Vreau un caine Royal

        Adolf Hitler spunea: „Cu cât cunosc mai bine oamenii, cu atât iubesc mai mult câinii.”

 royal-canin-medium-junior-500x500      Avea dreptate, gândesc ca și el, câinele niciodată nu te va dezamăgi, nu te va trăda și nu te va înșela. Câinele nu-ți va cere nimic în schimb și te va iubi necondiționat, chiar dacă este neglijat, chiar dacă i se oferă puțină atenție sau afecțiune. De-a lungul vieții mele am avut 13 câini. Nu toți o dată, ci pe rând. Însă pe foarte puțini dintre ei am reușit să-i țin lângă mine până la bătrânețea lor de câini. Unii mi-au fost omorâți de mașini sau de alți câini, fioroși, alții mi-au fost furați, unii au fugit, iar alții au murit din senin. La vremea aceea, părinții mei nu își permiteau să ne vaccinăm câinii și nici să le cumpărăm mâncare bună. Ei nu creșteau cu Royal Canin, ci cu oase, ciorbă, pâine și ce mai gătea mama. Sigur că acesta nu era un stil de viață sănătos pentru un câine, însă altă modalitate nu aveam și o ogradă fără un câine, este o curte fără suflet. Mi-am iubit fiecare câine în parte, i-am îngrijit și i-am crescut cum știam eu mai bine. Ba chiar pe unii i-am luat neînțărcați, i-am hrănit cu biberonul, dormeau cu mine în pat și le purtam o grijă imensă. Într-un timp am ajuns să mă simt chiar ghinionistă, credeam că orice cățeluș care crește lângă mine, era sortit pieirii. Habar n-aveam că nu eu eram de vină, ci lipsa vaccinurilor și a unei hrane sănătoase. Pe la 15 ani am luat decizia că nu mai vreau niciun câine, mă săturam să-i văd murind sau dispăruți. Mă săturasem să sufăr pierderea lor ca și cum aș fi pierdut un frate. Am preferat să nu mă mai implic sentimental și astfel să fiu în siguranță, ferită de durere. Dar credeți că asta mi-a adus fericirea? Deloc, mă simțeam mai singură ca niciodată.

        De fapt și acum mă simt singură, încă simt lipsa căldurii unui câine. De la cățeii mei am primit iubire necondiționată și nu pot uita felul în care ei îmi simțeau fiecare stare. Dacă eram nervoasă, săreau pe mine foarte jucăuși, mă lingeau și se lipeau de mine ca într-o îmbrățișare. Când mă durea câte ceva, câinii mei mă simțeau și se așezau pe locul dureros, parcă absorbind orice urmă de durere fizică. Animalele ne simt și cel mai mult dintre ele o fac câinii. Și astăzi mă simt pustie fără un câine. Cu un câine lângă mine aș fi mai fericită, aș avea motive să zâmbesc, ar avea cine să mă facă să râd, ar avea cine să mă aline și cine să mă scoată din casă, chiar și atunci când nu aș avea chef de nimic. Sigur că un câine necesită responsabilitate, dar iubirea pe care el o oferă, este neprețuită și merită tot timpul din lume, toată grijă și toată implicarea.

      Mi-ar plăcea să îmi iau din nou un câine și sigur n-aș mai repeta greșelile din trecut, l-aș vaccina și i-aș da să mănânce numai hrană bună, hrană specială pentru el, așa cum este Royal Canin. Căci Royal Canin este un produs alimentar pentru câinii, care conține o concentrație mare de proteine îmbogățite cu vitamine, minerale și acizi grași esențiali, totul pentru a susține dezvoltarea lor echilibrată. Și astfel sunt sigură că al meu câine ar ajunge la maturitate și ar trăi alături de mine, toată viața lui. Mă simt pregătită să mă implic emoțional. Mă simt pregătită să îmi cumpăr un cățeluș pufos și drăguț. J

      Voi aveți câini, dragii mei cititori? Dacă da, cu ce vi-i hrăniți?

220x96xlogo-petpal.ro.png.pagespeed.ic.x-K0RlnSVa

Bradul mulțumirilor mele

În primul rând, mulțumesc Kanal D pentru acest prilej minunat numit Bradul Mulțumirii, pentru că mi-ai oferit ocazia de a mulțumi, în cele ce urmează, tuturor oamenilor din viața mea, și de a menționa toate lucrurile pentru care sunt recunoscătoare vieții.

Vă invit și pe voi, dragi cititori, să accesați aplicația Bradul Mulțumirii și să împodobiți ingeniosul brad cu mulțumiri pentru cei dragi; mulțumiri pentru toți apropiații voștri care deși, poate, se află la kilometrii întregi distanța, veți avea ocazia de a le face o urare, cu iz de mulțumire și cu parfum de poezie, așa cum nicio altă aplicație nu vă oferă șansa.

