Curaj…

Curajul… cine are curaj?

Cine are curaj n-are temeri?!

Sau cine are curaj,

Cunoaste mai bine ca oricine frica?

Curajul cred că este tocmai un impuls

Născut din frică.

Nascut din frica soră cu moartea.

Cui îi e frică, numai înfruntându-și teama

Va reuși să guste curajul.

Au fost vremuri în care n-aveam

Niciun dram de curaj.

Îmi mâncau pisicile din traistă,

Atât de lipsită de curaj eram.

Nu reușeam să iau atitudine,

Mă simțeam frustrată,

Nimic nu mă mulțumea,

Și totul mă întrista.

Într-un final… m-am simțit saturată,

Nu mai puteam suporta nedreptățile

Ce mi se făceau.

Într-un acces de nebunie…

Mi-am luat viața în propriile mâini,

M-am revoltat, chiar cu riscul de a-mi fi mai rău.

Și ce credeți că am descoperit?!

Liniștea, puterea, mulțumirea…

Puterea îmi dădea arapi,

Și când vedeam că și obțin rezultate,

Am înțeles că numai curajul și asumarea

Mă putea duce acolo unde îmi doream.

Dacă nu riști, nu câștigi,

Dacă nu încerci, nu reușești,

Dacă nu îți asumi, nu te vei regăsi.

Curajul face parte din noi,

Dar nu toți îi dăm curs,

Pentru că uneori este mai ușor să te complaci,

Să dormi, să te delași, s-aștepți,

Decât să lupți sau să iei atitudine.

Curaj nu înseamnă să te arunci în foc,

Ci să-ți învingi temerile,

Oricât ar fi ele de mici sau de neînsemnate.

Reușita înseamnă curaj,

Succesul se naște din curaj,

Geniul se naște din curaj.

Dacă nu am avea curaj,

Cu toții am fi banali,

Cu toții am fi fețe trase la indigo.

Curajul, inteligența și determinarea

Ne diferențiază…

Cu curaj, asumă-ți și vei reuși!

Înfăţişarea contează…

        Trăim într-o societate în care înfăţişarea primează, în care ”ambalajul„ este de multe ori mai important decât încărcătura afectivă şi puterea intelectuală.

Parţial sunt de acord cu această idee, un om indiferent de cum arată trebuie să fie prezentabil, să fie curat, aranjat, îngrijit… să nu denote delăsare sau murdărie. Poate mulţi dintre voi nu vă daţi seama, însă nu frumuseţea contează, ci modul în care îţi pui în valoare ceea ce ai; frumos sau nu, important este să te faci plăcut. Avem n exemple de oameni nu tocmai frumoşi fizic dar care prin modul în care au ştiut să îşi pună în valoare puţinul pe care îl au, au ieşit din tiparele persoanelor urâte. Întotdeauna trebuie să adopţi nişte haine avantajoase corpului tău, care să îţi ascundă defectele şi să îţi scoată în evidenţă părţile frumoase şi să te înarmezi cu o atitudine demnă. O atitudine adecvată face mai mult decât 1000 de chipuri frumoase. Nu conteză culoare ochilor, culoarea părului, tenul alb, negru sau galben, forma feţei, înălţimea sau greutatea, ceea ce contează este modul în care te prezinţi. De multe ori frumuseţea devine plictisitoare dacă nu te acompaniezi cu o gândire potrivită, cu o personalitate plăcută. Degeaba eşti frumos dacă nu ştii să vorbeşti, dacă nu reuşeşti să empatizezi.

       Ca femeie, indiferent că eşti plinuţă sau slăbuţă, indiferent dacă eşti scundă sau înaltă, indiferent dacă ai sau nu trăsăturile feţei draguţe, ceea ce trebuie tu să faci este să te preocupi de tine, să te pensezi, să îţi ingrijeşti unghiile, părul să fie mereu aranjat, să te îmbraci avantajos corpului tău, să te dai cu un parfum îmbietor, un ruj… să araţi că eşti femeie. Dacă te vei ascunde sub masca hainelor largi şi a delăsării, este foarte probabil să nu ai niciodată ceea ce îţi doreşti. Nici un job la care visezi, nici bărbatul pe care îl iubeşti şi nu vei reuşi să relaţionezi aproape cu nimeni. Doar cei din familie te vor accepta aşa, însă ar trebui să te impulsioneze să faci mai mult în ceea ce te priveşte.

     Iar ca bărbat, aceleşi sfaturi, să fii un bărbat îngrijit, să araţi că deşi poate natura nu te-a înzestrat cu cel mai frumos chip sau corp, tu faci toate eforturile să devii mai plăcut.

