Lacul

  www.trilulilu.ro

      Cerul arăta năucitor de frumos la lumina înserării, soarele apunea încet și tandru, brăzdând văzduhul în nuanțe aprinse de portocaliu, roșu, albastru și violet. Luna lui august încă menținea căldura catifelată în inima pădurii. În lumina intimă a apusului, lacul arăta ca o oglindă imensă în care cerul, arborii și mediul înconjurător se reflectau minunat. Aici eram în siguranță, aici eram eu… departe de lumea agitată a orașului, departe de ochii indiscreți ai oamenilor, departe de orice răutate. În câteva clipe, în ochiul lacului, soarele și luna se întâlniră… aproape că se puteau atinge, dar chiar și-așa, încă erau la distanță de o palmă.

O dorință nestăvilită mă îndemna să stric întâlnirea aștrilor, să îmi afund picioarele în apa liniștită și caldă a lacului. Purtam pe mine o rochie albă, scurtă, din pânză, mi-o pusesem special pentru acest moment nocturn. Știusem că nu voi rezista tentației și că aveam să mă scald în apa plăcută. Tălpile goale simțeau pietre răcoroase și netede de la mal, apoi înaintând, pas cu pas, nămolul moale și cald începu să mă gâdile-n tălpi. O trecere la fel ca în viață… de la rece la cald, de la tăios la tandru, de la supărare la fericire, de la lacrimi la veselie. Cu cât mă afundam mai mult în sufletul lacului, cu atât mă simțeam mai ușoară, mai lipsită de grijă… lacul îmi spăla inima și conștiința. Mă scăpa de temeri. Mă bălăceam în voie. Într-o liniște tainică îmi dezmierdam trupul cu apa cristalină. Apa îmi răcorea mintea și sufletul. Mă simțeam bine, doar eu cu mine, în mijlocul naturii nepângărite.

           Dar deodată, momentul îmi fu întrerupt de atingerea celor două brațe care mă înconjurară de la spate. Era el, și-și lipi obrazul de spatele meu. Pe lângă mine, atât de rece, el părea ireal de fierbinte. M-am răsucit cu fața spre pieptul lui gol și-l priveam înfometată. În razele lunii părea irezistibil de frumos. Părul negru ca abanosul și ondulat, pielea albă și ușor vineție cum părea în lumină, buzele cărnoase, fragede și roșii… și ochii, ochii lui întunecați, cu genele lungi. De fiecare dată când clipea un fior îmi trecea prin tot corpul. Fiecare bătaie a genelor mă făcea să-l iubesc și mai mult. Să-l doresc cu ardoare. L-am cuprins cu brațele, cu toată forța mea, strângându-l tare la pieptul meu. Ne-am contopit într-un sărut amețitor de suav și lung… 

Ai uitat vara?!

  www.dragosasaftei.ro

       Ai uitat cumva vara? Ai uitat cum arată soarele pe cerul senin? Ai uitat cum miros florile? Ai uitat căldura și afecțiunea? August te-a luat cu el și te-a răpit în ultima zi de iulie, a furat din tine toată căldura, toată senintătatea și toată sinceritatea. Și a lăsat în urmă, o femeie frumoasă, dar rece ca gheața. Te privesc și te văd ca pe un trandafir prins într-un sloi de gheață. De ce? Ce s-a întâmplat cu tine? Unde ți-e zâmbetul? Unde ți-e veselia? De ce-ți sunt degetele atât de reci și de inerte… ai duritatea unui mort, și nu-mi vine să cred ce simt văzându-te. Unde ți-e moliciunea cărnii, unde ți-e paloarea din obraji? Cine te-a transformat din ființă în stafie. Te văd prin casă și uneori mă sperii, parcă ai fi un strigoi care mă bântuie. Nu-mi dai pace, nu mă lași, dar nici nu mă vrei.

        Cu cât e mai mohorât afară, cu atât ești mai tristă. Vezi goliciunea copacilor gârboviți? Parcă aș zări în ei sufletul tău. Oare ce l-a atrofiat? Ce a făcut să se usuce atât de violent o inimă ce nu de mult mustea-n iubire? Astăzi băltește în venin și cred că te doare. Dar fă ceva! Ai milă de noi, îmi vreau iubita înapoi! Nu pot să mai aștept, sunt tânăr, sunt plin de viață, am nevoie de tine așa cum erai o dată. Ajută-mă să te ajut, lasă-mă să te iubesc, dă-mi voie să te învăluiesc cu afecțiunea mea. Căci fără tine iarna-i mult mai rea, zăpada nu-mi mai place, și frigul rău mă arde.

        Suntem singuri în doi, dormim împreună, însă în patul nostru este o barieră de netrecut. Mi-e frig fără tine, pielea mea tânjește după atingerea ta. Te-aș săruta cu foc și patimă, dar știu că nu-mi dai voie… te chem iubita mea, vino din nou în brațele mele, lasă-mă să te dezmierd… mi-e atât de dor de tine…

Ultim sărut

1381694_744815142200462_368030899_n

Încă mai simt pe buze sărutul tău,

Încă îi mai simt aroma și dulceața,

Atât de tandru, atât de cald și de suav.

L-am simțit la acea vreme cu toată ființa,

Aveam ochii închiși și inima îmi bătea

Puternic… atât de puternic încât putea

Să-mi spargă pieptul de atâta frenezie.

Miroseai a mosc, a piele proaspătă

Și a tabac uscat și tare aromat.

Aveam impresia că sunt îmbrățișată

De un titan al frumuseții și-al miresmelor,

Mă îmbătai cu vraja mâinilor tale.

Credeam că sunt sărutată de câmpuri

Întregi de flori parfumate și viu colorate,

Dar erai tu, doar tu, iubitul perfect.

Aur lichid îți curgea din părul mătăsos,

Iar ochii aveau sclipirea unui cer albastru,

Senin și frumos de august strălucitor.

Gura ta plină și voluptoasă mă alinta

În săruturi moi și senzuale, și mă simțeam

De parcă timpul stătea în loc și niciun fir

De nisip nu se mai prelingea din vreo clepsidră.

Mă cuprindeai cu brațul drept de mijlocul

Meu tremurând de iubire, iar palma

Mâinii tale stângi își croia povești însorite

În părul meu întunecat de abanos.

Ce soi de moment fascinant am trăit,

Unic și plin de amor neîntinat…

Nu pot uita nici acum, după atâta timp,

Susurul vocilor noastre mute,

Unite și ele într-un lung și tandru sărut.

Inima ta pulsa și ea ca nebuna pe sânul

Meu drept, bătăile ei ritmice țineau locul

Celor mai juste mărturisiri de dragoste.

Nemuritoare îți părea respirația,

Aerul îți umplea pieptul vânjos

Și-ți dădea o putere nemăsurată ca să mă poți

Săruta cu și mai mult patos și foc.

Lacrimi îmi curgeau neîncetat din ochi,

Plângeam de fericire și dorință, de bucurie

Ca avusesem privilegiul de a fi atât de iubită,

Atât de intens iubită, adorată, venerată,

Într-un singur și ultim sărut…