Bradul Multumirii

       Cui mulțumesc eu?! Iată:

Mulțumesc lui Dumnezeu că a avut grijă să mă plămădească acum 26 de ani și să mă pună măiestos în burtica mamei mele care avea numai 17 ani. Mulțumesc lui Dumnezeu că în sfârșit sunt sănătoasă, că mă veghează de sus și are grijă atât de mine cât și de familia mea. Mulțumesc Lui că niciodată nu m-a lăsat la greu și de fiecare dată când am avut un necaz, și toate ușile mi-au fost închise în nas, El mi-a deschis o fereastră prin care am trecut cu ușurință.

Mulțumesc mamei mele care mi-a dat viață, mulțumesc că m-a păstrat lângă ea deși era o tânără adolescentă la început de drum. Mulțumesc mamei pentru educația pe care mi-a dat-o, pentru toate eforturile pe care le-a făcut pentru mine, pentru toată grija pe care mi-a purtat-o, pentru toată blândețea ei, pentru sfaturile ei bune și pentru toată strădania ei acerbă de a-mi reda sănătatea.

Mulțumesc tatălui meu biologic, a cărui absență m-a făcut să fiu mai puternică, dispusă să lupt pentru ceea ce vreau în viață. Datorită absenței lui, am iubit-o mai mult pe mama. Mulțumesc lui că mi-a dat viață și îl iert pentru că a renunțat la mine înainte de vreme.

Mulțumesc tatălui meu adoptiv care m-a crescut mai ceva ca pe fata lui, mulțumesc că m-a aceeptat și m-a iubit, mulțumesc pentru tot; îi mulțumesc pentru copilăria plină de jucării pe care mi-a oferit-o, mulțumesc pentru grija și afecțiunea lui. Îi mulțumesc lui pentru toate sărbătorile fericite oferite.

Mulțumesc bunicului meu pentru înțelepciunea pe care mi-a insuflat-o. Îi mulțumesc pentru că a născut în mine dragostea pentru carte și lectură. Îi mulțumesc pentru învățămintele și povețele lui, și-i mulțumesc pentru toată dragostea și blândețea pe care o descopeream în ochii lui de fiecare dată când eram în preajma lui. Dumnezeu să îl odihnească.

Mulțumesc bunicii mele pentru bucatele minunate pe care le face, presărate cu dragoste și tradiție. Îi mulțumesc și ei pentru că m-au acceptat în viața lor, a bunicilor, când m-am născut. Deși la început am fost o supărare, în scurt timp am devenit nepoata lor favorită. Le mulțumesc că au lăsat-o pe mama să vină acasă cu mine, pe vremea când eram o bebelușă nou născută.

Mulțumesc profesorilor care mi-au pus stiloul în mână, le mulțumesc pentru toate lecțiile, le mulțumesc că mi-au dezvoltat inteligența, le mulțumesc că m-au făcut să iubesc învățătura și să înțeleg că fără carte, chiar n-ai parte. Și cu carte, toate ușile ți se deschid. Le mulțumesc profesorilor care m-au făcut să înțeleg că inteligența nativă și deșteptăciunea dobândită prin studiu, sunt cheile cu care deschizi porțile vieții și ale reușitelor.

Mulțumesc prietenilor și familiei care m-au făcut să fiu mai bună, care m-au învățat să iubesc și care m-au ajutat să înțeleg ce înseamnă dreptatea, loialitatea, altruismul și devotamentul. Mulțumesc lor că mi-au îmbogățit principiile și valorile. Și chiar dacă am comis greșeli, mi-au fost alături și m-au susținut, m-au ajutat să mă îndrept.

Mulțumesc vieții care mi-a dăruit o familie mare, frumoasă și unită. Mulțumesc pentru toate oportunitățile, mulțumesc pentru toate reușitele și mulțumesc chiar și pentru piedicile pe care le-am întâlnit de-alungul timpului. Aceste piedici și opreliști m-au făcut să-mi doresc cu ardoare să reușesc în viață, m-au făcut să fiu mai puternică, mai determinată, mai luptătoare, mai ambițioasă și mai conștientă de adevărata valoare a vieții.

Mulțumesc Universului care a conlucrat mereu în favoarea mea, mulțumesc pentru tot norocul pe care îl am. Mulțumesc că nu mi-am pierdut niciodată forța și speranța. Mulțumesc că în ciuda oricărui necaz încă rămân pozitivă și capabilă să găsesc soluții.

