#pebarbamea

#pebarbameaAm barbă, dar nu-s Conchita Wurst, sunt Alina, cunoscută drept Litere Stacojii. Sunt o femeie, o tipă care habar n-avea de unde vine și încotro se îndreaptă până a descoperit pasiunea pentru scris. Și deși n-am realizat prea mult lucruri în viața mea, datorită celor 4 copii ai mei, cele 4 bloguri, pot spune că sunt pe barba mea! Nu mi-a fost ușor să-mi dau seama ce-mi doresc în viață, nu visam la cai verzi pe pereți, dar nici la cariere extraordinare, știam doar că vreau să mă fac auzită. Îmi pare rău că n-am avut curajul să dau la facultatea de Jurnalism, jurnalismul mi-ar fi deschis mult mai multe oportunități, dar am descoperit bloggingul. Blogging care mi-a oferit tot ce n-aș fi crezut vreodată că o să am. În primul rând mi-am descoperit talentul pentru care am fost născută, scrisul. L-am cizelat, l-am modelat și remodelat până am învățat să dau gândurilor mele forma dorită. Și astăzi mă pot mândri că pot scrie oricum: literar, comercial, romantic, alambicat și oricum ar fi. Important este să-mi ascult instinctul, să-mi urmez gândul și să dau frâu liber ideilor. Pentru că ideile mele m-au făcut cunoscută în blogosferă, m-au făcut să ies din carapacea mea și m-au făcut auzită.

#pebarbamea3

        Astăzi am o voce, am puterea exprimării, tai și spânzur prin scris, creez frumosul, sunt propriul meu șef, sunt independentă, nimeni nu mă îngrădește și nimeni nu mă poate reduce la tăcere. Sunt ceea ce vreau să fiu și când îmi propun ceva, reușesc, pentru că sunt #pebarbamea și nimic nu mă sperie. Sunt liberă din toate punctele de vedere, prin intermediul blogului meu pot pleca oriunde, evadez fizic și psihic și ating orizonturi pe care în alte condiții nu aș fi reușit să le îmbrățișez. Sunt independentă din toate punctele de vedere, iar financiar nu mai duc de mult grija zilei de mâine.

#pebarbamea5

         Sinceră să fiu, n-aș fi crezut vreodată că gândurile au o așa mare putere. Când m-am apucat de blogging, acum doi ani și jumătate, credeam că blogul meu va fi un soi de jurnal electronic, credeam că nu mă va citi nimeni și că nu mă va remarca nimeni. Dar m-am gândit că blogul va fi terapia mea de recuperare pentru spirit și psihic și mi-am zis: „De ce, nu?! Hai să încerc”. Și-am încercat, și-am reușit și cu fiecare articol postat, statisticile privind cititorii mei creșteau și creșteau și creșteau. Până într-o zi, când mi-am dat seama că ale mele gânduri pot fi materializate în premii fabuloase. Și așa a fost. Am îndrăznit, am muncit, am perseverat, nu m-am dat bătută și nici nu m-am lăsat intimidată și am câștigat. Și nu un concurs, am câștigat o mulțime, de am atras asupra mea o ceată de hateri, care mă urmăresc și mă înjură pe la colțuri. Să fie sănătoși, eu îmi văd de drumul meu. Sunt mai bună decât ei!

#pebarbamea4

         Iar banul nu avusese niciodată importanță pentru mine. Risipeam banii pe toate nimicurile, pentru că nu-i munceam eu și pentru că nu le înțelegeam valoarea. Am ajuns să le înțeleg valoarea abia când am câștigat primii mei bănuți, nu vreți să știți ce fericire nemaipomenită am simțit. Atunci am știut că sunt pe drumul cel bun și că trebuie să continui. Mă întreb unde voi fi peste 10 ani… probabil voi avea un blog cu zeci de mii de unici, probabil că voi lucra pentru o revistă cunoscută, habar n-am, cert este că nu voi renunța niciodată la spațiul meu virtual. Pentru că site-urile mele sunt uneltele creației mele, puterea mea, nebunia mea, munca mea, pasiunea mea și oglindirea talentului meu. Fără blogurile mele aș fi nimeni, fără ele n-aș mai avea orientare și mintea nu mi-ar mai funcționa la capacitate maximă.

#pebarbamea1

      Însă totul a început de undeva. Norocul meu a fost mama mea. Eu nu m-am născut cu scrisul în sânge, nu este un talent nativ, ci unul dobândit. Când eram mică mama mă obliga să citesc, până am început să ador această îndeletnicire, lectura. Cititul m-a ajutat să scriu, cititul mi-a deschis mintea, mi-a îmbogățit vocabularul, m-a educat și m-a învățat să mă exprim. Cititul mi-a pus în mână condeiul scrisului. Și-am citit și-am tot citit până mi-am spus: „Vreau și eu să scriu” și-am scris și ce-a ieșit din mâna mea mi s-a părut uimitor. Dar în spatele articolelor câștigătoare a stat întotdeauna multă muncă, poate nopți nedormite, frământări și multe temeri. Întotdeauna mă tem să nu dau greș, pentru că mereu îmi doresc să fiu cea mai bună într-o competiție. Și deși mulți cred că tot ce-am câștigat până astăzi mi-a picat din cer, vă înșelați amarnic. Am muncit pentru tot ce am, mi-am sacrificat timpul, uneori și viața, pentru a atinge succesul. Și l-am atins în pași mărunți, nu în salturi mari.

#pebarbamea2

        Sunt pe barba mea, astăzi am tot ce-mi doresc, sunt pe cont propriu, mi-am găsit chemarea, o fructific și asta mă face fericită. Și deși unii mă privesc cu admirație, alții mă urăsc pe la colțuri, dar asta înseamnă să-ți urmezi visul, să mergi ÎNAINTE oricâți ți-ar spune nu poți, n-ai cum, n-ai șanse, nu e bine, nu-ți iese și-așa mai departe. Întotdeauna am fost pozitivă și mi-am zis: „încerc fie ce-o fi, pot, sunt capabilă, o să reușesc”! Și-am reușit! Așa trebuie să gândești și tu; tu, cel care ai un vis, dar care nu ai curajul necesar să-i dai frâu liber. Tu, cel care ai vrea, dar nu știi dacă poți. Tu, cel care ți-ai dori, dar ți-e teamă să încerci. Fă-o, încearcă, muncește, nu te lăsa, mergi înainte, sacrifică tot ce poți sacrifica și împlinește-ți visul! Dacă vrei, poți. Dacă îți dorești, reușești. Dacă muncești, n-ai cum să nu obții. Dacă îți vei urma visul, vei ieși din mulțime, vei fi un exemplu, vei ajunge sus și tot succesul este al tău! Fii #pebarbata! Se poate!

