Inghesuiti…

        Am început să nu mai avem loc unii de alții. Am început să ne privim unii pe alții ca pe niște inamici. Am început să ne urâm, să ne detestăm și să ne vorbim pe la colțuri. Am început să ne bârfim. Am început să ne invidiem. Ne-au prostit banii, premiile, câștigurile și faima.

PR-ul-personal-sau-cum-sa-iesi-din-multimeBlogosfera a devenit un câmp de luptă. Libera exprimare nu mai este aceeași. De la a ne exprima liber, am trecut linia fină și-am început să ne jignim. Ne scoatem ochii unii altora. Ne evidențiem defectele unii altora. Ne înjosim și ne discriminăm unii pe alții. Când am ajuns așa? În urmă cu trei ani blogosfera nu era așa. Aveam loc cu toții, nimeni nu invidia pe nimeni și nimeni nu se certa cu nimeni. Era spațiu suficient, oricât de talentat sau netalentat era fiecare. Ne sfătuiam, ne criticam astfel încât să evoluăm cu toții. Jignirile nu-și aveau locul și nimeni nu era pus la zid. Pe vremea aceea nimeni nu era executat public, așa cum nu existau „criminali” care să curețe „mizeria”. De ce? Pentru nu exista mizerie. Nimeni nu avea nerușinarea de ridiculiza pe cineva. Nimeni nu îndrăznea să se pună mai presus de ceilalți. Nu era vorba de indiferență, ci de educație și bun simț. Fiecare își vedea de ale lui. Fiecare știa despre el însuși că are câte un cusur, de aceea nimeni nu își permitea să critice pe altcineva. Totul era mai liniștit și mai calm.

Pe vremea aceea nu erau competițiile de astăzi, nici premiile de astăzi. Poate că erau mai mari sau uneori prea mici, dar scandal… scandal nu făcea nimeni, fiecare își accepta înfrângerea, așa cum victoria și-o asuma cu bucurie. Am devenit calici, căutăm „urâtul” în orice articol, când de fapt ar trebui să vedem frumosul și esența fiecărui articol. Unii scriem mai prost, alții mai bine. Unii avem cultură generală, alții mai puțină. Unii au rămas în urmă cu gramatica, alții sunt la zi. Vrem o blogosferă curată, fără greșeli, de niciun fel. Dar până la urmă, blogosfera este un spațiu gratuit în care fiecare poate să scrie oricum și oricât.

      Nu sunt de vină cei care câștigă, nici măcar cei care pierd, dacă este cineva vinovat, este cel care oferă un premiu nemeritat. Dar de ce să sărim unii altora la gât? De ce să ne înjosim? Acolo sus este un Dumnezeu care va echilibra tot timpul balanța. Nu există dreptate absolută, cum nu există pădure fără uscăciuni. Printre câștiguri meritate, se află și unele mai puțin meritate. Dar poți să știi ce apreciază fiecare? Poți să știi ce-a avut el și tu nu? Cred că mai ține și de noroc, de karmă… știu că sună idiot ceea ce spun, dar oricât ar fi de clar un concurs, oricât ar fi brieful de bătut în cuie, fără un gram de noroc, nimic nu iese.

        M-am ofticat  și eu, te-ai ofticat și tu la rândul tău. Să rămâi cu capsa pusă pe cineva sau ceva, nu este o soluție. Cea mai bună atitudine este să mergi mai departe. Timpul le va așeza pe toate. Timpul îl va separa pe cel merituos de cel incapabil. Să-ți faci dreptate singur, este ca și cum te-ai lupta cu morile de vânt. Ai pierdut, mobilizează-te și fii mai bun! Demonstrează că poți fi mai bun!

Anunț Important!!!

    Litere Stacojii 3     

           Dragii mei, dintre cei care mă citesc, mă urmăresc și poposesc aici cu plăcere am un ANUNȚ IMPORTANT de făcut. Cu norocul unor campanii câștigate dar și cu ajutorul lui Vlad Web Design am reușit să trec pe domeniu propriu. Vlad mi-a făcut tot ceea ce înseamnă în prezent Litere Stacojii pe domeniul propriu, el este responsabilul unui site atât de frumos și căruia vreau să îi mulțumesc foarte mult.

           Pe lângă acest blog wordpress care va rămâne activ în continuare și pe care voi scrie cu aceeași plăcere, se adaugă Litere Stacojii pe domeniu propriu, dar am mai dat startul încă unui blog care se adresează cu precădere tinerilor și adolescenților de pretutindeni, Adolescenți Senzaționali.

           Pe Litere Stacojii WordPress voi posta în continuare articolele cu care v-am obișnuit deja, Litere Stacojii pe domeniu propriu va avea caracter literar și filosofic, aici veți găsi proză scurtă, povești, nuvele, versuri libere, cugetări filosofice și multe altele. Iar pe Adolescenți Senzaționali voi trece în revistă tot ceea ce ține de tineri, problemele lor, bucuriile lor, răspunsuri la întrebările lor fără răspuns și multe altele. Pe parcurs vom crește împreună. Deci în paralel voi merge cu toate cele trei bloguri pe care voi scrie articole, bineînțeles, diferite.

