Biblii de la bunica

– Fetiță, unde găsesc să cumpăr și eu niște biblii?

– Pentru ce îți trebuie, bunico?

– Păi se apropie Paștele și vor veni toți copiii la biserică. Știi că în fiecare an părintele din parohia noastră face cadou copiilor câte ceva, să simtă și ei că este Paștele, că vine vestitul iepuraș. Sunt mulți copii amărâți care n-au nici de unele. Noi, astea bătrâne, vom face cozonaci și tot felul de dulciuri, iar părintele le va dărui câte ceva. Anul trecut le-a dat copiilor câte o ie. Acum doi ani le-a cumpărat la toți pălării. Acum trei ani le-a luat ghizdănele, iar anul acesta ne-am gândit să le dăruim câte o biblie pentru copii și rechizite școlare. Sunt copii cu vârste cuprinse între 3 și 14 ani.

– Bunico, dar la biserică n-au tot felul de cărți creștine și biblii?

– Ba au, fetiță, dar în satul nostru încă n-au ajuns să aducă biblii pentru copii. Până acum părintele nostru ținea câte o oră pe săptămână în care le povestea copiilor pilde și povești din biblie, potrivite vârstelor lor. Dar ne-am gândit să-i lăsăm pe ei să citească, să-i încurajăm la lectură și totodată să învețe și câte ceva din întâmplările creștinătății. Apoi când ajung la biserică, părintele să le pună câte o întrebare minoră, pentru a se asigura că au citit. Părinții se cam vaită că ai lor copii nu prea vor să citească.

– Bunico, dar cum se vor bucura copiii de 3 ani de biblii, ei nu știu să citească.

– Într-adevăr, dar bibliile pentru copii au poze, se pot uita la poze deocamdată și mai târziu or să aibă timp să citească. Sau pur și simplu părinții le vor citi seara, înainte de culcare.

biblii

– Da, bunico, bună idee. Dar de ce mă întrebi tu de biblii și n-o face părintele?

– Pentru ca anul acesta m-am gândit să cumpăr eu bibliile pentru copii. Nu prea mai sunt în stare să stau la bucătărie zile întregi pentru a găti pentru tot satul. Să gătească femeile care sunt mai în putere. Prefer să le cumpăr eu copiilor, și-așa… ce fac cu bani?! Îi strâng degeaba. Eu voi cumpăra bibliile, iar părintele rechizitele.

– Păi… ai putea să mi-i dai mie? Spuse fata glumind.

– Cred că până la urmă ar trebui să-ți cumpăr și ție o biblie pentru oameni mari. Nu știai că faptele bune se întorc înzecit? Eu fac acest gest nu doar pentru acei copii amărâți, îl fac și pentru familia noastră, pentru ca Dumnezeu să ne aibă în continuare în pază. Niciodată nu ne-a lipsit nimic, mereu am fost feriți de boli și probleme! Nu crezi că răsplata Domnului este cel mai minunat dar?!

– Ai dreptate, bunico, iartă-mă, am glumit.

– Te iert, fata mea. Deci mă ajuți?

– Da bunico, te ajut. Spune-mi de câte biblii ai nevoie.

– Vreau 20 de biblii pentru copii și 5 pentru adulți. Sunt câteva familii care n-au în casă nici măcar o biblie. De unde le vei cumpăra?

– O să le iau după internet bunico, știu eu o librărie de biblii, se numește DepozitulDeBiblii.ro și găsim aici tot felul de biblii. Sunt senzaționale. Și în plus, banii din vânzări se duc către cazurile umanitare. Sunt ajutați în special copiii bolnavi de cancer și leucemie. Însă dacă o să cumpărăm biblii pentru copii, bănuții se vor duce în orfelinate sau pentru copii care sunt în atenția asociației umanitare Speranță pentru România.

– Vai, fata mea, asta înseamnă că vom face două fapte bune?

– Da, bunico, așa este, vom face două fapte bune.

– Sunt atât de fericită! În cât timp vor ajunge bibliile și cum le vom plăti?

– Vor ajunge în 2 zile și le vom plăti le primire. Simplu ca bună ziua!

– Sunt scumpe?

– Deloc, prețurile sunt cele mai acesibile după piață!

– Bun! Hai, gata cu vorba, fă comanda!

depozitul de biblii

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s