#pebarbamea6

        Cu acest articol particip la Campania „Fii pe barba ta!” inițiată de Philips. Și dacă nu știai, în această vară, Philips lansează provocarea „Fii pe barba ta!”, prin gama de produse Click & Style, două modele de aparate de îngrijire versatile, pentru orice stil. Mai multe detalii găsiţi pe site şi pe Facebook. Participă și tu la campania Philips și câștigă! Fii #pebarbata!

banner-campanie-pe-barba-ta

Inghesuiti…

        Am început să nu mai avem loc unii de alții. Am început să ne privim unii pe alții ca pe niște inamici. Am început să ne urâm, să ne detestăm și să ne vorbim pe la colțuri. Am început să ne bârfim. Am început să ne invidiem. Ne-au prostit banii, premiile, câștigurile și faima.

PR-ul-personal-sau-cum-sa-iesi-din-multimeBlogosfera a devenit un câmp de luptă. Libera exprimare nu mai este aceeași. De la a ne exprima liber, am trecut linia fină și-am început să ne jignim. Ne scoatem ochii unii altora. Ne evidențiem defectele unii altora. Ne înjosim și ne discriminăm unii pe alții. Când am ajuns așa? În urmă cu trei ani blogosfera nu era așa. Aveam loc cu toții, nimeni nu invidia pe nimeni și nimeni nu se certa cu nimeni. Era spațiu suficient, oricât de talentat sau netalentat era fiecare. Ne sfătuiam, ne criticam astfel încât să evoluăm cu toții. Jignirile nu-și aveau locul și nimeni nu era pus la zid. Pe vremea aceea nimeni nu era executat public, așa cum nu existau „criminali” care să curețe „mizeria”. De ce? Pentru nu exista mizerie. Nimeni nu avea nerușinarea de ridiculiza pe cineva. Nimeni nu îndrăznea să se pună mai presus de ceilalți. Nu era vorba de indiferență, ci de educație și bun simț. Fiecare își vedea de ale lui. Fiecare știa despre el însuși că are câte un cusur, de aceea nimeni nu își permitea să critice pe altcineva. Totul era mai liniștit și mai calm.

Pe vremea aceea nu erau competițiile de astăzi, nici premiile de astăzi. Poate că erau mai mari sau uneori prea mici, dar scandal… scandal nu făcea nimeni, fiecare își accepta înfrângerea, așa cum victoria și-o asuma cu bucurie. Am devenit calici, căutăm „urâtul” în orice articol, când de fapt ar trebui să vedem frumosul și esența fiecărui articol. Unii scriem mai prost, alții mai bine. Unii avem cultură generală, alții mai puțină. Unii au rămas în urmă cu gramatica, alții sunt la zi. Vrem o blogosferă curată, fără greșeli, de niciun fel. Dar până la urmă, blogosfera este un spațiu gratuit în care fiecare poate să scrie oricum și oricât.

      Nu sunt de vină cei care câștigă, nici măcar cei care pierd, dacă este cineva vinovat, este cel care oferă un premiu nemeritat. Dar de ce să sărim unii altora la gât? De ce să ne înjosim? Acolo sus este un Dumnezeu care va echilibra tot timpul balanța. Nu există dreptate absolută, cum nu există pădure fără uscăciuni. Printre câștiguri meritate, se află și unele mai puțin meritate. Dar poți să știi ce apreciază fiecare? Poți să știi ce-a avut el și tu nu? Cred că mai ține și de noroc, de karmă… știu că sună idiot ceea ce spun, dar oricât ar fi de clar un concurs, oricât ar fi brieful de bătut în cuie, fără un gram de noroc, nimic nu iese.

        M-am ofticat  și eu, te-ai ofticat și tu la rândul tău. Să rămâi cu capsa pusă pe cineva sau ceva, nu este o soluție. Cea mai bună atitudine este să mergi mai departe. Timpul le va așeza pe toate. Timpul îl va separa pe cel merituos de cel incapabil. Să-ți faci dreptate singur, este ca și cum te-ai lupta cu morile de vânt. Ai pierdut, mobilizează-te și fii mai bun! Demonstrează că poți fi mai bun!

Ma abtin…

      Ma abtin… sau incerc sa ma abtin. Sunt om… in spatele acestui blog nu se afla un robot, ci un om. Desi de 2 zile sunt facuta in fel si chip, am incercat sa ma abtin. De ce? Nici eu nu stiu… poate pentru ca nu imi pasa de gura lumii. Am incetat de mult sa ma mai framant din cauza rautatii oamenilor. Nu ma mai afecteaza cuvintele gen „handicapata” sau „stramba”… eu imi asum felul in care sunt sau arat. Imi asum fiecare defect si fiecare calitate pe care o am. Mie nu imi este rusine sa ies pe strada. Si daca lumea sa asteapta sa dispar tocmai pentru ca nu sunt ca ei, normala cica, ei bine se inseala amarnic. Nu am de gand sa plec nicaieri, cu atat mai putin din blogosfera. De mica am fost educata in asa fel incat sa fiu nesimtita, sa nu ma las atinsa de vorbele jignitoare pe care oamenii mi le spun si in acelasi timp sa nu profit de pe urma problemelor mele. Noroc cu mama care a stiut cum sa ma educe, care m-a invatat sa nu raspund raului cu rau si sa nu las ura sa ma cuprinda.
Eu nu ii urasc pe cei care ma jignesc, nici macar nu le port pica, nu simt nimic, pentru mine nu exista. Cei care m-au facut cu ou si cu otet, sa fie sanatosi. In curand vor descoperi alt blogger bun de pus la zid. Habar n-am daca sunt prima, dar in niciun caz nu voi fi ultima. Pregatiti-va, pe net circula un grup de hateri care au de gand sa „purifice” blogosfera. Si sa va tineti bine, cine intra in gura lor, greu scapa. Sunt oameni culti, inteligenti, buni cunoscatori ai limbii romane, probabil ca scriu si frumos, habar n-am, nu i-am citit niciodata; insa sunt saraci sentimental… sunt genul de oameni care vad RAUL si URATUL inainte de a vedea BINELE SI FRUMOSUL. Si cu asta am spus totul.