         Știți că se apropie recalcularea PR-elor de către Google, la sfârșitul lunii iunie, de aceea vreau să vă rog din suflet să îmi adăugați cele trei bloguri la BlogRoll pentru a obține și eu PR la ele. Răsplata mea pentru voi este că și eu la rândul meu voi trece toate site-urile voastre pe toate cele 3 bloguri ale mele. Și dacă vă hotărâți să bifați și follow blog, cu atât mai bine.

 

IMPORTANT!!!

 

         Și în plus promit pentru cei care mă vor adăuga la BlogRoll să fac și un articol publicitar aici, pe acest blog, despre site-ul pe care îl doriți voi. Voi face câte o reclamă pe zi în ordinea în care m-ați adăugat pe site-urile voastre începând cu data de 1 IULIE! Țin să precizez că este posibil să mi se dea pe acest blog PR 3 sau chiar 4.

        După ce îmi adăugați site-urile la BlogRoll lăsați un comentariu aici de genul ”done” sau ”gata”, verific, apoi eu o să scriu despre voi, cu link, cu fotografie, într-un articol de minim 400 de cuvinte despre un blog dorit de voi. După ce scriu, vă anunț negreșit!

       NU UITAȚI ADĂUGAȚI ÎN BLOGROLL:

Litere Stacojii WordPress, Litere Stacojii Domeniu Propriu și Adolescenți Senzaționali.

 

Vă mulțumesc enorm și sper că veți dori să colaborăm.

Vă pup!!!

 

Cu drag, Alina.  

Blogul Mămica mea, pentru toate mămicile talentate

    mama-si-copil-7_dd91b5a704df9a

           Astăzi vreau să anunț mămicile din toată România că a fost creat un blog special pentru ele, http://www.blog.mamicamea.ro. Blogul Mămica Mea este o platformă unde mămicile pot publica articolele pe care le doresc, pot povesti ceva din viața lor ca mămicuțe, pot povesti despre copii lor, despre problemele cu care s-au confruntat, pot împărtăși experiențe, idei, pot da sfaturi și recomandări și pot publica astfel orice alte informații doresc să le împărtășească și celorlalte mame.

           Avantajele acestui blog sunt multiple, în primul rând povestești ce ai pe suflet și împărtășești lumii experiențele vieții tale și astfel vei avea un loc numai al tău în care să îți manifești sentimentele și trăirile. Apoi pentru că este la modă să scrii, dar și pentru că poți câștiga bani în urma articolelor publicate pe Blogul Mămica Mea.

         Dacă articolele tale sunt apreciate de cititori, dacă atragi cititori noi și astfel talentul tău este recunoscut, atunci poți fi selectată să faci parte din echipa de editori mămicamea.ro și să fii plătită pentru asta.

        Așadar fii o mămică cool, fă-ți cont pe Blogul Mămica Mea, loghează-te, scrii articolul, trimiți articolul echipei, apoi el va fi aprobat și publicat de administrator. Pentru că la început ele trebuiesc verificate pentru că vor să evite publicarea unor articole necorespunzătoare.

        Așa că dacă tot stai acasă și îți îngrijești puiuțul, ai mult timp liber și o mulțime de evenimente demne de a fi scrise, eu zic să nu ratezi șansa de a scrie pe Blogul Mămica Mea.

       Mult succes!

De ce scriu?!

            scris

            De ce scriu?! Aceasta chiar că este o întrebare demnă de luat în considerare… mereu m-am întrebat. Și cum am văzut că un astfel de articol este publicat pe mai toate blogurile, am zis de ce să nu răspund și eu acestei întrebări.

            Scriu pentru că îmi place, dar nu mi-a plăcut dintotdeauna, în timpul școlii era un of pentru mine să scriu comentariile interminabile la Limba și Literatura Română. Mi-am zis pe vremea aceea că nu voi mai pune niciodată mână pe un stilou după terminarea liceului. Am zis eu așa, am copilărit încă un an după absolvirea bacalaureatului și m-am înscris la facultate. La facultate am scris cât pentru 12 ani de școală… o altă corvoadă pentru mine. Însă a început să-mi placă, am început să acumulez cunoștințe care îmi erau dragi și simțeam nevoia să le împărtășesc și altora. În cercul meu de prieteni nu prea puteam discuta despre ceea ce îmi plăcea mie mai mult… sunt niște suflete ancorate în prezent, iar eu, prea gânditoare pentru gustul lor. Am zis apoi să dau drumul unui blog, poate aveam să reușesc să mă fac auzită. Și am avut succes. Vorbele mele cântăreau, articolele mele erau citite și m-am gândit, acum știu de ce scriu.