      Aşa că voi afirma sus şi tare că nu există oameni urâţi, atitudinea şi modul în care îţi respecţi corpul, te fac frumos. Eşti urât doar pentru că aşa vrei să fii, pentru că ţi-e silă sau crezi că nu are rost să te mai chinui să te speli, să te îmbraci frumos; crezi că orice ai face oricum nu vei fi băgat în seamă. Nu este aşa. Nimic mai fals de atât. Suntem ceea ce ne dorim să fim, suntem rezultatul strădaniei noastre. Ştiu că poate acum îţi va veni în minte celebra replică: cine mă place, mă place şi-aşa. Ei nu-i chiar aşa. Mintea este stimulată prin privire, iar dacă ochiului nu-i place ce vede, creierul nu va emite acea „îndrăgosteală”, nu vei fi o garanţie în nimic.

      Am cunoscut atâţia oameni care deşi poate nu erau nişte tipare de frumuseţi fizice, însă prin modul lor de a fi, prin felul în care se aranjau, deveneau fără doar şi poate nişte fiinţe atrăgătoare. Trebuie să îţi porţi corpul şi ţinuta cu demnitate, să ai o postură impunătoare, să ştii să comunici, să te faci plăcut, să ştii să flirtezi… Atitudinea face toţi banii.

     Ştiu că este greu să ieşi din carapacea din care poate ai stat ascuns ani de zile, iar lumea te-a catalogat şi te-a jignit… ai devenit timid, nesigur, ai început să îţi fie teamă să mai încerci să ieşi la suprafaţă. Însă TU poţi, dacă vrei poţi! Fă o schimbare radicală în viaţa ta! Mergi la coafor, schimbă-ţi tunsoarea; schimbă-ţi garderoba, renunţă la hainele vechi, ponosite care nu fac altceva decât să îţi umbrească corpul, ba chiar să îl urâţească; fugi la dentist, aranjează-ţi dinţii; dacă ai probleme cu tenul mergi la dermatolog. Sfătuieşte-te cu oameni care chiar se pricep şi-ţi vor binele, şi fă aceste schimbări… pentru ca nu cumva să devii ridicol. Schimbarea trebuie să fie întotdeauna în acord cu personalitatea ta, dacă tu nu te simţi bine în anumite haine nu le vei purta cu mândrie, te vei simţi jenat şi acest lucru se va vedea. N-are rost să faci schimbări imense de la femeia timidă şi cuminte, la femeia sexy sau fatală. Ia-o încet, dar crede-mă vei deveni fericit. Vei vedea că ţi se deschid alte oportunităţi, lumea te va privi cu alţi ochi. Adevărat că pentru a face asemenea schimbări îţi trebuie bani, însă ca să evoluezi şi să fii mulţumit mai trebuie şi să investeşti. Munceşte, învaţă, fă tot ce este nevoie să evoluezi spiritual, material şi intelectual.

     Credeţi-mă, uneori haina chiar face pe om, haina şi modul în care îţi respecţi şi iubeşti corpul, îngrijindu-l. Prin hainele tale, prin accesorii, prin poziţia corpului tău, prin atitudine şi mimică, TU vorbeşti şi exprimi. Da, exprimi voinţă, araţi cât de mult te iubeşti pe tine însuţi, îţi araţi capacitatea, ambiţia şi de ce nu, emani iubire, emani frumos.

     O gândire armonioasă are nevoie de un corp pe măsură. Întotdeauna se vede pe tine dacă te iubeşti şi cât te respecţi. Nimic nu e la voia întâmplării, nimic nu se face doar aşa să fie. Totul în viaţă are un scop. Iar scopul tău este să evoluezi, iar evoluţia nu se face decât prin armonia minţii, cu cea a sufletului şi a corpului.  

                       Articol scris de Gheorghe Alina

Tăcerea…

   Tăcerea este arma omului puternic. Doar o persoană cu o stăpânire de sine extraordinară şi care îşi gestioneză de minune sentimentele şi pornirile poate adopta o atitudine tăcută. Nu este uşor să fii puternic, te solicită din toate punctele de vedere, aşa că, este de admirat.

               Eu personal la cât sunt de temperamentală, nimic nu urăsc mai tare decât tăcerea. Nu face decât să adâncescă conflictul, să implementeze o stare de nelinişte, de confuzie, de nesiguranţă şi de derută.

              Tăcerea mai însemnă supunere din parte celui persecutat. Atunci cănd cineva superior îţi anulează complet identitatea, singurul atuu de apărare este să taci. Să iei o atitudine obedientă care te-ar salva de la un conflict mult mai mare. Cel mai bun exemplu sunt copii certaţi de părinţi, sau angajatul mustrat de angajator… nu puţine sunt cazurile în care angajatul pleacă capul şi preferă să păstreze tăcerea în faţa unei situaţii ostile. Un alt exemplu nefericit este regăsit în Sindromul Stockholm, în care victima alege să se adapteze situaţiei, să simpatizeze cu agresorul, să devină hipervigilentă la nevoile răpitorului şi să tacă atunci când agresorul ar putea deveni violent, ba chiar să îi facă pe plac. Acesta ar fi felul victimei de a supravieţuii unei astfel de conjuncturi şi de a-şi păstra viaţa.