image

     Ca s-au saturat de mine, imi pare rau pentru ei, blogosfera e mare, iar eu deja am locul meu, de unde nu am de gand sa plec. Voi continua sa scriu advertoriale, voi continua sa particip la concursuri si voi continua sa castig premii frumoase. Premii la care nu vor putea ajunge vreodata. De ce? Simplu! O reclama de calitate care sa cuprinda: povestea, descrierea produsului sau serviciului, SEO si asa mai departe, nu se face printr-un text alambicat prin care esti nevoit sa citesti printre randuri. Advertiserii si sponsorii nu au nevoie de genii in literatura ca sa-si promoveze produsul, au nevoie de oameni obisnuiti care sa-si spuna parerea pe intelesul tuturor.
Problema celor care ma pun la zid este ca eu castig multe din concursurile la care particip. S-au intrebat oare cate concursuri am si pierdut? S-au intrebat oare DE CE PARTICIP? N-am sa raspund, sa creada ce vor. Cat despre articolele mele pentru concursuri, da… cand particip vreau sa castig si daca asta inseamna ca ma prostituez, foarte bine, ma prostituez. Sunt capabila sa tin cont de cerinte si sunt capabila sa fac articole castigatoare, care sa multumeasca sponsorul din toate punctele de vedere. De ce? Pentru ca el investeste multi BANI si vrea un TOT. Scriu articolele conform cerintelor, tin cont de SEO, promovez in retelele de socializare… nu-i asa usor, imi pierd si 4 ore pentru un articol castigator. Dar dincolo de reclama si buzz media, esenta este factorul decisiv, sclipirea pe care se intampla sa o am sau nu.
Fratilor, din MILA nu castigam peste tot in blogosfera. „Handicapatii sunt favorizati”, sunt pe dracu’… de la noi toata lumea se asteapta sa fim „crema”, sa le stim pe toate, sa n-avem scapari si-asa mai departe. Si in plus… de unde puii mei sa stie sponsorul X ca eu am handicap?! Hai, inteleg sa ma fi tinut SuperBlog-ul in brate, dar am castigat si la Orkestra si la Blogal Initiative si la BlogWars si la BlogAwards. Si ma favoriza o data SuperBlog-ul, nu de 2 ori la rand. Pentru ca da, am castigat locul 3 la Superblog de 2 ori consecutiv. Si daca voi credeti ca e simplu, sa stiti ca nu este.
Nici nu stiu ce sa mai spun, in principiu asta-i viata… mereu vor exista indivizi nemultumiti si revoltati din cauza cuiva. Desi indiferenta este cel mai mare pacat al omenirii, eu sunt indiferenta in fata oamenilor care ma jignesc. Nu-mi fac nici bine, nici rau. As fi luat-o ca pe o critica constructiva daca ma trageau de maneca in privat… asa prefer sa nu vad si sa nu-mi pese. Daca ei cred ca vor schimba lumea sau blogosfera, se inseala amarnic. Rautatea lor nu impune o schimbare. Mi-ar placea sa vad ca dau si un exemplu pozitiv, ca ne arata si un blogger virtuos, dar nu din „haita” lor, ci pe cineva din afara.
Si gata, am incheiat, le multumesc bloggerilor care au sarit in apararea mea desi nu le-am cerut asta. De acum incolo ii rog sa nu se mai bage, mai tare ma doare cand vad ca sunt jigniti ei. 🙂

P.S. Cand imi fac treburile cu banii castigati sau cand fac un dar din lucrurile castigate, chiar nu am nicio mustrare de constiinta. N-am furat, n-am apelat la tertipuri ca sa castig… si in plus, nu va opreste nimeni sa va ”educati” si voi scrisul astfel incat sa castigati. Chiar nu stau in fata succesului nimanui. 

Liniște mormântala

OLYMPUS DIGITAL CAMERA       Aseară am făcut o gafă, dar mulțumesc lui Dumnezeu, am mai învățat ceva. 🙂 Vrând să fac și eu o discuție „elevată” am postat pe un grup de facebook, pe care îl dețin, un status simplu, vrând să intru în contact cu bloggerii dragi mie. Iată statusul „inteligent”: „Ce liniște ÎNmormântală este peste tot… ce faceți măi, scrieți de zor?”. Bineînțeles că m-am făcut de rușine, habar n-aveam că nu există cuvântul „ÎNMORMÂNTAL”, că de, cine stă tot timpul cu dicționarul în față?! Eu în niciun caz. După o scurtă polemică pe această temă, în care eu susțineam sus și tare că așa se spune, pentru că eu așa știam, am aflat de la câțiva bloggeri mai deștepți decât mine că de fapt corect este „liniște MORMÂNTALĂ”, adică super tăcută, liniște de mormânt. Bineînțeles că și înțelesul expresiei mele era același, doar că eu puneam acel „ÎN” care nu era corect. În fine, am trecut peste, am văzut că în DEX nu există cuvântul ”ÎNMORMÂNTAL”, am înțeles, mi-am învățat lecția, mi-am făcut „mea culpa” și-am trecut mai departe, iertată de bloggerii care aveau pretenție la mine. Oricum eu nu sunt genul care să o dea cotită când greșesc, mai bine recunosc și învăț, decât să mă dau rotundă în prostia mea.

În multe articole de pe blogurile mele am expresia „liniște înmorâmtală”, mă întreb ce-o fi fost în capul meu de n-am verificat niciodată. Dacă așa știam… am ținut-o langa cu prostia mea. Dar la un simplu search pe Google am văzut că nu sunt singura „inteligentă” și că mai sunt o sumedenie de bloggeri și bloguri care au folosit expresia greșită de enșpe mii de ori. Și-acum mă întreb… cine e de vină?! Profesorii noștri, familia care ne-a inoculat un cuvânt greșit în vocabular sau noi că n-am avut urechi să auzim? Oricum ar fi, trebuie să încetăm să mai folosim expresia „Liniște ÎNmormântală”, e greșită rău. Altă greșeală, știu că nu se spune „greșit rău” dar am vrut să subliniez ideea de greșeală.

De ce am scris acest articol? Pentru că poate mai sunt și alți inteligenți ca mine care nu știu că este greșită expresia și poate vor să se deștepte. Că de, dacă noi nu ne ajutăm între noi, atunci cine? Și-așa sunt o grămadă de bloggeri care scriu execrabil, cu greșeli multe, de la cele gramaticale, până la cele de exprimare. Și dacă tot încercăm să avem o blogosferă curată, măcar să ne educăm între noi, nu?

Așadar să ne scoatem din vocabular cuvântul „înmormântal”, corect se spune „mormântal”.

Vă pup, să nu râdeți de mine, am făcut-o eu destul aseară. 🙂

Guest-Post – Cum să suferi… constructiv…

         Astăzi Bogdan Daradan este cel care ne va de o lecție de viață, o lecție constructivă despre suferință. Cred că Bogdan nu are nevoie de nicio prezentare, este unul din bloggerii cu greutate. Îl apreciez foarte mult și-l invidiez pentru sensibilitatea și dulceața cu care scrie. Bogdan este un romantic incurabil, un optimist convins, un prieten de nădejde, chiar și virtual, mereu plin de viață și energic. Presa în blugi, site-ul lui, cuprinde știri, interviuri, teatru, poezie, advertoriale, toate în blugi. N-ar strica să îl urmăriți și voi. De altfel, Bogdan este primul blogger care mi-a luat și mie un interviu. Dar gata cu vorba, vă las să-i citiți articolul!