          Îmi place să scriu pentru vocea puternică pe care mi-o conferă blogul meu, pentru oamenii care îmi citesc postările și pentru mine. Scrisul este pentru mine cea mai puternică formă de exprimare, el rămâne veșnic, este cea mai de preț moștenire. Scriu cu o pasiune nemaiîntâlnită, savurez fiecare cuvințel și fiecare text pe care îl scriu mă reprezintă, sunt părți din mine, părți din experiențele și cunoștințele mele și părți considerabile din sentimentele mele. Fiecare articol are miezul lui de adevăr și partea lui motivațională, încerc prin ceea ce scriu să schimb câte ceva în sufletele oamenilor. Poate că nu reușesc din prima, dar citind în mai multe locuri aceeași undă de adevăr și învățăminte, probabil că omul se va trezi într-un final și va schimba ceva în el.

          Prin articolele mele îmi dau seama de evoluția mea intelectuală și spirituală. Dacă acum 5 ani eram o tânără superficială și avidă după atenție și distracție, astăzi sunt total schimbată. Principiile mele s-au întors la 360 de grade. Defapt dacă înainte nu aveam cine știe ce principii, acum am. Valorile după care mă ghidez sunt bine conturate și s-a dezvoltat în mine o dorință imensă de a îndrepta tineretul spre căi mai bune, mai sigure și mai fericite.

        Scrisul este cea mai de preț moștenire pe care un om o poate lăsa în urma lui. Scriu pentru mine și scriu pentru voi, scriu pentru că scrisul este o terapie și pentru dezvoltarea mea este mai mult decât benefic.

       Citesc și scriu, sunt cele mai strașnice ocupații…

 

 scris..

 

 

Articol scris de Gheorghe Alina

Dincolo de cuvinte

               Dincolo de cuvinte stă întotdeauna un suflet, un destin, niște vise, aspirații și convingeri. În spatele textelor pe care noi toți le scriem pe blogurile noastre nu sunt puse doar cunoștințe sau ambiții, punem sentimentele noastre, experiența noastră și poate chiar un strop din speranța noastră pentru mai bine.

              Personal tot scriu de ceva timp pentru diverse campanii publicitare, pentru concursuri, și am reușit să leg câteva prietenii, să cunosc oameni valoroși, oameni buni și frumoși în adevăratul sens al cuvântului. Dar pe lângă acești oameni deosebiți am reușit să mă lovesc și de oameni rău-voitori, oameni veșnic nemulțumiți, oameni care consideră că dețin adevărul absolut și care se pripesc să judece și să arunce cu acuze în stânga și în dreapta. Prin acest articol îmi îndrept atenția spre acei bloggeri care înainte să cunoască omul din spatele unui text, se grăbesc să judece. Oameni buni, lucrurile nu sunt atât de roz cum par, noi cei care ne spetim să fim prezenți la toate campaniile și toate concursurile înseamnă că ne lipsește ceva, că ne dorim ceva, că vrem să ieșim dintr-un tipar, vrem să facem ceva și să câștigăm acel ceva cu sudoarea minții noastre. Nu este numai ambiție la mijloc, sunt sentimente și nevoi…

               Am fost acuzată de câteva ori că nu meritam să ajung în fruntea unui clasament, pe mine una mă afectează astfel de injurii, în primul rând pentru că nu am pile pe nicio platformă și în al doilea rând pentru că știu că îmi pun tot sufletul și inspirația într-un articol. Și dacă particip la un concurs sau caut să câștig un premiu înseamnă că am nevoie de acel ceva, că am o nevoie, o dorință pe care în mod normal poate nu aș reuși să mi-o realizez. Toți avem motivele noastre pentru care scriem, unii căutăm să ne afirmăm, alții avem poate un trai greu, unii vor să se facă auziții, alții din pur talent; oricum ar fi, nimeni nu are dreptul să conteste motivele unui om pentru care scrie. Suntem oameni, pe lângă noi nu crește numai fericire, crește și deznădejdea și eșecul, cresc greutăți și poate neîmpliniri. Și dacă aceasta este modalitatea de a depăși un greu, ce are?! Pe cine îngrădim?! Cui facem rău?! Cred că nimănui…  

 blogger1

                Blogosfera este atât de mare și de permisivă, nu găsesc rostul răutăților, nu găsesc rostul judecăților, există un loc pentru noi toți. Și dacă ești creativ, muncitor, perseverent și ai și puțin noroc, fii sigur că poți fi numit oricând câștigător sau câștigătoare. Crede-mă, să împroști cu noroi peste tot, nu îți vei câștiga un nume și nici nu vei ajunge în fruntea clasamentului, ba din contră dai dovadă de lipsă de profesionalism. Nu uita că bloggeri sunt în primul rând scriitori, apoi sunt niște oameni care țin cu dreptate și nu se lasă îndoiți precum salcia după cum bate vântul. Nu suntem nici jurnaliști, nici judecători… suntem vocea omului de rând. 