Mulțumesc blogosferei care m-a adoptat ca pe o fiică talentată. Mulțumesc ei, pentru că datorită blogosferei am o voce, m-am făcut auzită, mi-am dezvoltat creativitatea și talentul literar. Și-i mulțumesc blogosferei că m-a introdus în lumea magică și inspirațională a publicității. Mulțumesc blogosferei că mi-a îmbogățit cunoștințele și mi-a dat ocazia să interacționez cu oameni minunați, de la care am învățat multe. Blogosfera m-a făcut blogger. Iar bloggeri pe care i-am cunoscut mi-au devenit prieteni buni pe umărul cărora am plâns și am câștigat nopți albe pline de veselie.

Mulțumesc cititorilor mei fideli, datorită lor am crescut și am devenit o bloggeriță citită și populară. Datorită lor mi-am perfecționat stilul, pentru că nu am fost numai lăudată, ci și foarte criticată. Le mulțumesc tuturor.

Mulțumesc sponsorilor și organizatorilor care au pus la cale competiții, campanii și concursuri demne de toată lauda. Le mulțumesc că mi-au dat șansa să particip și eu, le mulțumesc că au crezut în mine, că m-au premiat și m-au lăudat de fiecare dată când am meritat. Mulțumesc pentru toate premiile minunate pe care le-am câștigat, lucruri pe care, poate, nu aș fi reușit să mi le cumpăr în viața de zi cu zi. Mulțumesc tuturor, pentru fiecare premiu, dar și pentru că m-au ajutat să evoluez ca blogger.

Mulțumesc Kanal D mai ales pentru Serialul „Suleyman Magnificul” pe care îl urmăresc în fiecare luni și marți. Sunt cea mai mare fană și tare mult mi-ar plăcea să-l difuzați măcar de luni până joi. Și mulțumesc că i-ați angajat pe Liviu Vârciu și pe Ana, tare frumoși și amuzanți mai sunt. 🙂 Roata Norocului este cea mai tare emisiune. Frumos din partea voastră că ajutați familiile defavorizate și oamenii bolnăviori, cu prilejul acestei emisiuni.

Mulțumesc mie că mi-am păstrat zâmbetul pe buze și veselia!

       Mulțumesc tuturor!

       Sărbători fericite!

       Îmi place Kanal D! 🙂

Imi place Kanal D

Coversație despre singurătate

–          Ce te îngrijorează?!

–          Singurătatea…

–          De ce?

–          Mi-e frică de ea…

–          Păi de ce?

–          Așa… nu știu… mă tem…

–          Dar în singurătatea nu îți poate face nimeni rău. Nu e nimeni pe lângă tine care să îți pericliteze liniștea.

–          Tocmai… mă tem că nu va fi nimeni lângă mine, mă tem că mă va înghiți liniștea. Mă tem că tăcerea îmi va striga în urechi înfiorător.

–          Nu știi să trăiești în tăcere?

–          Nu știu să trăiesc singură, nu sunt făcută pentru o viață solitară.

–          Și totuși te temi de singurătate. Iubești atât de mult oamenii?

–          Tocmai… nu prea. Le găsesc adesea defecte… n-aș vrea, dar sunt prea selectivă.

–          Înseamnă că te iubești prea mult pe tine.

–          Probabil.

–          Iubindu-te prea mult pe tine, uiți să-i mai iubești pe ceilalți. Uiți să îi prețuiești, să le oferi timp, afecțiune și atenție. Tu doar aștepți atenția altora, nu o și oferi.

–          Cam așa este… aș vrea să mă schimb.

–          Iubindu-te doar pe tine, îi îndepărtezi pe ceilalți și astfel singurătatea te îmbrățișează. Cum poți detesta singurătatea, când nu prețiuești oamenii?!

–          Nu știu… probabil într-o altă viață am fost prințesă.

–          Și totuși și prințesele cunoșteau adorația și respectul… dincolo de servitori, erau și oameni.

–          Mi-e greu…

–          Schimbă-te, fă ceva cu tine! Ești egoistă!

–          Știu…

–          Singurătatea nu alege după statutul social, ci după sufletul și comportamentul oamenilor. Dacă vrei să fii iubită – iubește! Dacă vrei să fii apreciată – apreciază! Dacă vrei să primești afecțiune – oferă afecțiune! Dacă vrei să fii înconjurată de oameni buni – înconjoară oamenii cu bunătatea ta! Dacă vrei să primești – dăruiește! Dacă vrei să fii respectată – respectă. Asta este viața… o viață frumoasă… Altfel te vei pierde pe drum și-i vei pierde și pe cei la care ții…