1081359_10202134202089523_1558353387_n”Alina Gheorghe (http://presainblugi.com/alina-gheorghe-un-suflet-talentat-ascuns-printre-litere-stacojii/) o bloggerita cu greutate in blogosfera romaneasca m-a invitat la un guest post…Ce idei sa mai arunc printre cuvinte, ce cuvinte sa mai leg printre idei cand afara e urgie, cod rosu la campie, cand atat de multa lume sufera de frig si poate si mai multa lume sufera din cauza incompetentei unor oameni care ajung in functii pe care nu le merita si nu le inteleg…

Nu o sa intru aici in detalii…S-a scris si despre incapacitatea a 7 servicii “De paza, protectie si localizare” a caror eficienta poate fi comparata cu… O BARAT/NUL…-s-a scris si despre declaratiile halucinante ale unor oficiali, presa astazi a vorbit despre meciul de baschet al unui premier ca si cand totul in tara asta e roz…E prea multa prostie si prea multa suferinta…Si apoi, dupa ce am rememorat anumite pasaje din tot ce s-a intamplat mi-am adus aminte de Alina…

Mi-am adus aminte ca Alina are o suferinta ascunsa, o durere ascunsa, dar a avut puterea sa invinga capcanele sortii, sa treaca de incercarile naturii cu capul sus si cu demnitate…

Si atunci m-a traznit ideea…Stiu despre ce sa-i scriu Alinei in contextul in care tara asta pe zi ce trece arata cat de incapabili sunt cei ce ne conduc si ca singura sansa sta in noi si sta la noi…

SUFERINTA… Pentru oamenii slabi e un punct terminus… Suferinta vine din multe medii si are multe fatete unde se poate naste… E ca o bacterie care traieste si-n desert, si-n Arctica, si-n munti si campii si se hraneste din energia sufletului nostru… E declansata de o multime de factori… Iti pierzi un parinte, iti moare cainele pe care il ai de o viata, ai o boala, ramai fara job, te-a parasit iubitul sau iubita, nu te mai intelegi cu prietenul sau prietena din copilarie… si lucrurile pot continua la nesfarsit… Toti suferim.. Cine minte ca n-a plans din suferinta niciodata, inseamna ca acea persoana e nula ca om din toate punctele de vedere iar existenta acelei persoane e lipsita de sens…

Cum spuneam, SUFERINTA pentru cei slabi e un punct terminus… Declansata de unul din factorii de mai sus sau de altii, cei afectati pot fi destructurati pe viata… Ori au tendinte suicidale pe care le pun in practica, ori ajung la spitalul de nebuni, ori, din cauza suferintei comit infractiuni si poate chiar crime…

Dar nu voi vorbi aici despre cei damnati, despre cei care nu inteleg ca suferinta e un test ca si in lucrarea lui Dante – Divina Comedie… Nu poti gusta viata daca nu incerci amaraciunea… Altfel n-ai stii sa apreciezi nimic din nimic… Cum poti sa spui ca prajitura e dulce daca n-ai gustat inainte ghintura, daca n-ai incercat ceva amar… Cum poti sa spui ca-ti place Soarele daca n-ai vazut si cerul plin de nori? Asa cum noi avem nevoia perpetua de a compara ceva cu ceva, tot asa si viata ne invata ca SUFERINTA poate fi si… constructiva… Si despre suferinta constructiva vreau sa vorbesc… Nu vreau sa ma lungesc prea mult… Poate ca deja v-am plictisit…

O sa dau cateva exemple si va las pe voi sa intelegeti ce e de inteles mai departe…

Ti-ai pierdut un animal drag… Canalizeaza-ti suferinta spre iubirea altui animal, spre proiecte care vizeaza protectia animalelor…

Ti-a murit iubitul/iubita mergi inainte si continua proiectele lui/ei ca amintirea lor sa ramana mereu in tine…

Nu mai ai job? Incearca sa devii tu propriul tau angajator… Tu te-ai angaja intr-o stare lamentabila…? Ridica-te si lupta pentru zambetul tau…

Ai probleme de sanatate? Nu te placi asa cum esti? Suferi din cauza asta? Incearca sa te bucuri de cel mai simplu lucru dar care pentru altii e atat de intangibil… Bucura-te ca TRAIESTI, ca esti in viata… indiferent cum te-a lasat natura sau soarta…

SUFERINTA poate fi un test, daca intelegem viata ca pe o colectie de oportunitati nu ca pe o existenta plina de probleme… Nu e un exercitiu usor, doar pentru cei puternici, si toti avem aceasta putere, putem transforma SUFERINTA, din orice cauza externa s-ar naste ea, intr-o victorie cu noi, pentru noi… ATAT de la Bogdan in blugi. 🙂 ”

Mulțumesc Bogdan, Presa in Blugi!

Bradul mulțumirilor mele

În primul rând, mulțumesc Kanal D pentru acest prilej minunat numit Bradul Mulțumirii, pentru că mi-ai oferit ocazia de a mulțumi, în cele ce urmează, tuturor oamenilor din viața mea, și de a menționa toate lucrurile pentru care sunt recunoscătoare vieții.

Vă invit și pe voi, dragi cititori, să accesați aplicația Bradul Mulțumirii și să împodobiți ingeniosul brad cu mulțumiri pentru cei dragi; mulțumiri pentru toți apropiații voștri care deși, poate, se află la kilometrii întregi distanța, veți avea ocazia de a le face o urare, cu iz de mulțumire și cu parfum de poezie, așa cum nicio altă aplicație nu vă oferă șansa.

Bradul Multumirii

       Cui mulțumesc eu?! Iată:

Mulțumesc lui Dumnezeu că a avut grijă să mă plămădească acum 26 de ani și să mă pună măiestos în burtica mamei mele care avea numai 17 ani. Mulțumesc lui Dumnezeu că în sfârșit sunt sănătoasă, că mă veghează de sus și are grijă atât de mine cât și de familia mea. Mulțumesc Lui că niciodată nu m-a lăsat la greu și de fiecare dată când am avut un necaz, și toate ușile mi-au fost închise în nas, El mi-a deschis o fereastră prin care am trecut cu ușurință.

Mulțumesc mamei mele care mi-a dat viață, mulțumesc că m-a păstrat lângă ea deși era o tânără adolescentă la început de drum. Mulțumesc mamei pentru educația pe care mi-a dat-o, pentru toate eforturile pe care le-a făcut pentru mine, pentru toată grija pe care mi-a purtat-o, pentru toată blândețea ei, pentru sfaturile ei bune și pentru toată strădania ei acerbă de a-mi reda sănătatea.

Mulțumesc tatălui meu biologic, a cărui absență m-a făcut să fiu mai puternică, dispusă să lupt pentru ceea ce vreau în viață. Datorită absenței lui, am iubit-o mai mult pe mama. Mulțumesc lui că mi-a dat viață și îl iert pentru că a renunțat la mine înainte de vreme.

Mulțumesc tatălui meu adoptiv care m-a crescut mai ceva ca pe fata lui, mulțumesc că m-a aceeptat și m-a iubit, mulțumesc pentru tot; îi mulțumesc pentru copilăria plină de jucării pe care mi-a oferit-o, mulțumesc pentru grija și afecțiunea lui. Îi mulțumesc lui pentru toate sărbătorile fericite oferite.