              Este atât de ușor să spui de x și y că nu este talentat, că nu se pricepe, că a câștigat pe nedrept… știu, este ușor. Dar de ce să alegi calea ușoară și să nu alegi calea dreaptă care chiar dacă este mai grea, te va încununa cu laurii succesului, de asta poți fii sigur. Aș vrea să văd mai mult fair play; așa cum știm să câștigăm cu bucurie, să învățăm și să pierdem cu demnitate. Să ne asumăm eșecurile, pentru că învățăm din ele, ne formăm, înțelegem unde greșim și ce trebuie să schimbăm pentru a ne schimba stilul și maniera în care scriem. Gloria nu este pentru câștigători, gloria este pentru aceia care se bucură de competiție și de emoțiile pe care aceste concursuri ți le oferă inevitabil.

             Toți credem despre noi că suntem cei mai buni, cei mai talentați și că scriem cel mai frumos. Însă noi, cu noi înșine, suntem subiectivi. Mai bine ne observă cei din afară și ne pot evalua obiectiv…

            Sunt de părere că înainte să emitem judecăți și acuze, să ne punem puțin în pielea celui blamat și să simțim toată frustrarea pe care doar cel jignit o simte atunci când primește niște injurii poate nedrepte, poate spuse la nervi. Rând pe rând, vine momentul să fim fruntașii. Cu răbare, muncă, perseverență, fair play, creativitate și noroc, putem ajunge acolo unde ne dorim.

            Sper ca prin acest articol să nu fi lezat pe nimeni, eu una vă instig să fim mai buni și mai înțelegători; și să ne mai înfrânăm de la răutăți și nedreptăți.

           Fii un blogger de calitate!

  

Articol scris de Gheorghe Alina

Cadoul perfect mi l-am făcut singură

         Cadourile, cât de frumoase sunt cadourile… le dăruim și le primim, ne umplem sufletele de fericire… așa cum Borealy dăruiește emoții și sentimente prin cadourile sale exclusiviste; noi oamenii, iubitorii de frumos, căutăm întotdeauna acel ceva special pentru a-l putea dărui împreună cu toate simțirile noastre…

         Dar când vine vorba de noi înșine?! Când noi singuri ne facem un cadou de mult dorit, oare suntem mai pragmatici?! Sau mai emotivi ca niciodată?! Oricum ar fi, când îți dorești un lucru cu toată ființa, atunci când reușești să îl obții și îl ții pentru prima dată în mână n-ai cum să nu te simți copleșit de emoții, de fericire, de o stare de mulțumire și satisfacție care să îți invadeze tot corpul.

        De câțiva ani mi-am dorit cu tot sufletul un laptop; dar situația financiară, prioritățile lunare și problemele cu care m-am tot confruntat de trei ani nu m-au lăsat să îmi împlinesc acest vis. Deși nu priveam acest laptop ca pe o necesitate latentă, mi-l doream. Mi-l doream foarte mult și îmi tot frământam mintea căutând soluții care să îmi garanteze obținerea unui laptop. Nu vroiam să mă bag în datorii, nu vroiam să mi-l achiziționez în rate, vroiam să mi-l cumpăr pe puterile mele, pe munca mea însă nu aveam niciun job…

       Vă voi dezvălui un lucru pe care nu l-am mai spus până acum, tocmai pentru a putea înțelege ceea ce a însemnat pentru mine obținerea unui laptop pe propriile puteri și pe propria-mi capacitate. Sunt o persoană cu handicap locomotor, așa m-am născut, și de trei ani sunt într-un continuu proces de vindecare. Am trecut printr-o serie de operații de succes și acum încă sunt în faza de recuperare… probabil că în curând mă voi putea considera un om normal din punct de vedere fizic. Am avut un an și jumătate în care nu am mers niciun pas, atunci mi-am descoperit pasiunea pentru blogging, citeam extraordinar de mult, scriam, învățam pentru facultate, pe atunci eram studentă la psihologie și am continuat facultatea printre operații, internări și recuperări de tot felul. Am reușit să îmi dau licența pe care am luat-o cu brio. După ce am terminat facultatea mă simțeam neîmplinită, încă nu eram în stare să îmi iau viața în mâini și să mă duc la muncă, din punct de vedere fizic îmi era orecum imposibil. Dar trebuia să fac ceva, să îmi umplu timpul cu ceva… și-am început să scriu. Am pornit făcundu-mi acest blog, nișa lui vroiam să fie filosofia și psihologia… vroiam să împărtășesc lumii din cunoștințele mele, vroiam să ajut, vroiam să luminez căile celor care se simțeau poate rătăciți sau abătuți. O perioadă mi-am petrecut-o scriind și făcând un soi de consiliere cu tinerii care aveau probleme specifice vârstei, cu tineri triști, neîmpliniți, rătăciți sau nefericiți. Spun un soi de consiliere pentru că pe internet nu se fac consilieri, nu este etic, eu doar dădeam niște sfaturi gratis și îi ascultam pe cei care aveau nevoie să fie ascultați. Ajutând pe alții simțeam că mă ajut pe mine, ascultând oamenii uitam de propria durere și mă simțeam utilă, folositoare și apreciată. Atunci când tinerii mă căutau să îmi mulțumească pentru că i-am ajutat și le-am oferit acel imbold de care aveau nevoie, simțeam cea mai mare satisfacție!