www.ortodoxia.md

Nu otrăvi

    www.trilulilu.ro

         Îl iubești, nu te iubește. Și-ai face orice ca să îl cucerești. Dar oricât te-ai strădui, oricât ai încerca, nu-i stârnești iubirea. Încerci să îi oferi o dragoste dezinteresată, să-l iubești necondiționat, dar constați că fiecare gest de afecțiune pe care îl faci, el îl resimte ca pe un strop de otravă. Căci iubirea celui pe care nu-l iubești ustură, doare, enervează și incomodează. Oferi gratuit, dar primești și mai multă distanță. Și greșești crezând că momentele lui de amabilitate te-au adus mai aproape de inima lui. Tu crezi că orice amabilitate este o încurajare, dar uneori nu e decât puțină toleranță, poate din milă, poate că înțelege ce înseamnă să iubești și să nu fii iubit. Dar nu te mai încrede în fiecare zâmbet, în fiecare îmbrățișare și în fiecare mângâiere de obraz… poate nu e dragoste, poate e doar prietenie.

        Nu îl mai copleși cu dragostea ta, îl sufoci, îl faci să se simtă rău și să te evite. Ai demnitate, dacă n-ai stârnit dragostea de la început, rar să o naști pe parcurs. Oferă-i libertate, nu-l mai îngrădi cu rugămințile tale. E greu, știu… cu toții am trecut prin asta cândva. Însă dragoste cu sila nu se naște și decât să speri, să trăiești într-o lume iluzorie… mai bine privești mai atent în jurul tău. Poate că pe acolo pe undeva, stă ascunsă o inimă ce și-ar da viața pentru tine. Ni se întâmplă de multe ori să ne îndrăgostim de persoane nepotrivite, sunt ca niște lecții în viața noastră, ne inițiază în drumul vieții și sunt meniți să ne facă să fim mai buni. Așadar, învață-ți lecția, nu persista în prostie… nu insista într-o dragoste care nu-i menită să fie pentru tine. Nu otrăvi, dragostea e pentru doi. Și dacă unul e absent, te lupți cu morile de vânt. Nu mai lupta, resemnează-te, căci acolo undeva se află sufletul tău pereche.

        Nu otrăvi, așteaptă să întâlnești iubirea aceea împărtășită, demnă și înălțătoare! 

Ai uitat vara?!

  www.dragosasaftei.ro

       Ai uitat cumva vara? Ai uitat cum arată soarele pe cerul senin? Ai uitat cum miros florile? Ai uitat căldura și afecțiunea? August te-a luat cu el și te-a răpit în ultima zi de iulie, a furat din tine toată căldura, toată senintătatea și toată sinceritatea. Și a lăsat în urmă, o femeie frumoasă, dar rece ca gheața. Te privesc și te văd ca pe un trandafir prins într-un sloi de gheață. De ce? Ce s-a întâmplat cu tine? Unde ți-e zâmbetul? Unde ți-e veselia? De ce-ți sunt degetele atât de reci și de inerte… ai duritatea unui mort, și nu-mi vine să cred ce simt văzându-te. Unde ți-e moliciunea cărnii, unde ți-e paloarea din obraji? Cine te-a transformat din ființă în stafie. Te văd prin casă și uneori mă sperii, parcă ai fi un strigoi care mă bântuie. Nu-mi dai pace, nu mă lași, dar nici nu mă vrei.

        Cu cât e mai mohorât afară, cu atât ești mai tristă. Vezi goliciunea copacilor gârboviți? Parcă aș zări în ei sufletul tău. Oare ce l-a atrofiat? Ce a făcut să se usuce atât de violent o inimă ce nu de mult mustea-n iubire? Astăzi băltește în venin și cred că te doare. Dar fă ceva! Ai milă de noi, îmi vreau iubita înapoi! Nu pot să mai aștept, sunt tânăr, sunt plin de viață, am nevoie de tine așa cum erai o dată. Ajută-mă să te ajut, lasă-mă să te iubesc, dă-mi voie să te învăluiesc cu afecțiunea mea. Căci fără tine iarna-i mult mai rea, zăpada nu-mi mai place, și frigul rău mă arde.

        Suntem singuri în doi, dormim împreună, însă în patul nostru este o barieră de netrecut. Mi-e frig fără tine, pielea mea tânjește după atingerea ta. Te-aș săruta cu foc și patimă, dar știu că nu-mi dai voie… te chem iubita mea, vino din nou în brațele mele, lasă-mă să te dezmierd… mi-e atât de dor de tine…

Ești frumusețe nemărginită

viseeeee.bule.ro

Ai nestemate în priviri,

Și cât de bine îți mai stă.

Smaraldul ochilor tăi,

Se potrivesc perfect buclelor aurii.

Dacă n-aș ști că-s smaralde,

Aș crede că ai diamante-n loc de ochii,

Atât de tare-ți strălucesc,

Și-atât de mult te luminează,

Încât orice privire-ai arunca,

Îmi pare parcă de ai scânteia

Văpăi întregi și pasionale de iubire.