Mulțumesc bunicului meu pentru înțelepciunea pe care mi-a insuflat-o. Îi mulțumesc pentru că a născut în mine dragostea pentru carte și lectură. Îi mulțumesc pentru învățămintele și povețele lui, și-i mulțumesc pentru toată dragostea și blândețea pe care o descopeream în ochii lui de fiecare dată când eram în preajma lui. Dumnezeu să îl odihnească.

Mulțumesc bunicii mele pentru bucatele minunate pe care le face, presărate cu dragoste și tradiție. Îi mulțumesc și ei pentru că m-au acceptat în viața lor, a bunicilor, când m-am născut. Deși la început am fost o supărare, în scurt timp am devenit nepoata lor favorită. Le mulțumesc că au lăsat-o pe mama să vină acasă cu mine, pe vremea când eram o bebelușă nou născută.

Mulțumesc profesorilor care mi-au pus stiloul în mână, le mulțumesc pentru toate lecțiile, le mulțumesc că mi-au dezvoltat inteligența, le mulțumesc că m-au făcut să iubesc învățătura și să înțeleg că fără carte, chiar n-ai parte. Și cu carte, toate ușile ți se deschid. Le mulțumesc profesorilor care m-au făcut să înțeleg că inteligența nativă și deșteptăciunea dobândită prin studiu, sunt cheile cu care deschizi porțile vieții și ale reușitelor.

Mulțumesc prietenilor și familiei care m-au făcut să fiu mai bună, care m-au învățat să iubesc și care m-au ajutat să înțeleg ce înseamnă dreptatea, loialitatea, altruismul și devotamentul. Mulțumesc lor că mi-au îmbogățit principiile și valorile. Și chiar dacă am comis greșeli, mi-au fost alături și m-au susținut, m-au ajutat să mă îndrept.

Mulțumesc vieții care mi-a dăruit o familie mare, frumoasă și unită. Mulțumesc pentru toate oportunitățile, mulțumesc pentru toate reușitele și mulțumesc chiar și pentru piedicile pe care le-am întâlnit de-alungul timpului. Aceste piedici și opreliști m-au făcut să-mi doresc cu ardoare să reușesc în viață, m-au făcut să fiu mai puternică, mai determinată, mai luptătoare, mai ambițioasă și mai conștientă de adevărata valoare a vieții.

Mulțumesc Universului care a conlucrat mereu în favoarea mea, mulțumesc pentru tot norocul pe care îl am. Mulțumesc că nu mi-am pierdut niciodată forța și speranța. Mulțumesc că în ciuda oricărui necaz încă rămân pozitivă și capabilă să găsesc soluții.

Mulțumesc blogosferei care m-a adoptat ca pe o fiică talentată. Mulțumesc ei, pentru că datorită blogosferei am o voce, m-am făcut auzită, mi-am dezvoltat creativitatea și talentul literar. Și-i mulțumesc blogosferei că m-a introdus în lumea magică și inspirațională a publicității. Mulțumesc blogosferei că mi-a îmbogățit cunoștințele și mi-a dat ocazia să interacționez cu oameni minunați, de la care am învățat multe. Blogosfera m-a făcut blogger. Iar bloggeri pe care i-am cunoscut mi-au devenit prieteni buni pe umărul cărora am plâns și am câștigat nopți albe pline de veselie.

Mulțumesc cititorilor mei fideli, datorită lor am crescut și am devenit o bloggeriță citită și populară. Datorită lor mi-am perfecționat stilul, pentru că nu am fost numai lăudată, ci și foarte criticată. Le mulțumesc tuturor.

Mulțumesc sponsorilor și organizatorilor care au pus la cale competiții, campanii și concursuri demne de toată lauda. Le mulțumesc că mi-au dat șansa să particip și eu, le mulțumesc că au crezut în mine, că m-au premiat și m-au lăudat de fiecare dată când am meritat. Mulțumesc pentru toate premiile minunate pe care le-am câștigat, lucruri pe care, poate, nu aș fi reușit să mi le cumpăr în viața de zi cu zi. Mulțumesc tuturor, pentru fiecare premiu, dar și pentru că m-au ajutat să evoluez ca blogger.

Mulțumesc Kanal D mai ales pentru Serialul „Suleyman Magnificul” pe care îl urmăresc în fiecare luni și marți. Sunt cea mai mare fană și tare mult mi-ar plăcea să-l difuzați măcar de luni până joi. Și mulțumesc că i-ați angajat pe Liviu Vârciu și pe Ana, tare frumoși și amuzanți mai sunt. 🙂 Roata Norocului este cea mai tare emisiune. Frumos din partea voastră că ajutați familiile defavorizate și oamenii bolnăviori, cu prilejul acestei emisiuni.

Mulțumesc mie că mi-am păstrat zâmbetul pe buze și veselia!

       Mulțumesc tuturor!

       Sărbători fericite!

       Îmi place Kanal D! 🙂

Imi place Kanal D

Moș Nicolae l-a adus pe Moș Google

        Am un zâmbet mare, până la urechi. 🙂 Aproape că a trecut și Sfântul Nicolae și o dată cu el și această zi minunată. În primul rând vreau să urez tuturor sărbătoriților un călduros „La mulți ani” cu multă sănătate și bucurii. Și sper că astăzi ați avut cu toții parte de daruri minunate. Chiar dacă nu materiale, spirituale tot ați primit, poate fără să vă dați seama.

        Pe mine Moș Nicolae m-a recunoscut mai bine ca niciodată, mi-a adus exact ceea ce aveam mai mult nevoie. Încă de dimineață m-am trezit zâmbind, cu o inimă bună, cu niște gânduri cât se poate de frumoase și cu o liniște sufletească, așa cum nu am mai simțit de mult. Da, Moș Nicolae le-a așternut pe mine cu mare pricepere, căci s-au lipit de pielea mea de minune. Curios, dar n-am primit nicio nuielușă, constat c-am fost cuminte, dar mi-a lăsat în papucii mei de casă, căci ghetuțele nu mi le lustruisem, o ciocolată maaaaaaaaare și gustoasă, din aceea care îmi place mie mai mult și mai mult. Și cam atât, că nici n-aveam nevoie de mai mult. Am tot ce-mi trebuie, eu sunt bine, mama e bine, familia sănătoasă, ce-mi pot dori mai mult?!