         Toate bune și frumoase, însă orele petrecute la calculator nu îmi făceau bine, ba mă durea spatele, ba mă dureau picioarele, însă cel mai tare mi-era teamă că într-o zi bătrânul meu calculator nu va mai rezista și va ceda. Mi se tot strica, ba o piesă, ba alta; am băgat bani buni în piesele lui. Săracul a rezistat cu stoicism, datorită lui am reușit practic să îmi iau un laptop. Trebuie să recunosc că un laptop mi-ar fi fost mai mult decât util în acele perioade când nu mă puteam ridica din pat, când nu rezistam în șezut nici măcar o oră… captivă în dureri îmi anesteziam sufletul citind cărți de tot felul. Când situația mea s-a mai ameliorat, puțin câte puțin am reușit să pot petrece din nou timp la calculator.

         Cu timpul blogging-ul mi-a intrat în sânge, nu era zi să nu scriu, îmi plăcea să relaționez cu lumea, îmi plăcea să citesc blogurile vecine… am crescut ca ființă spirituală alături de ceilalți bloggeri. Existența mea se împărțea în două, orele interminabile de recuperare și orele savuroase petrecute în blogosferă. Datorită unor oameni speciali am fost atrasă în lumea campaniilor și concursurilor organizate de diverse site-uri. Toată lumea îmi spunea că scriu frumos și că am mari șanse să câștig diverse campanii și concursuri de blogging. Inițial am zis de ce nu?! Însă nu simțeam că voi reuși, habar nu aveam eu că această lume mă va duce atât de aproape de împlinirea visului meu, acela de a avea un laptop. Începutul meu în lumea campaniilor a fost dezamăgitor. Nu reușeam să câștig deloc. Abordarea mea era greșită, nu mă pricepeam să scriu când mi se impuneau tipare, nu știam ce înseamnă publicitatea scrisă, nu știam cum să-mi pun articolul într-o lumină cât mai favorabilă, să-l fac captivant și convingător, să fie autentic… Îndrumată de sfaturile unor bloggeri cu experiență și citind și eu articolele câștigătoare, am început să capăt curaj, am început să îmi las imaginația să zburde și efectiv să îmi las degetele să tasteze ceea ce gândeam și simțeam. Închistarea s-a spulberat încet, încet și toate cărțile citite în trecut, toate filmele și toate imaginile pe care le aveam în minte mi-au fost de mare ajutor în realizarea unor articole care m-au adus de multe ori în fruntea clasamentelor.

          Alina din spatele Literelor Stacojii începea să înflorească, am câștigat un nume, am câștigat experiență, m-am implicat în campanii diverse și am început să câștig premii pe care poate din banii mei nu mi le-aș fi cumpărat. Nu pentru că nu meritau oasteneala, Doamne ferește, ci pentru că ori nu mi le permiteam, ori nu le venise rândul. Pentru că atunci când fiecare bănuț este strâns pentru diverse proceduri medicale, nu prea îți mai dă mâna să îți cumperi bijuterii, cosmetice, sau alte lucruri foarte frumoase…

        Și Dumnezeu a aranjat lucrurile astfel încăt eu să pot câștiga un laptop. Și din ianuarie până astăzi existența mea și implicarea mea în campanii au avut ca scop obținerea unui laptop, și am reușit. Sunt atât de fericită încât nu vă imaginați. Un laptop de 2000 de lei obținut prin sudoarea frunții mele este o realizare care mă bucură nespus. În două săptămâni voi fi mândra posesoare a leptopului, abia aștept să îl văd, să îl simt, să mă bucur de el, să pot scrie, să pot citi la orice oră din zi și din noapte fără să mă mai plâng de durerile de spate, fără să îmi mai fac griji că poate mâine calculatorul meu nu va mai funcționa. Adevărul este că stăteam cu sufletul la gură de teamă ca nu cumva să mi se strice calculatorul înainte să îmi ajungă acasă laptopul. Mi-am pus tot sufletul, ambiția și dăruirea și am reușit să îmi fac singură cadoul perfect, sunt tare mândră de asta!

