Blogger genial cu cărți de vizită

Acum câteva zile am fost la un eveniment blogosferic care m-a marcat profund. Nu, să nu mă înțelegeți greșit, gala a fost minunată, oamenii faini, însă mi-a lipsit ceva. Mi-au lipsit cărțile de vizită. Degeaba mă autoproclam în cele șapte colțuri ale lumii că eu sunt cea mai cea bloggeriță, că sunt blogger genial și am cea mai slipitoare minte, dacă nu atest acest lucru. Nu dovedesc asta decât prin scris și atunci din când în când, căci de’, o fi creativitatea o sursă inepuizabilă și regenerabilă, dar mă lovește numai când sunt inspirată de o anumită stare, experiență și așa mai departe.

M-am distrat de minune la gala, dar când am văzut sponsorii și bloggerii cum schimbau între ei cărți de vizită care mai de care mai minunate, mi-a picat cerul în cap. Muream de oftică! Eu NU aveam cărți de vizită! Degeaba mă cunoștea pe mine lumea, degeaba se știa că sunt Alina Gheorghe alias Litere Stacojii, dacă n-am fost în stare să-mi întăresc renumele prin niște cărți de vizită autentice, care să mă reprezinte și care să stârnească interesul.

carti_de_vizita

Dacă aș fi avut cărți de vizită la mine, probabil că astăzi m-aș fi ales cu niște colaborări importante. Am ajuns la concluzia că timpul înseamnă bani, dar fără cărți de vizită omul câștigă în mod evident mai puțini bani. Cărțile de vizită sunt importante, mai ales când ai de oferit niște servicii de calitate. Bun, ești profesionist, să te cred pe cuvânt?! Nu! N-am să te cred din tam-nesam! Dă-mi cartea ta de vizită, lasă-mi spațiu și timp ca să mă informez, apoi decid singură dacă tu chiar meriți atenția și interesul meu. Dacă mă convingi, atunci s-ar putea să investesc în tine. Dacă nu… atunci sănătate, altul la rând, cu niște cărți de vizită mai convingătoare.

carti_de_vizita

Tocmai am spus ce gândesc, dar vă dați seama ce impresia am făcut eu, cea care deși era cunoscută de toată lumea, nu avea cărți de vizită?! Nu știu ce au gândit ei, dar cert este că m-am simțit rău. Voiam să mă mândresc cu o carte de vizită care să-mi facă cinste, care să-i inspire pe ceilalți și care să stârnească interesul privind blogurile mele, dar n-am avut cu ce. Oricum, nu o să stau acum să-mi pierd vremea cu regrete. Acționez, asta fac întotdeauna. Decât să mă lamentez, mai bine îmi COMAND, în sfârșit, niște cărți de vizită la care visez de mult. Sinceră să fiu, nu am un model în minte, dar am un simbol. Vreau anumite culori, fonturile să fie într-un anumit fel… vreau să arate bine, să pară opere de artă. Nu mă pricep la dimensiune și încă nu știu dacă să mi le fac din plastic sau dintr-un carton mai grosuț, însă cred că voi opta pentru carton. Cărțile de vizită din plastic ocupă cam mult spațiu în portofel. Încă nu sunt foarte decisă, dar o să mă informez, o să caut N modele și apoi o să comand exact cărțile de vizită care să se potrivească atât cu blogurile mele, cât și cu personalitatea mea sofisticată.

carti-de-vizita

Pentru că sunt o persoană exigentă și pretențioasă, pentru cărțile mele de vizită am ales compania CopyPrint, cu o experiență de peste 15 ani în domeniul tiparului digital, implicit în producția cărților de vizită. Experiența vastă câștigată în ani, profesionalismul și orientarea către client m-au făcut să aleg CopyPrint. Deja sunt în niște discuții cu cineva de la CopyPrint și am rămas de-a dreptul uimită de amabilitatea și de promptitudinea răspunsurilor pe care le-am primit. Sunt absolut convinsă că am făcut cea mai bună alegere. Cărțile mele de vizită vor arăta spectaculos și am de gând să le fac un articol dedicat, pentru a vedea și voi ce minunății mi-am făcut cu ajutorul celor de la CopyPrint.

Vreau să îmi respect potențialii colaboratori și viitorii cititori cu niște cărți de vizită așa cum nu s-au mai văzut. Detaliile de finețe vor da viață și magie cărților mele de vizită și am încredere că voi primi de la CopyPrint exact ce îmi doresc.

Vă țin la curent cu noutățile! Probabil după Paște voi scrie articolul despre cărțile mele de vizită și evident, vă voi răsfăța cu niște fotografii reale! Stați aproape!

copyprint_carti_de_vizita

4 thoughts on “Blogger genial cu cărți de vizită

  1. Pingback: Cărți de vizită, misiune îndeplinită! | Litere Stacojii

  2. Pingback: Am cărți de vizită noi | Litere Stacojii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s