La Spitalul Sfântul Sava din Buzau

A mai trecut o zi… o zi de primăvară. Dar nu mi-a trecut degeaba. Am realizat multe, am mai făcut un pas pe calea reușitei mele. Mă simt bine, în sfârșit mă simt foarte bine. Vă spuneam în câteva articole interioare că m-am apucat să fac kinetoterapie. Și am o profesoară suuuper drăguță și deșteaptă care mă pune la muncă, grav. 🙂

Dar e un lucru bun că mă pune să „muncesc” fizic. O cheamă Diana, este kinetoterapeut cu acte în regulă la Spitalul Sfântul Sava din Buzău. Da, îi fac reclamă, merită. Și nu doar ea, ci și întregul spital, de la doctori la infirmiere. Cu toții sunt drăguți, amabili și își dau interesul. Se vede diferența dintre un spital privat și unul de stat. Înțeleg că pot fi dați afară de șeful lor dacă un pacient se plânge, iar interesul lor este să își păstreze joburile, însă întreg personalul este foarte pregătit și prietenos, binevoitor. Eu, sinceră să fiu, n-am mai întâlnit așa medici, asistente și kinetoterapeuți atât de drăguți. Am fost internată și pe la București de foarte multe ori, dar nimeni nu m-a întâmpinat cu zâmbete și vorbe calde, încurajatoare.

Și da, sunt mulțumită. La Spitalul Sfântul Sava din Buzău, orice om este tratat cu profesionalism și amabilitate. Spitalul are contract cu Casa de Sănătate. Deci dacă sunteți din Buzău, vă sfătuiesc să cereți bilete de trimitere și să mergeți întâi și întâi la acest spital. Fac radiografii, teste de osteoporoză, fac fizioterapii, masaje medicale, kinetoterapii specializate și personalizate. Au medici de ortopedie și interne. Și în plus îngrijesc și bătrâni aflați pe moarte. Acei bătrâni pe care copii lor nu îi pot îngriji din cauza servicilor. Prețurile sunt extrem de decente. De exemplu o ședință de kinetoterapie costă numai 15 lei. Deci fără bilet de trimitere, fără nimic, vă costă 15 lei. Iar o ședință de fizioterapie care durează între 5 și 20 de minute, costă numai 7 lei. Dar trebuie să recunosc, pentru o singură problemă de sănătate se recomandă 2-4 tipuri de proceduri de fizioterapie. Dar nici chiar așa nu este exagerat de mult. Oricum, ei oferă mai multe servicii, dar nu le știu eu pe toate pentru că eu am treabă numai cu kinetoterapia, dar mergeți la Spital și întrebați sau căutați pe internet. Au site propriu.

Și vă spuneam de Diana. Diana este kinetoterapeută la Spitalul Sfântul Sava. Și m-a uimit. Pe lângă faptul că este foarte frumoasă și tânără, este și foarte deșteaptă. Știe meserie, nu glumă. Și mă muncește, mă pune să fac enșpe mii de exerciții, unele cu ajutorul ei, altele de una singură. Oricum ar fi, eu sunt mulțumită. Deja mă simt mai bine și sunt mai stăpână pe mine și pe picioarele mele.

Cu ajutorul ei, în câteva luni aș putea fi un om normal și sănătos. Ce bine sună. 🙂 

 

P.S. Acesta nu este un advertorial!

Advertorialele, bată-le vina

    logo-advertoriale      

        Scriu acest articol în dorința de a clarifica puțin anumite lucruri. Până de curând a fost totul bine și frumos, nu pot sa spun că de-alungul timpului am primit mari critici la adresa mea sau la adresa articolelor mele. Însă cu cât numărul advertorialelor a crescut cu atât cititorii au fost mai critici. Mulți consideră scrierea de advertoriale ca fiind o pată pentru blog, ceva nefiresc la care noi bloggeri nu ar trebui să ne pretăm. Părerile sunt împărțite, unii nu agrează deloc publicitatea scrisă și chiar destestă această formă de a face câțiva bănuți, pe unii îi lasă rece și citesc doar non-adevertorialele, iar alți sunt pro. Cei pro înțeleg foarte bine că este o mică și timidă afacere. O afacere avantajoasă atât pentru sponsor, cât și pentru advertiser, dar și pentru noi bloggeri. Sigur că noi primim o sumă modestă pentru scrierea unui advertorial. Dar cât poți primi pentru 300 de cuvinte?! Dacă bloggerul scrie mai mult, este problema lui, este alegerea lui și e liber să și-o asume.

advertoriale

         Sinceră să fiu nu știu dacă blogul meu este o varză totală, pentru că am structurat ceea ce scriu pe categorii bine stabilite, advertoriale, concursuri, citate, diverse, recenzii, recomandari de blog, filosofie, proza… etc. Eu nu l-aș considera o varză, ci mai de grabă stufos, complex… acum dacă cumva reclamele sunt în egală măsură cu articolele obișnuite, mea culpa. Fiecare dintre noi cei care scriem advertoriale nu o facem pentru că suntem morți după bani, nici din prea multă iubire pentru publicitate, ci pentru un bănuț în plus. Un bănuț cinstit, care să nu lezeze pe nimeni, un bănuț încununat de recunoașterea și de respectul advertiserilor. Advertisingul încet, încet va deveni o industrie, o industrie în care noi bloggerii ocupăm un rol foarte important. Suntem uneltele publicității, așa că rolul nostru este mai mult decât important. Prin advertorialele noastre promovăm un magazin, o firmă, niște servicii, un produs, o imagine și așa mai departe, facem reclamă acelui lucru, îl facem cunoscut și automat creștem traficul site-ului pe care îl promovăm. Blogurile oferă cele mai „dulci” optimizări SEO pentru magazine, produse, etc. Mulți dintre cei care scriem aceste advertoriale avem motivele noastre, motive ascunse, neștiute poate de nimeni, mult prea intime pentru a fi spuse… dar nu niște motive bazate pe avariție, pentru că din scris advertoriale nu te îmbogățești, dar te ajută să miști ceva, să te faci util și să fii răsplătit. Într-o lume plină de probleme și de nevoi, orice ban în plus este bine venit. Advertorialele sunt scrise de oameni simpli, de studenți, de mămici, de elevi, de șomeri, de casnice, de persoane cu probleme de sănătate, de tot felul de oameni care mai de care mai frumoși și mai dornici de a face ceva.