        Acum că voi avea mult iubitul meu laptop simt că viața mea o va lua pe un făgaș mult mai frumos, voi reuși să mă dezvolt intelectual și spiritual mult mai mult și îmi voi lua inima în dinți și voi începe să scriu prima mea carte, o biografie care să devină una din cele mai celebre cărți. Știu că țintesc cam sus, însă viața mea a fost un cumul de agonie și extaz mai ceva ca în celebrele romane americane. Am cunoscut Raiul, Purgatoriul și Iadul întocmai ca Dante Alighieri și știu că leptopul va fi unealta creației mele care va reuși să îmi facă un nume, cu care voi reuși să îmi făuresc un drum numai al meu.

     Astfel consider că laptopul care urmează să fie al meu va fi mai mult decât un gadget, va fi acel ceva care mă va reîntregi și care mă va scoate din anonimat… ducându-mă pe drumul scriitorilor pe care vreau cu toată ființa să îl urmez. Dacă am sau nu stofă de scriitor, timpul va decide asta…

Simt nevoia să precizez că acest articol este tot atât de real pe cât sunt eu!

 borealy-gifts-vanzari-peste-asteptari-de-valentines-day

 

 Spring SuperBlog

 

Spring SuperBlog 2013

         SpringSuperBlog2013-300x225

         Odată cu sosirea primăverii, mâine, 1 Martie de ziua mărțișorului, începe și marea competiție Spring SuperBlog 2013. Este pentru prima dată când particip la campaniile SuperBlog dar sunt foarte entuziasmată.

           Așa că mâine îmi voi umple plămânii de aer primăvăratec, îmi voi pune la mână brățările norocoase împletite în roșu și alb și mă voi înscrie în campania Spring SuperBlog 2013.

         Inspirație să am, cheful de scris este la nivel maxim, talentul simt că mă însoțește, îmi trebuie și un strop de noroc și gata! Mă simt pregătită!

        Multă baftă tuturor participanților, multă inspirație și fair-play! Fie ca cei mai buni bloggeri și cele mai bune articole să iasă în evidență!

Vă pup!

BLOGWARS, Jurizarea – Tema 6

         blogwars-3-inapoi-pe-blogul-de-lupta

          Jurizarea a fost foarte grea… mă gândeam că dacă veți fi numai 6 îmi va fi ușor, dar nu a fost deloc așa. Simt nevoia să vă spun că nu a fost niciun articol slab, dar cum regulile sunt reguli și în final va rămâne doar unul dintre voi, am făcut un clasament în care am încercat să gândesc ca și organizatorii dar și ținând cont de ceea ce mi-a plăcut mie mai mult.

            Deși am citit fiecare articol de două ori, m-am lăsat ghidată și de intuiție, recunosc.

Acum am să vă justific un pic notele mele, nu pentru că este neapărat necesar, ci pentru că așa ar fi corect din partea mea față de voi. Și eu am fost acolo și uneori mă întrebam de ce atâtea note de 1 și 2, de ce nu mai mult?! În fine, clasamentul meu a arătat așa:

  • Gabriel Ursan – cred că ai avut cel mai captivant articol. Captivant, amuzant, informativ… ai fost inspirat în alegerea scenariului… mi-a plăcut, de ce să mint. Ca de obicei, ții ștacheta sus și bine o faci!
  • StiriDinIT – de data aceasta mi se pare că te-ai întrecut pe tine, nu a fost doar un review… mi-a plăcut mult ideea ta de a prezenta evoluția calculatoarelor și monitoarelor și bineînțeles a tehnologiei implicit. Pentru mine, care habar nu aveam de cele scrise de tine, mi-a plăcut să le citesc, să aflu mai multe. Îmi place istoria, indiferent ce ramură a ei, și mi-a captat atenția articolul tau. Felicitări!
  • MoneyWatch – ne-ai obișnuit pe toți cu articolele tale amuzante, mi-a plăcut mult că ai dat o notă personală articolului tău, l-ai făcut veridic, autentic. Oricine l-ar citi, l-ai convinge să ia miraculosul monitor ASUS. Se vede că ai o familie frumoasă.
  • Octocat – Octocat, articolul tău a fost primul pe care l-am citit, mi-a plăcut teribil din prima clipă, jur! Este amuzant, captivant, se vede că ai muncit la el… dar nu ai adus prea multe detalii și specificații despre monitorul ASUS… din articolul tău nu îmi este clar ce funcții are el și cu ce este el mai special față alte monitoare. Dacă tema ar fi fost una strict de creativitate, cu scenariul tău ți-aș fi dat 10 fără doar și poate. Să nu te superi pe mine, eu încă sper să fii în primii 3 în marea finală!
  • Soacra – Soacra de data aceasta mi se pare că te-ai lăsat un pic pe tânjeală, mă așteptam la tine să faci un articol wow. Nu ai fost foarte inspirat… articolul tău nu este slab, dar știu că tu poți mult mai mult, nu degeaba ai fost câștigătorul ediției din 2011. Adună-te pentru că știu că poți… găsește-ți inspirația. Ea este acolo, dă-i frâu liber! Succes pe mai departe, pentru că nu cred că vei ieși nici tu tura aceasta.
  • Okey – articolul tău a fost bun, însă îi lipsește esența, sufletul… amprenta personală. Nu știu, parcă e ușor fad, nu te supăra pe mine, știu că nu sunt o somitate în domeniu…

Să știți că este foarte greu pe scaunul de jurat de la BlogWars.ro, nici nu aveți idee… mai ales când toți sunteți foarte buni!