Ai sufletul cald de-atâta sinceritate,

Obraji-ți sunt plini de afecțiune.

Ești de o frumusețe nemărginită,

Orice splendoare piere în preajma ta.

Și nicio lacrimă n-ar trebui să-ți pângărească fața,

Orice durere ar fi prea mult pentru ființa ta.

Doar pentru că ești bunătatea-ntruchipată

Și n-ai în tine nicio urmă de urât.

Virtuțile îți sunt veșminte,

Calitățile îți sunt podoabe,

Faptele tale bune stau mărturie.

Ai viața veșnică-nainte,

Ai nemurirea la picioare,

Căci niciun om atât de bun ca tine

Nu moare, nici nu ofilește-n viață.

Lasă-mă să-ți ating obrazul,

Să simt dumnezeirea,

Nu te divinizez, ci doar te văd așa cum ești,

O ființă perfectă, desăvârșită,

Plămădită din mâinile lui Dumnezeu!

Inocența

        3257

       Mai crede cineva în vise? Mai crede cineva în inocență? Sunt în căutarea inocenței. Caut un om inocent, o ființă care să fi trecut de anii copilăriei și care să-și fi păstrat în inimă și pe chip măcar un strop de inocență. Caut acea persoană curată la suflet, căreia să nu-i pot reproșa nimic. Care să nu deranjeze nici măcar cu un gest sau o privire. Caut acea ființă simplă, izbitor de simplă și suavă pe care să o pot asemăna cu un câmp de flori într-o zi de mai. Caut inocența acelui om care să emane căldura și puritate sufletească, acel om nepătat de dorințe ambițioase, acel om căruia nu-i trebuie bani ca să fie fericit, acel om care înțelege dragostea mai presus de poftele carnele, acel om care cu un simplu zâmbet să-mi însenineze întreaga zi. Poate fi cea mai naivă și mai ignorantă persoană din lume, atâta timp cât mintea îi este învăluită de o înțelepciune aparte, atâta timp cât încă mai crede în bunătatea oamenilor, atâta timp cât încă mai crede în nevinovăția și în frumusețea omenirii.

      Caut inocența într-o ființă care nu are nevoie de haine scumpe, de machiaj strident sau de accesorii pompoase pentru a-mi demonstra frumusețea și calitățile sale virtuoase. Caut simplitatea omului inocent, poate că îl vreau în viața mea tocmai pentru mediocritatea nevinovată și dulce de care dă dovadă. Pentru că inocentul nu-și dorește succes, își dorește împlinire sufletească și uniune în dragoste. Pentru el valorile materiale nu au sens, trăiește din dragoste și pentru iubire. Se hrănește cu afecțiune, își potolește setea cu pocalul sărutărilor sincere și își exercită voința și puterea făcând bine, construind frumos, creând dragoste eternă.

        Ochii mă ard și mă dor, își doresc atât de mult să privească o ființă candidă, să se desfete în imaginea acelei persoane neprihănite. Căci inocentul are mintea feciorelnică, știe de existența răului dar nu-l bagă în seamă, știe că poate folosi unelte întunecate în viață, poate minți, poate seduce, poate manipula, dar nu o face… castitatea sufletului său vine din interior, din sine, din însăși naturalețea firii sale. Ador sfiala unei femei inocente, nimic nu poate fi mai frumos și mai dulce decât pudoarea unei femei… dragostea naște inocență și inocența naște fără tăgadă dragostea. În iubire orice atingere pare virgină, fiecare sărut pare primul și poate ultimul, orice gest de tandrețe este inocent și oferit din tot sufletul… oferit tocmai din nevoia aceea nevinovată de a iubi. Inocentul nu tânjește neapărat să fie iubit, menirea lui este să iubească, să ofere, să dăruiască și să se dăruiască.

        Caut acea ființă serafică, ruptă din soare, născută din marea iubirii și crescută în pură virtute… vreau să-i simt smerenia, mireasma pură, adierea de mărgăritare din păr, frumusețea neîntinată, să-i ating cu sfială obrazul nepătat, să-i sărut pleoapele imaculate și să renasc în privirea ei ingenuă, să mă mângâie cu zâmbetul său nevinovat.