          Vedeți, și bloggingul acesta nu este doar un hobby, unii îl tratăm cu seriozitate, căutăm nu doar să ne facem auziți prin intermediul lui, ci și să ne afirmăm puțin, să ieșim în evidență, să tragem foloase bine stabilite de pe urma lui. Dacă nu există o lume de poveste în jurul nostru pe care să o descriem în paginilie blogului, dacă nu avem super cunoștințe de povestit, dacă nu există un talent colosal la mijloc, bloggingul își pierde valoare, într-un final se va instala plictiseala; dar cu prilejul concursurilor și al advertorialelor, bloggingul devine cumva o plăcere, o dependență; îți dorești, vrei, gândești, îți pui toată priceperea la contribuție pentru a câștiga și încet, încet, constați că bloggingul este parte din tine…

         Pentru cei care nu agrează deloc publicitatea scrisă trebuie să înțelegeți că este doar o afacere, un mijloc de a face niște bănuți. Advertorialul nu trebuie neapărat să ne reprezinte, nu trebuie musai să descrie exact ceea ce noi am purta, folosi și așa mai departe. Cum bărbații scriu advertoriale despre lenjerie intimă pentru femei, despre cosmetice, despre accesorii pentru femei, despre haine pentru femei și multe altele fără să fie gay, travestiți sau transsexuali; și noi fetele putem scrie despre gadgeturi, mașini, saloane de masaj erotic și așa mai departe fără să fim masculine sau femei ușoare. Un vizitator al blogului meu spunea: „nu advertorialul face pe om, ci omul face advertorialul” și îi dau foarte mare dreptate. Dacă de curând am scris despre masajul erotic nu înseamnă că sunt o vampă, că instig lumea la desfrâu sau că mi-am pătat talentul sau reputația pe blog. Cu un singur articol despre un subiect tabu nu poate fi ștearsă întreaga mea evoluție în blogosferă. Eu nu sunt o tipă închistată, am mintea deschisă și indiferent despre ce aș scrie, caut să îmbrac conținutul decent, imparțial, astfel încât să nu lezez și să nu jignesc pe nimeni. Și mai ales, de ce să nu scriu despre subiecte interzise doar pentru că mentalitatea umană le consideră rușinoase?! Aș vrea să arat lumii că dacă ignorăm un fenomen asta nu înseamnă cu nu există, aș vrea să dezvălui o altă față a acelui lucru. De ce reputația mea să se păteze doar pentru că am scris despre un subiect tabu?! Asta nu înseamnă că moralitatea mea este îndoielnică, sau că aș fi promiscuă, deloc. Pur și simplu abordez un subiect. Și mai e ceva, când îți arogi dreptul de a refuza o campanie, este posibil ca pe viitor advertiserul să nu te mai solicite… Dacă să spunem o femeie este prietenă cu o femeie ușoară, asta înseamnă că și cealaltă este la fel?! Adică cele care își oferă trupul fără menajamente nu au suflet sau sunt instigatoare, îndeamnă toate femeile să facă la fel?! Deloc!! Nu este neapărat. Proverbul „spune-mi cu cine te împrietenești că să îți spun cine ești” nu mai este așa valabil, cel puțin nu pentru toate cazurile. Până la urmă trăim într-o țară democrată, libera exprimare este cu adevărat liberă, iar lumea nu mai este la fel de închistată ca în trecut.  

         Așa cum Nadia face reclamă la margarină și asta nu înseamnă că mănâncă margarină în prostie, așa cum Andra face reclamă la vopsea de păr la 20 și ceva de ani, așa cum Smiley este imaginea Cosmote, CRBL la Vodafone și parcă și la pamperși, Andreea Marin la condimentul Cosmin și poate ea nici nu gătește, Emilia Popescu în reclama de la Activia și ea nu mai slăbește de câțiva ani, și exemplele pot continua… așa și eu fac reclamă la anumite produse. Dacă reclamele TV sunt acceptate și agreate, de ce advertorialele nu sunt?! Cu ce lezează omul de rând, consumatorul și așa mai departe?! Eu spun că nu îl deranjează cu nimic. Iar advertorialele sunt percepute greșit, poate că sunt multiplele fețe ale unui produs și nu niște caverne în blog… 

publicitate-online-blog-250x300

        Nu vreau să să vă conving că advertorialele sunt wow și nici nu vreau să mă justific pentru alegerea mea de a scrie advertoriale, dar poate dacă ați privi această lume a advertorialelor din altă perspectivă, poate că nu ați mai fi atât de aspri și de critici cu noi bloggerii care scriem advertoriale…