Mult succes tuturor și fie ca cel mai bun să conducă această rundă!

Ne citim săptămâna viitoare! 🙂

Blogwars / Prima Temă / Finaliștii!

 

         Am trecut de Prima Temă, iată clasamentul finalistilor, de pe BlogWars.ro. Și sunt foarte foarte fericită 🙂

         Este wow și super să mă mă aflu printre cei 10 finaliști în războiul blogurilor. 🙂

         Și am ajuns pe locul 4 din 80 de bloguri cu articolele lor…

Sinceră să fiu aveam ceva emoții, nu mă așteptam… dar speram! Normal că speram. Să numesc acestă realizare ca fiind norocul începătorului?! Oricum ar fi, e de bine!

        Sper să strâng suficiente vouchere cât pentru un laptop modest!

Asta este tot ce îmi doresc, un LAPTOP bun și util care să mă ajute în bloggerit, să mă pot implica în cât mai multe campanii de advertoriale și mai ales să îmi pot scrie gândurile… toată crema gândurilor mele.

Clasamentul este: 

 

1.          Octocat.org 

2.         RevoBlog.ro

3.          Soacra.eu

4.          Litere Stacojii   

5.       MoneyWatch.ro

6.       StiriDinIT.ro

7.         Z0ltan77.com

8.       GabrielUrsan.ro

9.         RazvanBucur.ro

10.       Okey.ro

blogwars-team-500x375

  

        Iar restul de 70 de participanți vor deveni jurați. Lupta a fost acerbă și mă bucur că am trecut mai departe, sper să rezist și celorlalte teme. Să ajung cât mai departe, acum rămâne de văzut… timpul, jurații și stuff-ul vor decide.

Felicitări și baftă tuturor!

Iar în încheiere, vă mulțumesc și sper ca juraților să le placă viitoarele mele articole, să mă votați dragilor!

Bătălia Blogurilor continuă pe BlogWars  🙂

                                                                                                                                        

  

Concurează, promovează și Allview te premiază!!

 

          Au trecut deja aproape 3 luni de când particip la Campaniile BlogAwards.ro și în ultimele 20 de zile am câștigat premii în valoare de 750 de roni. La început recunosc că am pășit timid în lumea advertorialelor. Nu știam să le scriu, să le formulez astfel încât să le fac atractive și convingătoare… dar cu timpul am reușit să învăț și să îmi placă să scriu acest gen de articole. M-am bucurat foarte mult la primul premiu câștigat, în primul rând pentru că simțeam că îmi este recunoscută munca. Și mai ales pentru că îmi era dovedit faptul că am talent. Recunosc că mă îndoiam de mine, mă gândeam că poate nu mă pricep atât de bine la ”litere” și la construirea unor articole publicitare. Și atunci când m-am așteptat mai puțin am fost desemnată câștigătoarea anumitor campanii.

       Dacă tot te-ai gândit să intri în această lume a liberei exprimări cred că ar fi timpul să tragi și foloase de pe urma articolelor tale. Te străduiești ca bloggeri să schimbi ceva din mentalitățile greștite ale oamenilor dar trebuie să scrii și pentru tine, pentru acele lucruri de care ai nevoie.

      Niciodată nu o să-ți pice ceva din cer fără să muncești pentru acel lucru. Și dacă te încumeți să intri în echipa BlogAwards nu vei regreta… nu contează că ești începător, ca blogger, sau ești deja format. Important este să ai răbdare și să înțelegi că perseverența este mama învățării. Nici eu nu am câștigat din prima, dar încet încet roadele au început să apară.

       Nu te gândi că este greu să scrii un advertorial, deloc! Trebuie să transpui în paginile electronice părerea ta sinceră despre o firmă sau o gamă de produse, să fii convingător în prezentare și să îți pui amprenta personală.

      Cred că ai realizat și tu că în blogosferă dacă te implicit ai success, dacă vizitezi alte bloguri, dacă comentezi articolele altora, dacă te implicit în campanii și interacționezi cât mai mult în lumea scrisului, atunci să știi că vei crește. Vei crește în cititori, în popularitate, îți va fi recunoscut talentul și vei ajunge să ai proprii tăi vizitatori care te vor promova la rândul lor.

      Așa se întâmplă și cu BlogAwards, poate că nu vei câștiga premii din prima dar Blogatu se va îngriji să îți promoveze blogul prin bannere și link-uri. Eu una am mult mai mulți cititori de când cu BlogAwards. Vei putea și tu dacă te înrolezi în echipa BlogAwards. 