        Caută în lume o singură dovadă de inocență, caut un om…

Bărbatul alunecos

73897_tm_rlauren12f_122_311lo1

N-am să înțeleg niciodată tipul acela de bărbat care nu știe să refuze o femeie. Care deși este perfect conștient că nu se va putea îndrăgostit niciodată de ea și n-o va putea iubi, el totuși n-o îndepărtează. Bine, da, decât în cazul în care nu o place de nicio culoare, atunci într-adevăr poate fi chiar dur. Dar atunci când există o oarecare chimie, bărbatul este dispus să joace câteva acte… să vadă cum e, să experimenteze, să se documenteze și să mai adauge încă un nume pe listă. Dar deși știe foarte bine că femeia nu este pentru el, acesta continuă să țină o anumită legătură chiar și după ce a gustat ”desertul”. Dar nu doar pentru sex, ci din prea multă dragoste pentru ei înșiși.
                 Bărbaților le place să fie adorați și să fie iubiți chiar dacă nu iubesc, să fie primiți cu afecțiune, cu tandrețe, să li se dea atenție… vor să primească dar nu sunt în stare să ofere mai mult decât ceea ce lasă în așternut. Decât o ușoară sudoare, mirosul parfumului pe pernă și un pat de-a valma, asta oferă. Pasiune de moment… bine, să nu credeți că generalizez, dar sunt aproape sigură că ați avut măcar o dată în viața voastră o femeie care vă iubea mult, dar pe care n-o iubeați și cu care totuși nu ați rupt legătura tocmai pentru că vă făcea să vă simțiți speciali și importanți.
 Mă întreb, dacă totuși femeia respectivă vă face atât de mult bine și vă iubește sincer și din tot sufletul, vă tratează regește, atunci de ce este de neiubit?
                Da, știu, inimii nu îi poți dicta. Dar cum poate purtătorul unei inimi atât de pretențioase să petreacă timp și să facă sex cu o femeie pe care n-o iubește? Doar confort, atracție fizică și potrivire în pat? Dar oare adevăratele iubiri durabile nu se nasc tocmai din această stare de bine și de calmitate sufletească? Iubirea se naște numai din pasiune nebună?! Ar trebui să vă dea puțin de gândit dragilor…
               Până la femeia cu care se căsătoresc și cu care se simt împliniți deplin, acești bărbați alunecoși își găsesc refugiul lângă femeia care îi iubesc atât de mult. Și aleargă din când în când după amețita pe care o iubesc ei, dar care ori nu le dă atenție, ori se folosesc de ei. Genul acesta de bărbați râzgâiați adoră să fie iubiți dar să nu iubească. Iar nefericitele care îi iubesc se mulțumesc cu firimiturile lor, cu vorbele frumoase aruncate în pat sau cu momentele dulci în care ei sunt mai deschisi. Se simt bine lângă femeia respectivă, se hrănesc cu dragostea ei, își încarcă bateriile, petrec momente frumoase, dar cu toate acestea se folosesc și atât. Poate că intențiile lui nu sunt meschine, dar dacă nu o poate iubi, n-ar fi mai bine să o lase să plece? Pentru că ea inevitabil își face speranțe, speră că într-o zi minunată el va realiza că o iubește. Uneori se întâmplă, alteori acea zi nu vine niciodată… Genul acesta de relație aduce multă suferință în viața bietelor femei, dar sunt blege că acceptă așa ceva. O femeie simte când este sau nu iubită…
           Bărbaților, nu mai fiți alunecoși și hotărâți-vă la o femeie. Să guști din toate fructele te transformă dintr-un alunecos într-un nemernic. Cum îți place să fii măgulit și iubit, învață și să oferi. Uneori dragostea se află chiar lângă tine!

 

 

Articol scris de Gheorghe Alina

Pe drumul nesiguranței…

    2812cuplu-1    Preț de câteva secunde ochii lor făcură dragoste… deși nu îndrăzneau să se apropie mai mult unul de celălalt, se priveau cu o pasiune și un dor greu de imaginat. Amândoi erau mistuiți de același chin, aceeași poveste de dragoste împărtășită, spulberată. Deși acum se văzuseră întâmplător, distanța și depărțirea îi făcură să se caute neîncetat. Niciunul din ei nu avusese liniște în acest răstimp, se simțeau goi și pustiiți… însă orgoliul și lupta pentru ”dreptate” fuseseră mai puternică decât iubirea lor.