       Dar peste zi am avut parte de o surpriză neașteptată, Moș Nicolae l-a trimis la noi pe Moș Google. L-a sculat din hibernare, pe gerul ăsta, și l-a pus la treabă, să ne recalculeze nouă page rank-urile. De când îl așteptam, de când mă tot rugam să vină o dată Moș Google și să ne crească PR-ele, să ne meargă și nouă mai bine. Dar pe cât de mult îl așteptam, pe atât de tare mă temeam; că ce-i la mine pe blog, mama și cu tata mai lipsesc. Link-uri sute, din enșpe mii de părți, magazine și produse. Dar cu mine a fost bun Moș Google, din 3 bloguri, pe două mi le-a crescut la PR 3, iar pe al treilea încă mai aștept… încă n-a ajuns la acela… sau poate nu merită să i se dea PR. Habar n-am, dar ar cam trebui… acum, ce-o vrea bătrânul Google, e bine și așa. Nici nu mă așteptam, mai repede credeam că o să-mi scadă, decât că o să-mi crească. Sunt fericită, le mulțumesc Moșilor că au fost așa darnici cu mine. Că-n blogosferă e cam rușine să rămâi ani de zile cu PR 2, atât aveam înainte, și are Spanac o vorbă „o să mori cu PR 2”. 🙂

       Din auzite am aflat că domnul Google a mai fost și drastic, unora le-a dat, altora le-a luat… ce ți-e și cu algoritmii aștia de calculare, din om te trezești neom, bine în cazul acesta, din PR 2 să te trezești cu 0, e cam grav și neplăcut al naibii. Dar oricum, verificările astea durează vreo două săptămâni, să nu ne grăbim cu temerile, concluziile și presupunerile, să avem răbdare mai bine. Așa că vă urez tuturor, vouă bloggerilor, să creșteți în PR cu cel puțin 1-2 puncte.

      Aaaaaa, și săr’na Moș Google și Moș Nicolae, vă mai aștept și la anul, la fel de darnici!

      Baftă, v-am pupat! 🙂

mos-nicolae-1

Lacoste – sunt eu

Dragi cititori a sosit momentul să mă cunoșteți mai bine, acum mă dezvălui vouă!

Acum ceva timp, o femeie extraodinară mi-a făcut o caracterizare care m-a surprinsă. Pe cât de neașteptată, pe atât de precisă. În blogosferă sunt percepută ca fiind un concurent feroce, un fel de mercenar de cuvinte, care scrie despre orice astfel încât ideile să îmi iasă așa cum îmi doresc. Sunt combativă și determinată; și niciodată nu îmi propun obiective pe care să nu le pot atinge. Ea m-a asemănat cu o felină, deoarece felinele, deși sunt animale sălbatice, calculează, așteaptă, atacă, mereu precisă și rareori își permit rateuri, la fel și eu. Mi s-a spus că nu atac decât când pot doborî. Să fii feroce, ca om, înseamnă să fii mai determinat și mai luptător decât toți ceilalți.

Chiar așa sunt eu, în blogosferă, în ceea ce scriu, dar și în viața de zi cu zi. Dar sincer, eu nu mă identific neapărat cu o felină, ci mai de grabă cu un crocodil. Și crocodilul este la fel de calculat, răbdător, precis și letal. Așa sunt și eu, bine, nu vă gândiți că sunt vreo femeie rea, deloc. Nu iau niciodată ce nu se mi cuvine, nu fac rău altora, nu iau altora ca să îmi pun mie în față. Dar îmi cunosc foarte bine țelurile, sunt motivată și luptătoare. Lupt pentru ceea ce îmi doresc până în pânzele albe, nu mă las chiar de-ar fi să îmi dau sufletul. Lupt cinstit, lupt cu armele pe față și nu îngrădesc pe nimeni. Nu mi-e frică de concurență, toată lumea are loc, dar numai cei mai buni reușesc, numai cei mai determinați și mai aprigi în luptă.

Probabil că ceea ce spun eu acum sună a îngâmfare, însă eu am cunoscut fețele dure ale vieții, am cunoscut sărăcia, dezolarea, singurătatea, umilința, toaaate răutățile posibile. Și-am ieșit din ele prin multă voință, muncă și perseverență. Aidoma crocodilului, din mocirlă îmi studiez prada, sunt metodică, am răbdare, îmi studiez obiectivul, caută să descopăr cheia reușitei și când sunt suficient de pregătită, ies afară pe nesimțite și atac. În cazul meu, îmi ating obiectivul, ating succesul, prin multă muncă. Sunt meticuloasă, metodică, atentă la detalii, la mine nimic nu este întâmplător. Personalitatea mea se reflectă în tot ceea ce fac, de la blogul meu și articolele mele, până la stilul vestimentar, încălțările pe care le port și accesoriile pe care le afișez cu mândrie.

Iubesc verdele în toate nuanțele lui, nu contează că este deschis sau închis, mie îmi place. Verdele mi se potrivește nespus pentru că este culoarea care stimulează creierul, înseamnă viață, productivitate și energie. Următoarea culoare preferată după verde, este albul. Albul înseamnă seninul pe care încă nu-l am, pentru că viața mea nu este întotdeauna roz și senină. Albul înseamnă liniște, așezare, înțelegerea situației și acceptarea ei, abandonul în brațele providenței. Port alb, pentru că urăsc grijile, neliniștea, dezechilibrul și nesiguranța. Am nevoie de alb și verde, așa cum am nevoie de liniște, energie, productivitate și echilibrul. Asta sunt eu, cu bune și rele.

filepicker-9vBZsQV1Rdeg6q2gudgP_lacoste

Când vine vorba de încălțări, sunt foarte pretențioasă, nu mă încalț cu orice, cum nu mă îmbrac cu orice. Am nevoie de încălțăminte grăitoare, care să vorbească despre mine, dar și care să îmi confere siguranță și confort. Nu-mi cumpăr niciodată încălțări ieftine, calitatea, modelul și brandul sunt esențiale pentru mine. Bineînțeles că asociindu-mă cu un crocodil, viața m-a îndemnat să iubesc brandul LACOSTE. Am un stil vestimentar sport, pot fi frumoasă și sexi și într-o pereche de blugi și un top mulat; și dacă mai pun și o pereche de pantofi sport, arat chiar senzațional. Așa cum sunt eu, o femeie puternică și sexi prin natura firii.

