Despre tristețe și alte minuni

tristete si alte minuni

Cineva mi-a spus acum ceva timp – Pe om îl prostește fericirea! Omul gândește și acționează doar atunci când este încercat de tristețe, frământari și griji! Tristețea motivează omul, fericirea îl plafonează!

La primul impuls, am zis că sunt doar prostii. Cum naiba să prostească fericirea?! Și cum dracu’ supărarea să-ți pună mintea în mișcare?! Gândind puțin lucrurile, mi-am dat seama că așa este. Pur și simplu m-am analizat și am realizat că spusele lui sunt adevărate!

Când sunt fericită, nu sunt bună de nimic. Adică, mintea mea este setată să gândească numai în acea direcție, la acel lucru sau la acel om. Nu mai îmi arde nici de muncă, nici de scris și ajung să-mi neglijez preocupările. Îmi neglijez chiar și treburile care nu suferă amânare. De ce? Pentru că nu sunt în stare să gândesc și sunt prea ocupată să simt și să mă bucur.

Când sunt supărată, lucrurile stau altfel. Creierul meu devine brici. Parcă se trezește la viață. Încercând să opresc durerea și frământarea, încep să caut soluții. Încep să gândesc și să mă gândesc ce aș putea să fac mai mult și mai bine, astfel încât să sfârșesc odată cu zbuciumul interior. Dacă nu mai este nimic de făcut, mă resemnez. Dar resemnarea nu vine de la sine, ci după un lung chin. Ca să fentez agonia, ca să o ocolesc, îmi ocup mintea și viața cu altceva. Mai exact cu munca, cu creația. Durerea mă inspiră, din păcate!

Noi, oamenii, urâm tristețea. Avem impresia că este cea mai dură pedeapsă existentă pe fața pământului. Și totuși ea vine întotdeauna cu ceva bun. Ne învață să gândim. Ne trezește la realitate. Ne face să fim alerți, să căutăm soluții, să găsim soluții, pentru ca în final să le aplicăm. De ce? Pentru a putea scăpa, evident, de ACEL zbucium interior care ne sufocă. Și ca s-o spunem și p-aia dreaptă, dacă n-ar exista supărarea și dezamăgirea, n-am ști să apreciem acele momente de bucurie și fericire. (Clișeu, știu!)

Nici mie nu-mi place tristețea și sigur n-o caut cu lumânarea. În schimb mă arunc cu tot avântul în ceea ce cred și-mi doresc. Dacă la final mă așteaptă o mare suferință, nu fug de ea. Prefer să lupt pentru ce-mi doresc și îmi place, prefer să trăiesc, prefer să înfrunt suferința de după decât să nu simt nimic, decât să mă feresc de tot ce e bun sau rău în viață! Prefer de o mie de ori să sufăr după ce mă bucur, decât să nu mă bucur deloc și să nu sufăr deloc!

Probabil că sunt nebună! Dar nu contează! Îmi asum chiar și această nebunie dubioasă!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s