      Trecuseră deja trei săptămâni în care nu se mai văzuseră, iar acum în holul acela rece al Băncii Naționale, între zeci de persoane agitate se mângâiau din priviri. El începu să își croiască drum printre persoane până la ea. În momentul acela Valeria se speriă teribil… n-ar fi știut cum să reacționeze, n-ar fi știut ce să îi răspundă… nu era momentul să lase de la ea, nu vroia să mai lase de la ea. Îl iubea nespus și ar fi făcut orice pentru el, dar deja era prea mult… încercările lui de a o schimba, o răneau profund. Nu înțelegea de ce?! Deși Patrick se îndragostise de ea așa exuberantă, deschisă, vesela și efervescentă… de ce acum vroia să o schimbe?! De ce acum nu mai era de ajuns felul ei colorat de a fi?! De ce spunea mereu că își dorește pentru el o femeie mai ponderată?!… când ceea ce îl făcuse să o iubească era extravaganța sentimentelor și manifestărilor ei. Fusese în viața lui un vulcan de fericire, însă o dată cu trecerea timpului el încercă din ce în ce să o facă să devină mai matură, mai serioasă, mai responsabilă… Ceea ce nu știa el este că ea era de o seriozitate ieșită din comun în dragostea lor, maturitatea cu care îl iubea pecetluia o dragoste pentru totdeauna, iar responsabilitatea relației lor nu o speria deloc, ba chiar se simțea împlinită alături de el. Prin modul ei jovial și acid de a fi, întreținea flacăra vie. Toți din anturajul lor o iubeau, toate fetele își doreau să aibe o fărâmă din personalitatea ei; iar bărbații de obicei visează câte o viață întreagă la o astfel de femeie… frumoasă, deșteaptă, veselă, sexy… 

     Însă Patrick se temea. Se temea să nu o piardă, știa că are o iubită perfectă și mai știa că afară, în jungla urbană, erau o mulțime de bărbați cu mult mai deosebiți lui. Și n-ar fi vrut s-o piardă, n-ar fi vrut ca într-una din zile să îi spună: ”știi Patrick, m-am plictisit, ești plictisitor, nu mă mai amuzi, nu mă mai mulțumești… tu prin felul tău de a fi, calm, m-ai plictisit teribil… m-am îndrăgostit de altcineva!” Acestea erau cuvintele care îl bântuiau de la o vreme. Când au început să iasă împreună el era destul de nedumerit cum de o fată ca Valeria, atât de minunată, ieșea cu el. Un ins aparent banal, cumințel, sufletist, galant, însă foarte metodic; un tip care nu și-ar fi asumat riscuri, căruia îi plăcea să trăiască sigur și nu periculos. 

       Valeria îi explicase în nenumărate rânduri că decepțiile anterioare din viața ei îi schimbase percepția despre bărbați… nu mai căuta masculi feroce, nu căuta teribiliști care să se dea în spectacol. Ea își dorea un bărbat cu suflet de artist. Iar el întrunea tot ce își dorise ea vreodată. Liniște, sensibilitate, iubire adevărată, siguranță, afecțiune, statornicie… calități pe care nu le întâlnești la tot pasul. Dar Patrick se simțea nesigur, credea că nu se ridică la nivelul ei. Lucrurile nu îi merseseră prea bine în pictură,  tablourile lui nu se mai vindeau ca altă dată… iar ea la douăzeci și nouă de ani, era o femeie de succes, cu o funcție importantă într-un trust cunoscut. Dar Valeria nu privea lucrurile așa… îl vroia pe el, să se dăruiască unul altuia într-o iubire de vis, într-o iubire de poveste care să țină toată viața.

   Cu timpul Patrick începu să devină suspicios, începu să fie gelos, îi sugera cu ce să se îmbrace, se supăra când ea ajungea târziu acasă de la câte o ședință, devenea bănuitor dacă o vedea prea veselă în preajma vreunui prieten de-al lor… tot ceea ce făcea ea lui i se părea deplasat, o ofensă la adresa lui. Și îl frustra, reușitele ei îl frustrau. O iubea și se bucura pentru ea, însă avea momente când se simțea un ratat în calea ei… un trecător care o va conduce în final spre bărbatul vieții ei. Habar n-avea cât de mult se înșela. Și într-un final, într-una din serile când ea întârzie acasă, mai mult decât de obicei, Patrick bău peste măsură. Când ea ajunse, el era deja beat criță… de cum o văzu începu să îi reproșeze vrute și nevrute, o insultă și o izgoni definitiv din viața lui, îndrugându-i ca motiv infidelitatea. Din acea seară ei nu mai vorbiseră…

      Văzându-l cum se apropie de ea printre oameni, Valeria ieși grăbită din bancă însă el o prinse din urmă la colțul străzii. O luă ușor de braț să o oprească… stătură așa tăcuți unul în fața celuilalt câteva minute. Ei îi dădură lacrimile, i se părea mai frumos ca niciodată… îl simțea dărâmat, trist… știa că și lui îi fuseseră dor de ea, la fel cum îi fusese și ei de el. Apoi dădu să plece…

          Valeria, te rog, nu pleca. Vreau să vorbim.

          De ce Patrick?! Ce să mai vorbim?! Ai fost destul de clar… mi-ai spus că te înșel, că ceea ce fac mai bine este să te fac pe tine să suferi, m-ai jignit, m-a durut… cum ai putut?!