       Te îndem și pe tine, dragă blogger, să arunci o privire pe BlogAwards, poate vreo campanie îți face cu ochiul… poate îți trebuie o tabletă, poate un telefon, poate un parfum, sau poate un voucher gras au chiar premii în bani… și le poți câștiga prin scris, exact ceea ce știi tu să faci cel mai bine!!! BlogAwards oferă premii REALE, variate, pentru orice gust, pentru orice nevoie… nu cred că tu le ai pe toate! Sunt convină că ai nevoie de anumite bunuri dar nu ți le permiți, sau poate nu le-a venit rândul, ei bine BlogAwards ți le oferă prin munca unui articol de 250-300 de cuvinte. Scrii cât vrei și ce vrei, important este să scrii ceea ce trebuie… câștigi cititori, câștigi promovare și mai ales câștigi premii reale, palpabile, nu promisiuni. Marius Blogatu este un om de cuvânt, un mediator care reușește să obțină pentru fiecare dintre noi premii incitante.

        Acum, pe BlogAwards, pe lângă alte 6-7 campanii în desfășurare, este una foarte atrăgătoare. Cel puțin pentru mine. Allview.ro oferă numeroase premii în schimbul unui articol despre site-ul BlogAwards și un produs Allview. Un articol în care să îți îndemni cititorii blogului tău, să participe la campaniile BlogAwards și să spui ce produs Allview îți place sau îți dorești și de ce. Nimic mai simplu, așa-i?! Mai ales când premiile sunt:

 

* pentru locul 1 este  Tableta Allview Speed City pentru bloggerul care promovează cel mai bine campaniile BlogAwards;

 

*locurile 2, 3 și 4 primesc câte un stick de memorie de 8 GB;

 

*iar locurile 5-10 primesc câte un banner 125×125 pixeli afișat pe toate paginile BlogAwards timp de o lună.

         Allview este cel mai cunoscut producător român de electronice la niște prețuri foarte, foarte accesibile, mulate pentru bugetul oricărei persoane.

 timthumb

           Dacă ar fi să vă spun cinstit, mie îmi place enorm Tableta Allview Speed City, este foarte, foarte ieftină, foarte drăguță, cochetă, subțirică, cu un design portabil. Tableta folosește cel mai recent sistem de operare Android cu un timp de răspuns și de tranziție între ecrane mult mai rapid, o încărcare rapidă a aplicațiilor, o pornire promtă; acceptă numeroase formate de filme… cinefilii se pot bucura de filme Full HD. Are preinstalată aplicația Bitdefender Security premium cu trial key pentru 90 de zile. Poți comunica plăcut cu numeroasele modalități de comunicare utilizând camera frontală și aplicațiile dedicate apelurilor video. Iar pentru amatorii de social media, Speed City se poate dovedi un produs excelent. Așa că poți sta conectat pe facebook, yahoo, skype, twitter, google plus, toate rețelele de socializare. Așa că te poți bucura de navigare web fără limite. Conectându-ți căștile poți asculta melodiile preferate, îți poți descărca jocurile preferate… de plictisit nu ai cum să te plictisești cu o astfel de tabletă. Indiferent că ești un player înrăit, blogger, cinefil, înnebunit după muzică sau pur și simplu să te recreezi.

          Îmi doresc și îmi place această tabletă pentru că este foarte deșteaptă după cum vedeți și voi dar mai ales din cauza calculatorului meu care a îmbătrânit grozav și care nu mai face față noilor tehnologii. Cu această tabletă aș putea sta conectata non-stop pe blog, pe site-urile de socializare, aș putea citi și învăța, aș putea face n lucruri. De ce să fim ipocriți, toată lumea își dorește o tabletă însă unii din noi nu ne permitem sau pur și simplu nu avem de unde ”rupe” acei bani pentru o tabletă. Așa că îmi pun toate șansele și sufletul întreg în campaniile BlogAwards care oferă o tabletă, poate poate șansa îmi va surâde.

           Acum, te rog pe tine, dacă te hotărăști să devii unul din bloggerii inteligenți care scriu pentru campaniile BlogAwards și mai ales dacă vrei să participi la campania pentru o tableta Allview Speed City, atunci te rog din suflet ca la finalul articolului tău să precizezi sursa de unde ai aflat de această campanie cu o frază de tipul: ”Am aflat de această campanie BlogAwards din acest ARTICOL de pe Litere Stacojii.” Este foarte important să precizezi sursa articolului tău, astfel te califici în cursa pentru o tableta Allview Speed City, și îți sporești șansele de câștig.

        Fii fanul campaniilor BlogAwards și te vei număra printre norocoșii câștigători!

        Succes vouă și succes mie, fie ca cel mai bun să câștige! 

        Eu am aflat de această campanie de la Blogatu!