134spj4111-286

Întotdeauna îmi cumpăr încălțăminte din magazinul online OfficeShoes.ro. Da, pentru că sunt o ființă tipicară și dacă sunt mulțumită de un magazin, mă întorc mereu acolo, rămân fidelă magazinului, brandului și gusturilor mele. Nu fac rabat de la preț, deși prețurile sunt accesibile în magazinul Office Shoes, nu fac compromisuri când vine vorba de stilul meu și de confortul meu. Ador Lacoste Pantofi Sport – Marcel Mid și după cum vedeți sunt niște pantofi de damă sport din noua colecție toamnă-iarnă 2013. Clar sunt niște pantofi de stradă, sunt din piele sintetică și îmi place mult acest fapt, pentru că parcă am inima strânsă când îmi cumpăr haine sau încălțări din piele naturală. Iubesc animalele și la ce multe obesesii am, n-aș vrea să adaug încă un pitic pe creier. Nu am nimic cu cei care poartă, dar eu prefer să port piele sintetică.

cats

După cum vedeți și voi, pantofii sport Lacoste au în primul rând un design super modern, sunt absolut fabuloși, îmi plac mult, sunt frumoși. Albul lor îmi conferă liniștea și echilibrul de care am nevoie, materialul roșu, elastic, de la baza gleznei mă duce cu gândul la blogul meu, Litere Stacojii, pentru că scriu frecvent cu litere roșii de foc și patimă. Iar crocodilul verde are în el un mesaj subliminal: „Sunt Alina, o femeie puternică și pot atinge succesul!”. Nimic la mine nu este întâmplător, tot ce aleg să fac sau să port este calculat dinainte, iar pantofii sport Lacoste sunt exact ceea ce am nevoie, după stilul meu și după personalitatea mea. De când mă știu am fost adepta stilului sport, lejer, să mă simt bine și să mă pot mișca în voie. Dacă o haină îmi poate veni un pic mică sau mare, ei bine încălțările trebuie să îmi vină perfect. Dacă mă strâng un picuț am o stare de nervi, dacă sunt mai mari, mă simt ciudat, de parcă toată lumea se uită la mine. Sunt o fire activă și energică, pantofii cu toc sunt numai pentru nunți, pantofii sport sunt încălțămintea de toate zilele. Când îmi cumpăr o pereche de pantofi sport mă uit la marcă, la calitatea materialului, la model și design, la detaliile de finețe, la cum sunt cusuți, la cum sunt lipiți, la căptușeală, la branțuri… nimic nu îmi scapă. Nu port orice, nici măcar orice culoare nu port. Și abia apoi dacă pantofii respectivi trec testul de atracție și de verificare a detaliilor, îi probez… dacă mă simt confortabil, nu mă strâng și nu mă bat, îi cumpăr fără tăgadă. Dar am ajuns la o vârstă în care îmi știu gusturile și defectele foarte bine. Știu exact ce model mă avantajează, dar mai ales știu modelul în care mă simt cel mai bine.

134spj4111-286_6

Chiar și când cunosc un bărbat mă uit la unghiile lui și la încălțările sale. Încălțămintea este cartea de vizită a omului. O pereche de pantofi ieftini, murdari sau neîngrijiți, deja îmi descrie omul. Îmi spune că este nepăsător, delăsător, indiferent, poate chiar nesimțit. Nu spun să ne cumpărăm numai încălțăminte scumpă, dar măcar să ne luăm acea pereche de pantofi care să ne avantajeze și pe care să le îngrijim; ca și cum încălțămintea respectivă ar fi propria noastră persoană. Nicăieri nu o să prezinți interes sau seriozitate, dacă încălțările sunt murdare. Și la cum sunt eu, de port numai pantofi sport albi, înainte de a ieși din casă mi-i șterg cu multă atenție. Sau dacă mă prinde ploaia, am oricând la mine șervețele umede cu care să șterg stropii de ploaie sau noroiul de pe pantofii mei impecabili.

Când port Lacoste Pantofi Sport – Marcel Mid mă simt tânără, optimistă, veselă, radiez, sunt puternică și mândră de mine. Pantofii nu sunt doar un bun de ieșit pe stradă, nu îți oferă confort și atât, nu sunt niște pantofi pe care să îi porți ca să fii în rând cu lumea… sunt mult mai mult. Încălțămintea înseamnă personalitate și stare. Așa cum îmi pulverizez un anumit parfum în funcție de cum mă simt, așa și încălțările le port nu doar după personalitatea mea, ci și după starea sufletească pe care o am. Iar Pantofii Lacoste mă fac să mă simt ca și cum afară este primăvară, ca și cum sunt înconjurată numai de oameni frumoși și zâmbitori, ca și cum soarele răsare pentru mine; mă fac să mă simt bine în pielea mea, mă fac să mă simt unică, privită și frumoasă.

Lacoste mă reprezintă, sunt un crocodil camuflat în femeie puternică, sunt o femeie sexi încălțată în pantofi sport; poate că induc în eroară, dar tot așa instig și atrag atenția… cine devine interesat, va descoperi diamantul de sub straturile de putere, ființa sensibilă din spatele crocodilului… Lacoste, sunt eu!

logo-officeshoes

Vienela

 Vienela.ro_

            Recomandarea de astăzi este despre Vienela, Vienela cea care prin natura firii ei deosebite a ținut morțiș să ne inspire cu cele două bloguri ale ei. Vienela este o inspirație pentru noi toți, mai ales când speri la titulatura de blogger adevărat, ei bine ea este cel dintâi exemplu demn de urmat. Vienela.ro cu a sa descriere sugestivă „Iubesc Viața” este un blog de soție, mama, dar de femeie în primul rând. Despre femeia din spatele blogului am numai cuvinte de laudă, îmi place, nu știu cum să explic această convingere a mea că îmi place, pot doar să vă argumentez spunându-vă că este diferită, are ceva unic, particular, numai al ei. Este genul acela de scriitoare care se evidențiază prin stilul său foarte personal și intim, își pune sufletul pe tavă și ne lasă cu multă dărnicie să i-l „citim”. Nu este un secret pentru nimeni că ador acei bloggeri care scriu la persoana a I-a, care scriu din propriile trăiri și sentimente și care nu se ascund după perdeaua confortabilă a lucrurilor dezvăluite din auzite. Vienela ne oferă lecții de viață și de bunătate poate că fără să vrea, fără să își dea seama prin naturalețea articolelor sale ne instigă la evoluție, gândire și bunătate. Vienela este atrasă de relațiile dintre oameni, îi plac oamenii spirituali, nu face diferențe între oameni, nu îi stigmatizează și nici nu îi critică. Am repetat cu insistență „oameni” pentru că persoane suntem toți, dar oameni cu adevărat suntem puțini, iar când Vienela spune că iubește oamenii, înseamnă că se referă la aceia care au atât coloană vertebrală, gândire, dar și suflet. Adoră muntele, îi place să fumeze și cred că asta îi oferă o adiere boemă; am vaga impresia că poate și fumatul este pentru ea o acțiune poetică care îi dă un aer romantic și inteligent, nu că ar duce lipsă de romantism sau de inteligență. Vienela este fără doar și poate spirituală, detașată de avuțiile lumești, nu strânge averi și încearcă, cu succes aș spune eu, să fie bună. Vienela este o persoană foarte caldă, care își face prieteni ușor și asta se vede clar în blogosferă, unde este foarte apreciată și respectată. Nu cred că există blogger, poate doar unul sau doi care sunt invidioși, care să nu o placă, care să nu iubească stilul în care scrie Vienela. Ea ne mărturisește că: „Mă relaxează muzica tastelor doar dacă eu sunt compozitorul, ador călătoriile online din blog în blog și iluzia că am din ce în ce mai mulți prieteni. Sunt un cocktail de aroganță și încăpățânare, stins cu inocență. Deviza mea în viață este: „Mănâncă și dormi pentru a trăi, nu trăi pentru a mânca și a dormi”…”. Cred că nu este o iluzie, Vienela chiar are mulți prieteni în mediul online și poate mult mai mulți în lumea reală, iar ceea ce ea numește aroganță eu aș spune că se cheamă personalitate… iar încăpățânarea ei poate fi luată drept perseverență. Inocența pe care o amintește nu poate fi decât oglindirea unei inimi bune.

