.
      Pacat ca ai fost traumatizat astfel.
      Iti multumesc pentru comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s