Brățări din argint me2you

           Dacă ar fi să-mi găsesc sufletul pereche, eu n-aș vrea să fiu agățată cu un inel din aur alb sau galben, ci cu o brățară din argint. Nu știu pentru ce metale prețioase aveți voi slăbiciune, dragele mele doamne și domnișoare, însă mie îmi place argintul. Dar nu orice fel de argint, ci argint argint, adică argint 925 – așa e scris pe ștanță dacă nu știați. Înțelegeți ce spun? Sau sunt atât de înnebunită după brățările de argint, încât nici nu mai reușesc să fiu coerentă! Vă rog să-mi spuneți, dacă am luat-o pe arătură, sper să mă pot redresa la timp!

          De asemenea nu știu cum sunteți voi, dar eu sunt o super fană a cumpărăturilor online. ÎNSĂ, dacă magazinul respectiv activează numai în mediul online și nu există nici măcar un punct fizic, atunci nu am încredere. Existența unui magazin tradițional îmi oferă garanția că voi primi exact produsul comandat. Știu că par nebună, însă rețineți, un magazin care activează și-n online și-n offline, este de două ori mai serios, părerea mea. Credibilitatea magazinului respectiv este mai mare, eu așa gândesc, așa cred și este foarte probabil să nu mă înșel.

bratari argint

        De curând mi s-a pus pata pe un magazin pe care, eu cel puțin, abia l-am descoperit. Se numește Me2You (de la mine pentru tine) și comercializează bijuterii din argint – broșe din argint, cercei din argint, inele din argint, piercinguri din argint, pandantive din argint, coliere din argint, butoni din argint, seturi din argint și evident, brățări din argint, moartea mea. Pe lângă bijuteriile din argint, Me2You comercializează și gablonțuri, dar și bijuterii cu pietre Swarovski – Swarovski Elements. Ceea ce-mi place fantastic de mult este faptul că Me2You activează în două puncte de lucru în București, ceea ce mă asigură că la conducere se află niște oameni serioși, care ghidează un business de succes. Fiind din Buzău, încă n-am apucat să le vizitez magazinele din București, dar cu prima ocazie când voi ajunge în capitală, o să dau o fugă până la ei. Abia aștept să văd minunățiile live!

       Și cum vă spunea, brățările din argint sunt slăbiciunea mea și mor de dragul minunatelor brățări Me2You. Brățări Me2You, Me2You brățări, nici nu mai contează, brățări să fie și neapărat din argint, în modele cât mai futuriste, pe cât posibil. Mi-a picat cu tronc brățara din imagine, mi-o doresc din tot sufletul și sunt sigură că voi primi exact produsul comandat online. Mamă și ce mă voi mândri cu noua mea brățară, cred că voi flutura din mână ca o nebună, numai să vadă lumea ce brățărică superbă din argint am. Voi ce părere aveți, e frumoasă? Și mai am o curiozitate, ce categorie de bijuterii vă plac? Din ce metale prețioase sau semiprețioase le preferați?

me2you

Anunțuri

2 gânduri despre „Brățări din argint me2you

  1. Cand eram mai tinerica argintul era no.1 pentru mine,mi se parea ca este mai interesant decât aurul.Acum il prefer pe cel de-al doilea(mai ales pe cel alb).Buburuza mare(fiica-mea) prefera brățările Pandora.Sunt foarte frumoase si versatile!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s