          Am fost un prost! Te rog, hai acasă să vorbim, vreau să îți explic ce-a fost în sufletul meu. Dar să știi că am înțeles că am greșit, am înțeles că doar eu sunt de vină, nu tu. Tu ești perfectă.

          Patrick, nu mai merge relația asta, tu nu ai încredere în mine. Fără încredere ne chinuim unul pe celălalt.

          Ba am încredere în tine, de mine sunt nesigur! Haide vino te rog, dă-mi șansa să îți explic… apoi poți pleca liniștită, nu te voi mai deranja.

Se urcară împreună în primul taxi care le ieșiseră în cale… jumătatea de oră până acasă păru o eternitate. Ei i se scurgea câte o lacrimă în colțul ochiului, iar el o privea simțindu-se ca un mizerabil, ca cel mai mare mizerabil.

Sus era o dezordine de nedescris, scrumiere pline cu mucuri de țigare, căni murdare de cafea… o carte mânjită de vopsele și două tablouri acoperite cu cearșafuri. El nu mai pictase de mult… se bucură în sinea ei când văzu că începuse să picteze din nou.

           Valeria se așeză în fotoliul de la geam, își aprinse o tigară și privea pe fereastră Bucureștiul aglomerat.

          Spune Patrick, te ascult.

          Valeria, îmi pare rău, să știi că nu tu ești problema, eu sunt. Mă simțeam trist, eram nemulțumit că nu mai reușesc să pictez, eram îngrozit că n-am reușit să vând niciunul din vechile tablouri… iar tu, tu ești o femeie de succes, tu câștigi cât pentru o familie întreagă. Eu nu produceam nimic. M-am temut că nu voi mai fi de ajuns pentru tine, m-am temut că va apărea alt bărbat care să îți ofere mult mai multe decât mine. Eu sunt nesigur, tu ești frumoasă, toți bărbații râvnesc la o femeie ca tine, ești deschisă, deșteaptă, ești sexy și amuzantă. Eu nu par decât un șobolan. Nu mă ridic la înălțimea ta. Când am văzut că ajungeai din ce în ce mai târziu am crezut că altcineva te-a prins în mreje… am crezut că sfârșitul meu se apropie. Și n-am vrut să-ți fie greu să mă părăsești. Am vrut ca eu să fiu nemernicul și tu să îți poți trăi viața în voie. Să rămâi același suflet liber și vesel.

          Bună părere ai tu despre mine Patrick!! Foarte bună. Ești un cretin! Asta ai înțeles tu în trei ani de relație?! Că banii contează pentru mine?! Așa slabă mă crezi încât să mă îndragostesc de unul și de altul?! Uite ce este, iubirea pentru mine nu este ca o răceală care trece și vine. Eu am ales să te iubesc pe tine, pentru sufletul tău nobil, pentru că ești un artist. Dar scuză-mă că îți spun, ești un pictor desăvârșit, însă nu mai dai viață picturilor tale de frică, ești nesigur până și pe arta ta. Ne potrivim, ne completăm… dacă erai ca mine nu ne-am fi atras… ceea ce nu am eu ai tu și invers. Cine mama dracului ți-a spus ție că eu vreau un bărbat cu bani?! Sau că vreau un tip superficial care se iubește doar pe sine. Eu te-am vrut pe tine, te vreau pe tine… însă tu singur ne pui piedici, tu cu temerile tale. Să știi că n-am să mă schimb într-o Betty cea urâta doar ca să fii tu liniștit. Te-ai îndragostit de mine așa, așa voi fi până la final. Pe mine seriozitatea acută mă întristează… nu pot să mă prefac. Asta sunt! Sunt colorată! Înainte îți plăceau culorile… acum te temi de ele?!

          Nu mă mai tem, am înțeles tot… vreau să îmi colorezi din nou viața Valeria. În astea trei săptămâni am înțeles că ești femeia vieții mele, muza mea. Am vrut înainte să te recâștig să mă remontez, să mă pun pe picioare. Peste o lună voi avea o expoziție, deja am vândut cinci din tablorile mele, dar proprietarii le vor primi după expoziție. Mai am de terminat alte două tablouri. Încep din nou să fiu recunoscut. Și totul datorită ție… plecarea ta m-a trezit din amorțeală. Te rog, vrei să ne mai dăm o șansă?!

          Meriți Patrick?!

          Poate că nu merit dar te iubesc al dracului de mult!

Iar Patrick se apropiă de ea și îi sărută buzele cu o foame pe care o resimțise acut în ultimele săptămâni. În sfârșit erau din nou fericiți, în sfârșit dragostea lor se reîntregise într-un singur suflet indivizibil.   poze-indragostiti-ultimul-sarut_e32d9a6253e17b

Poveste scrisă de Gheorghe Alina