         Blogul Vienelei este artă, literatură și poezie. Mai rar îți este dat să descoperi un blog atât de personal și atât de captivant. Ceea ce pare a fi blogging, mie îmi dă senzația unui roman de viață cu multe capitole în care sunt trecute în revistă stări, emoții, trăiri, experiențe, concepții, plăceri, secrete poate uneori ascunse cu subînțeles. Mediul înconjurător văzut prin ochii ei pare mult mai frumos decât realitatea crudă pe care o observăm noi muritorii de rând. Pentru ea până și cele mai banale lucruri au esență și culoare… îmi dă mult de gândit acest aspect și parcă mă simt superficială sesizând profunzimea Vienelei. Are un spirit de observație fantastic și ceea ce pentru mine ar putea părea șters sau insipid, ea conferă calități nebănuite până și celui mai neînsemnat lucru sau aspect. Se vede că iubește viață, că se bucură și este recunoscătoare pentru faptul că trăiește, simte, vede, cunoaște, miroase și gustă. Viața de familie o face să fie fericită și emană această fericire și binecuvântare prin toți porii, dar mai ales prin intermediul blogului ei. Vienela este înzestrată cu cinci simțuri, ca noi toți, doar că ea a fost atinsă și de un al șaselea simț. Al șaselea simț la ea este empatia, intuiția, profunzimea, pentru că trece totul nu doar prin sita discernământului, dar și prin cea a sufletului. Vienela scrie literatură de calitate, crează frânturi de viață, se joacă atât de frumos cu cuvintele încât uneori am senzația că citesc pasajele unor mari scriitori. Are talent, are har în arta scriiturii, stilul său este inconfundabil, este profund, marchează și impresionează. Vienela este frumoasă la trup, la suflet și la minte, este o femeie caldă cum puține sunt, iar blogul ei materializează harul și căldura ei. Vienela are înlăuntrul ei flacăra înțelepciunii și a frumosului.

happy-w-trandafir-in-foc-jpg

           „PS: Nu te mulţumi doar cu prefaţa, citeşte toată cartea.”

Zgomotul Gândului

           Astăzi este ziua de naștere a Teodorei Mateoc, o tânără și talentată domnișoară din Timișoara, autoarea renumitului blog Zgomotul Gândului. Teodora Mateoc împliniște frumoasa vârstă de 18 ani, practic de astăzi a devenit oficial majoră și adult. Spun oficial pentru că exact cum și ea mi-a mărturisit, și are dreptate, maturitatea se instalează defapt ceva mai târziu. Dumnezeu a rânduit lucrurile astfel încât exact de ziua ei de naștere să scriu acest articol despre blogul ei. Mă bucur nespus că i-am putut face aceast modest cadou, neplănuit. 

          Teodora, profit de această cale să îți urez un sincer „La mulți ani”! Fie ca acest majorat să te umple de înțelepciune, să ai simțul responsabilității, dar în același timp să știi să te bucuri de oportunități și de micile fericiri ale vieții. Îți doresc să întâlnești dragostea împărtășită, și dacă ai întâlnit-o deja să o sporiți împreună cu mare pricepere. Să fii sănătoasă fizic, psihic și spiritual, căci fără sănătate nu există liniște, nici fericire, nici realizări. Să îți împlinești cele mai mărețe vise, dar în același timp să îți păstrezi umanitatea și frumusețea sufletului. Să fii tu în orice împrejurare și fie că oriunde vei păși, prezența ta să fie încununată de laurii succesului. Și nu uita, niciodată să nu îți pierzi zâmbetul, bunătatea, lumina și viselia. Doar așa vei putea trece peste orice.”

           Despre Zgomotul Gândului am numai cuvinte de laudă, deși nu prea îmi fac simțită prezența, spre rușinea mea, este un blog pe care îl urmăresc cu mult drag. Numele blogului a fost ales din start într-un moment de maximă creativitate. Nu știu de unde, însă este foarte sugestiv. Practic Zgomotul Gândului este materializarea personalității Teodorei, gândurile ei, talentul ei, inspirația ei, inteligența ei și sufletul ei. Este un blog mai diferit, deosebit în sensul bun, are ceva suav, firesc… este liric. Toate articolele sunt frânturi din Teodora și asta mă bucură și îmi place nespus. V-am mai spus și altă dată, că ador articolele personale, intime, și cu cât sunt mai particulare, cu atât îmi stârnesc mai mult interesul. Teodora poate fi descrisă întru totul prin două cuvinte, modestie și talent. Motto-ul ei este „Sunt o visătoare, sunt încrezătoare, o luptătoare și fac lucrurile să se întâmple.” Cam așa se vede ea, un boboc visător și puternic. Și sunt sigură că așa este.

            Zgomotul Gândului este un blog cu caracter literar, filosofic și motivațional. Toate articolele îi aparțin în întregime și sunt foarte uimită că pentru vârsta ei spune lucrurile atât de frumos, de clar și de adevărat. Nu este genul de persoană închistată, care să privească lucrurile dintr-o singură perspectivă, ba din contră, ea judecă lucrurile nu doar cu minte ci și cu sufletul. Toate scrierile ei sunt trecute prin sita inimii sale sensibile. Teodora este o fată care s-a făcut remarcată în blogosferă destul de repede și și-a câștigat puternic statutul și renumele. Deja nu vorbim de o începătoare în ale scrisului, deși blogul are numai 7 luni de viață, ea este și va fi o voce puternică în această lume care pe cât de permisivă pe atât de critică.

          Toată această caracterizare pe care astăzi am scris-o pentru ea și pentru voi, a fost realizată pe baza blogului ei… practic nu o cunosc pe Teodora dincolo de articolele ei, dar sunt sigură că este o persoană valoroasă, de toată isprava. Și dacă pe baza blogului ei i-am descoperit atât de multe calități… vă dați seama că cine o cunoaște personal, cine se bucură de prezența ei, nu are decât de câștigat?! Pare o prietenă bună, o fiică admirabilă, o soră de nădejde și o iubită loială și tandră. Teodora are valori, principii și sentimente frumoase, de aceea vă invit să îi descoperiți blogul, Zgomotul Gândului, un zgomot care mișcă inevitabil ceva în firea oricărui cititor.

           Zgomotul Gândului, Zgomotul Înțelepciunii, Teodora unei lumi frumoase!

kVIqq