              Într-un cuplu, în situaţie de conflict, de ceartă sau de neînţelegere, tăcerea aduce cu sine şi o pedeapsă în care cel rănit preferă să îşi ignore partenerul decât să discute cu el, să clarifice situaţia şi să se ajungă la un punct comun. Ignorarea unui conflict nu înseamnă şi rezolvarea lui. Mai grav este când te prefaci că nu s-a întâmplat ceva, sau că nu ştii ceva şi faci abstracţie în mod deliberat.

            Comunicarea este cheia succesului într-un parteneriat, indiferent de ce fel, că este vorba de afaceri, de o căsnicie sau de o prietenie… să ignori nu înseamnă să rezolvi.

Este frustrant când te loveşti de un zid mut în care orice ai face sau ai spune nu vei primi răspuns. Incertitudinea omoară tot, încrederea, iubirea, sinceritatea. De teama ignorării celuilalt ajungi de multe ori să minţi, să spui doar ceea ce vrea să audă el sau ea… iar astfel, te pierzi pe tine ca persoană, nu mai eşti tu, creezi un caracter prefăcut pe placul lui sau ei şi nu mai iei în seamă adevăratul motiv din cauza căruia s-a ajuns la o atât de adâncă tăcere. Iar dacă nu poţi să fii tu, alături de celălalt, ce rost mai are să te complici, să te forţezi, dacă oricum nu este de acord şi nu îi place felul tău de a fi şi foloseşte tăcerea ca o pedeapsă.

                 Indiferenţa doare cel mai tare, asta se ştie de când lumea şi pămăntul. Aşa că dragii mei, dacă vă loviţi de o stană de piatră care nu vă răspunde sentimentelor voastre şi vă tratează cu dispreţ sau doar indiferenţă, ce rost mai are să lupţi?! Înseamnă că acea persoană nu este pentru tine, că nu îţi este harăzită… şi că Dumnezeu îţi pregăteşte ceva mult mai bun.  Decât să stai într-o relaţie defectuoasă în care nu eşti apreciat sau nu ţi se dă atenţie sau eşti tratat cu tăcere, mai bine te eliberezi şi-l eliberezi şi pe celălalt de un stres. Şi mergi înainte, îţi cauţi drumul şi persoana pentru care eşti făcut.

Tăcerea este ca o coloană şubredă care te anunţă că lucrurile nu vor funcţiona, riscănd să se surpe sub greutatea ta.

                  Cea mai dureroasă tăcere cred că este atunci când greşeşti şi nu ai ce spune, nu te poţi apăra pentru că eşi vinovat. Nu poţi riposta şi eşti nevoit să îţi accepţi vina şi să accepţi că ai stricat totul. Iar vasul, odată spart, nimic nu îl mai poate readuce la starea iniţială. Este foarte frustrant când vrei să îţi răscumperi greşeala dar nu ai cum, că ai rănit acea persoană pănă în cele mai adânci profunzimi şi te loveşti de o mare de tăcere. Pur şi simplu nu eşti ascultat… şi nu poţi face nimic, pentru că eşti vinovat. Cred că aici, persoanele au nevoie de timp să îşi vindece rănile, să asimileze situaţia aşa cum este ea în realitate. Şi dacă are loc o reconciliere favorbilă pentru amândoi este bine, dacă nu… atunci mergi mai departe.

Tăcerea nu înseamnă linişte, este doar nelinişte…

Dacă taci când nu ai nimic de spus, atunci… redă-i libertatea celuilalt, spune-i că nu vă mai leagă niciun numitor comun şi că totul este în zadar.

Tăcerea aduce după sine şi suferinţă, te macină atitudinea taciturnă a cuiva, te simţi prins într-o incertitudine care nu te lasă să decizi nimic… ţi-e teamă să te rupi, dar totdată e chinuitor şi să rămâi, să speri că tăcerea o să se risipească.

Prefer să primesc două palme şi să fiu certată, sau jignită, sau mustrată aspru decât să fiu tratată cu indiferenţă şi muţenie. Îmi place să îmi rezolv problemele prin comunicare, să lucrez acolo unde este un defect sau o greşeală, să lupt şi să înving decât să mi se frângă aripile prin indiferenţă totală… dar fiecare simte şi acţioneză diferit.

                Dragii mei gândiţi-vă bine când vreţi să condamnaţi pe cineva prin tăcerea dumneavoastră pentru că îi umpleţi sufletul de resentimente, de frustrări şi de nelinişte. Vina îl va apăsa şi îl va face să aibă mult prea multe regrete, iar prin natura omului de a se întoarce la latura divină, va căuta iertare. Iar sufletul lui nu îşi va recăpăta liniştea pănă nu îşi va răscumpăra greşeala. Iartă ca să fii iertat şi comunică ca să rezolvi conflictul… altfel traumele se adună, vor fi înăbuşite, ce-i drept, dar ele vor ieşi la iveală şi vor riposta ca nişte monştrii, mai devreme sau mai târziu.

 

 

 

                    Articol scris de Gheorghe Alina